Stil

Spectacol într-o bulă de sticlă

scris pe 19 Noi 2012 de Dragoș Aliciu 10540 vizualizări
Stil - Gyro

Armarea unui ceas mecanic e un obicei care poate deveni extrem de solicitant în condițiile unei colecții formate din zeci de modele. Ceasurile automatice reduc frecvența întoarcerii mecanismului, dar cum de obicei nu purtăm decât un singur model, există nevoia unor remontoare automate. Compania Döttling arată cum un lucru atât de banal precum întorsul ceasului poate deveni un spectacol.

Un remontoar este util doar pentru ceasurile dotate cu mecanisme automate. Simplu spus, remontoarul simulează mișcările mâinii astfel încât ceasul să continue să funcționeze chiar și atunci când nu este purtat. Rotindu-se, „winder-ul“ (din limba engleză – a arma, a întoarce“) pune în mișcare greutatea oscilantă a mecanismului care la rândul ei tensionează arcul care pune ceasul în funcțiune.

Astfel de dispozitive au unul sau mai multe posturi pentru ceasuri și sunt utile în cazul modelelor cu complicații greu de potrivit dacă mecanismul s-a oprit, dar și atunci când vă doriți să purtați un model anume care a stat nefolosit până atunci.

 

Döttling este o companie specializată pe construirea seifurilor de lux. Producătorul german realizează și frigidere pentru păstrarea vinurilor sau humidoare, având în spate experiența a 93 de ani de existență. În domeniul orologeriei, compania și-a arătat priceperea deja prin GrandCircle, un remontoar cu 52 de posturi sau Colosimo, o cutie de valori inspirată de seifurile americane din perioada Prohibiției. Gyrowinder, în schimb este un spectacol vizual prin el însuși, un remontoar conținut în interiorul unei bule din sticlă care asigură rotirea ceasului în toate direcțiile.

Cu toate că seamănă cu instrumentele nautice folosite de navele comerciale în secolul al XVII-lea, inspirația pentru Gyrowinder vine de la testele astronauților americani de dinainte de ieșirea în spațiu. Ceasul face o mișcare de 360 de grade în mijlocul unor cercuri care aduc aminte de primele modele ale sistemului solar. Cu ajutorul unui sistem de greutăți, remontoarul poate fi potrivit pentru orice model de ceas automatic și promite reproducerea fidelă a mișcărilor mâinii umane. Un remontoar obișnuit este mult mai ieftin decât cei aproape 12.000 de euro ceruți de Döttling pentru Gyrowinder, dar spectacolul oferit de compania germană este impresionant.

1 comentariu

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului