Stil

Scurte sfaturi de stil: jacheta de piele

scris pe 03 Dec 2012 de Dragoș Aliciu 24783 vizualizări
Stil - jacheta

Geaca de piele nu mai e de mult un simplu articol vestimentar. După zeci de ani de carieră militară, apariții în filme alături de „băieții răi“ ai Hollywood-ului piesa a devenit un icon al modei. Am pregătit câteva sfaturi: cum se poartă, cum se alege și cum se asortează jacheta?

În timpul Primului Război mondial, jacheta de piele era vârful de gamă în uniforma piloților militari. Armata a fost dintotdeauna un producător de îmbrăcăminte foarte bine orientat, iar geaca izolată, călduroasă și rezistentă era perfectă pentru purtarea în spatele manșei, mai ales în absența cockpit-ului.

Marlon Brando a fost unul dintre actorii care au popularizat geaca de piele prin apariția în filmul „The wild one“

După terminarea celui de-al Doilea Război, aviatorii luau haina cu ei și în viața civilă, deschizându-i drumul în cultura populară. Uniforma intra foarte ușor în dotarea tuturor „băieților răi“ ai Hollywood-ului atât pe ecran cât și în afara lui. Cu rolul său din „The wild one“ Marlon Brando pornea o manie care nu mai avea să se oprească nici până în ziua de azi. Contribuiau din plin și James Dean, Elvis Presley sau Steve McQueen, de obicei, în compania unei motociclete care completa imaginea lor nonconformistă. Când armata retrăgea din fabricație modelul de geacă A2 în perioada ’60-’70, vedetele rock, tinerii și veteranii o ajutau să rămână în prim plan. Mai târziu, după succesul filmului „Top Gun“, ea era reintrodusă și în dotarea armatei.

Hugo Boss – jachetă de aviator de culoare grena (stânga) și jachetă clasică de motociclist cu fermoar poziționat asimetric

Materialul

O geacă din piele de calitate poate rezista fără probleme pentru zeci de ani. Are avantajul că semnele de uzură datorate purtării sunt considerate a înnobila jacheta, personalizând-o în funcție de fiecare purtător.

În general, producătorii folosesc 7 tipuri de piele: vacă și vițel (extrem de rezistentă, folosită pentru gecile de motocilist), miel (considerată piele de lux datorită texturii sale extrem de fine), oaie și capră (granulație mai fină, mai moale la atingere și mai maleabilă decât pielea de vacă), cal (pielea folosită intensiv în anii ’40-’50 de către armata americană; foarte dură și grea), porc (piele subțire și considerabil mai ieftină decât celelalte două; în general folosită pentru jachete cu prețuri mai mici).

Banana Republic și Botega Venetta

Dincolo de rezistență, avantajul unei geci de piele este de departe numărul de moduri în care poate fi combinată la purtare, atât pentru bărbați cât și pentru femei. „Lupta“ se dă în general între modelul „aviator“, cu multe buzunare acoperite cu clapete, un guler înalt și o croială îndepărtată de corp și „motociclistul“, geacă de piele cu un model simplu, mulată pe purtător.

Sfaturi de alegere și purtare:

Pentru doamne, libertatea de alegere și combinare a culorilor este mult mai mare. Cambrate pe talie sau deasupra ei, jachetele de piele pot fi purtate la fel de ușor cu fuste sau pantaloni, cizme cu talpă plată sau pantofi cu toc. De obicei, geaca e privită ca punctul central al garderobei din acea zi și e recomandat să fie scoasă în evidență cu accesorii potrivite. Brățările multiple, o eșarfă sau mărgele se potrivesc excelent. Pielea arată foarte bine și alături de fuste creion sau plisate, pantaloni mulați și denim.

Totul ține de potrivirea ținutei la activitățile din ziua respectivă. Un aer formal poate fi atins foarte ușor prin purtarea unei cămăși și a unei veste de culoare închise cu pantaloni călcați la dungă. Mai ales pentru 2012, criticii de modă recomandă experimentele, astfel încât jacheta poate fi asortată chiar și cu o rochie lungă, mai elegantă.

Geacă Ralph Lauren

În cazul bărbaților, geaca de piele merge la fel de bine cu un tricou precum se potrivește și cu o cămașă sau un pulover. Asortarea ține de tipul de tăbăcire al pielii și culoare, de cele mai multe ori, negru sau maro. Geaca de piele poate fi purtată cu pantalonii tuid, denim albastru închis la culoare sau gri și chiar chino crem sau maro deschis.

- Atunci când vă decideți pentru cumpărarea unui anumit model, verificați-vă propria garderobă. O jachetă neagră poate fi asortată cu haine vii, deschise la culoare, una maro se potrivește cu nuanțe de bej sau culori pământii;

- Jacheta bombardier se potrivește cu persoanele cu umeri lați, dar nu îi avantajează în mod deosebit pe bărbații cu o talie mare. „Motociclistul“ se potrivește mai bine persoanelor înalte – multitudinea de buzunare și capse ar putea să-i dezavantajeze pe cei mai scunzi;

- Potrivirea jachetei, pantofilor și curelei trebuie luată în calcul. Cel mai simplu este să purtați pantofi de o nuanță apropiată cu jacheta.

2 comentarii

  • adi pe 04 Dec 2012

    Hmm, cam subtiri sfaturile date. Mai bine intrati pe site-ul magazinului Massimo Dutti, mergeti la sectiunea Haine de Piele si vedeti acolo mult mai multe combinatii posibile cu modele si culori diferite pt haine de piele.

    Reply
  • Fotomodela pe 15 Jan 2013

    imi place foarte mult designul de la ultima

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului