Stil

Tag Heuer Mikrogirder 2000, ceasul cu 7 milioane de bătăi pe oră

scris pe 17 Feb 2012 de Dragoș Aliciu 16596 vizualizări
Stil - Tag Heuer Mikrogrider

Nu există nici un motiv pentru care o persoană obișnuită ar avea nevoie să măsoare a 2000-a parte a unei secunde. Cu atât mai mult, cu ajutorul unui ceas mecanic. Și atunci de ce e un concept precum Mikrogirder 2000 atât de fascinant?

Ceasurile Tag Heuer s-au simțit întotdeauna natural în apropierea circuitelor auto. Performanțele de viteză ale motoarelor turate trebuiau înregistrate cu precizie, iar mecanismele Heuer au fost unele dintre cele mai populare în cronometrarea întrecerilor importante. Cronometrul mecanic Mikrograph reușea în 1916 să măsoare a suta parte dintr-o secundă, Microtimer înregistra o fracție de 1/1.000 în 1966, pentru ca în 2006, în cadrul unei curse INDY 500, Tag Heuer să determine câștigătorul la o diferență de 1/5.000 secunde (prin măsurare digitală). Atât Mikrograph cât și Microtimer au fost reanimate și în versiunea de mână în anii precedenți.

Performanță e dusă chiar mai departe în 2012. Mikrogirder este primul cronograf care, cu ajutorul unui ac central, poate contoriza 1/2000 dintr-o secundă. Mișcarea acului central este amețitoare, cu un număr de 20 de rotații pe secundă, dar timpul exact poate fi citit doar prin combinarea celor trei ace de pe cadran.

Fiecare rotație completă a totalizatorului de zecimi de secundă din partea dreaptă a cadranului e interpretată cu o mișcare executată de indicatorul de sus, care măsoară câte 3 secunde. Citirea se face prin adunarea sumelor indicate de cele trei limbi – 3 x numărul de linii parcurse de indicatorul de la ora 12 + numărul de zecimi de secunde indicat de totalizatorul de la ora 3 + miimile de secundă arătate prin acul central. Butonul care declanșează mecanismul, dar și coroana care îl armează sunt așezate în partea de sus a carcasei, într-un mod care amintește de cronografele de buzunar, foarte frecvente în istoria mărcii.

Tehnic vorbind, realizarea are legătură cu frecvența eșapamentului, componenta mecanică a unui ceas care împarte energia provenită de la barilet în părți egale. Tag Heuer reușește să modifice cadența regulatorului de 250 de ori, de la 4Hz sau 28.800 de bătăi/h la 1.000 Hz sau 7 milioane de bătăi pe oră. Evoluția a fost posibilă prin abandonarea cu totul a construcției clasice a eșapamentului și înlocuirea roții și furcii anker cu o coardă metalică a cărei vibrație de 7.200.000 de ori pe oră poate fi observată prin decupajul cadranului.

Vorbim încă de un concept. Mikrogirder 2000 este o demonstrație de forță a Tag Heuer, similară cu mașinile futuriste expuse la saloanele auto sau defilările haute couture de pe podiumurile de modă. Datorită frecvenței uriașe, cronograful își consumă energia după doar 4 minute de funcționare, ceea ce nu e chiar fezabil în lumea reală. Importanța lui Tag Heuer Mikrogirder este aceeași cu a oricărui alt concept. Nu ține de utilitate ci de încercarea omului de a-și depăși barierele și de a experimenta. Pentru măsurătorile de precizie, mijloacele quartz-digitale vor fi întotdeauna de ajuns. Mikrogirder este un ceas al pasionaților și visătorilor, dar și un spectacol în mișcare pentru toți ceilalți.


1 comentariu

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului