Stil

Premieră mondială – primul ceas cu carcasă din fibră de carbon

scris pe 28 Iul 2011 de Dragoș Aliciu 26001 vizualizări
feat hublot

Cercetarea în orologeria elvețiană e adeseori la fel de serioasă precum cea din armată sau domeniul medical. Hublot a reușit să „îmblânzească“ un material rar în lumea ceasurilor. King Power Cathedral e primul ceas din lume fabricat din fibră de carbon.

Când vine vorba de fibra de carbon, obișnuința ne trimite cu gândul la mașini de curse, ambarcațiuni sau cel mult dispozitive electronice mobile. În orologerie, materialul a fost considerat neinteresant, cel mai probabil pentru că finisarea lui la dimensiunea zecimilor de milimetru nu e chiar una dintre cele mai bune. Pentru o mașină, marginea aspră a fibrei din care este construită capota nu este un impediment major. În lumea microscopică a ceasurilor, investigarea sub lupă nu trebuie să arate altceva decât linii drepte, marcaje impecabile, contururi fără reproș.

Hublot este însă o companie care și-a construit succesul pe amestecul de materiale oarecum inedite. Au adus laolaltă cauciuc și titan, ceramică, tungsten, aur și rășinuri compozite, în ceasuri acuzate adesea că exagerează cu mixul de materiale. Aceeași companie a îndrăznit să se apropie și de fibra de carbon, un material alcătuit din fibre extrem de subțiri (0,005–0,010 mm în diametru), foarte dur și ușor, fără a mai menționa rezistența sa la temperaturi peste medie. A fost nevoie de achiziția unei companii întregi care se ocupa doar de așa ceva, dar într-un final, proiectul carcasei din fibră a fost dus la capăt.

Cu alte cuvinte, King Power Cathedral este primul ceas din lume a cărui carcasă a fost modelată exclusiv din fibră de carbon. Dar premiera nu e singura. Mecanismul înglobează și o complicație sonoră, ceea ce face carcasa cu atât mai deosebită. Ideea de bază a funcției „repetiție la minut“ este să indice timpul unui purtător care nu se poate uita la cadranul ceasului. Glisează un buton apoi află ora prin două ciocănele care cântă o melodie formată din bătăi succesive pentru numărul de ore, sfertul de oră și minutul din acel moment. Pentru ora 12:35, se vor auzi în total 19 tipuri de bătăi – 12 pentru oră, 2 pentru sfertul de oră și încă cinci dedicate minutelor.

Diferența e că alte ceasuri cu aceeași funcție au carcasa realizată dintr-un metal, fie el aur, oțel, platină sau titan, material a cărui reznonanță nu are nevoie de teste suplimentare. O structură din fibră de carbon făcută să amplifice sunetul bătăii celor două ciocănele e cu atât mai interesantă. Dincolo de repetiție la minut, mecanismul cu armare manuală pune în funcțiune un cronograf și este regularizat de un eșapament tourbillon, una dintre cele mai apreciate complicații în domeniul Haute Horlogerie.

Fișă tehnică Hublot King Power Cathedral Tourbillon

Carcasă: 48mm, realizată din fibră de carbon cu inserții din titan și rășinuri compozite;
Mecanism:
HUB 8100 armare manuală, 21.600 bph, rezervă de mers cinci zile;
Funcții și complicații:
ore, minute, secunde, repetiție la minut cu gonguri de catedrală, cronograf cu un singur buton
Curea:
piele de aligator cusută pe o bandă de cauciuc

21 comentarii

  • Vadun Zamfir pe 29 Jul 2011

    Fiind un fan al orologeriei (adevarate) va mai dura mult pana o sa am orice fel de respect pentru firme de genul Hublot (sau Tag Heuer, dar din motive oarecum diferite).

    Hublot e in aceeasi categorie ca Audemars Piguet, ba chiar duelul Hublot-Audemars Piguet (de marketing) este printre cele mai aprinse, de la Seiko vs toata industria elvetiana de ceasuri din anii 80 incoace. Diferenta fiind ca Audemars Piguet este o companie adevarata de ceasuri ce isi fabrica in-house cam toate mecanismele, pe cand Hublot de curand a lansat o mica gama de mecanisme in-house (de loc spectaculoase), iar restu, inclusiv acest mecanism turbillion, le cumpara de la ETA (cu preturi modice) pe care le estetizeaza, le pun in ceasul lor si il vand la preturi astronomice.

    Sa ne intelegem: Faptul ca Hublot a lansat primul ceas din fibra de carbon (intr-adevar, nu e usor de modelat, dar ca material este foarte ieftin, muuult mai ieftin decat ceramica, aurul -evident-, si chiar si otelul inoxidabil) nu spune nimic industriei ceasurilor din punct de vedere real, la fel cum cealalta mare realizare (si singura) Hublot, si anume primul ceas cu curea de cauciuc natural, iarasi, nu spune absolut nimic decat asteticii (si recunosc ca imi place cum arata).

    Hublot e o firma a carei punct forte este marketingul (lucru ok), un design (si cam numai unul, cu mici variatii), si cam atat. Astfel, aceasta companie isi permita sa ceara pe cel mai ieftin ceas, un hublot cu un mecanism quartz de 49$ (verifcat pe site-ul ETA), doar cu data, din otel inoxidabil si curea de cauciuc (natural) 8600 $. Si cu asta cred ca am zis TOT. Un experiment de marketing ultra-reusit, cam la fel ca si Audemras Piguet (care cere cam aceleasi preturi, desi se justifica ceva mai mult fiind o companie cu istorie mai lunga decat 21 de ani si traditie, si cu mecanisme proprii, un plus imens).

    Ca un impatimit al ceasurilor si cunsocator al mecanismelor, fiind interesat in acuratetea si extravaganta lor, la fel cum un impatimit de masini e mult mai interesat de un Nissan GT-R decat de un, sa zicem, mercede s-klass de 250 de cai putere (aluzie la un ceas solid cu mecanism ultra-precis fata de un cceas cu multe briz brizuri dar cu un mecanism mediocru dpdvdr al acuratetii).

    De aceea, recomand cu drag oricarei persoane care este interesata de ceasuri adevarate produse de companii care isi fabrica propriile mecanisme ultra precise, si nu numai, urmatoarele firme:

    Seiko (in special cele high end gen Ananta, Credor sau Grand Seiko…si nu va impacientati, Seiko High End inseamna de pe la 4000 la 430,000 dolari)

    Rolex (stiu ca multi s-au cam saturat de ei, dar Rolex este singura firma care isi acrediteaza la COSC – acuratete elvetiana de top – toate modelele)

    Zenith (o companie de renume care a inovat foarte mult in industrie, aproape la fel de mult ca Seiko, cu niste mecanisme foarte solide si unicate)

    Jaeger Le Coultre

    Omega

    Bineinteles, nu sunt singurele, dar in mod categoric, cand scoateti acele sume mari din buzunar pentru astfel de ceasuri, intr-adevar primiti calitate si ceva unicat pentru ce platiti, nu o alta carcasa extravaganta cu un mecanism care il mai vedeti in 20 de ceasuri inauntru, pe care platiti de 20 de ori valoare pentru ca a avut 200 de product placementuri prin filme si mai stiu eu unde.

    Reply
    • Dragos Aliciu pe 29 Jul 2011

      Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră în cazul Hublot. E fascinant cum Jean Claude Biver a reușit să ridice o marcă aproape de la 0, bazându-se aproape exclusiv pe marketing și pe elemente de estetică. Audemars Piguet sunt dezamăgitori din punctul meu de vedere pentru stăruința cu care se cramponează în gama Royal Oak. Eșapamentul lor cu impuls direct arată că mai este încă multă știință orologeră în cazul AP. Din păcate, insistă pe o gamă care atrage un segment de public care nu are legătură cu prestigiul lor istoric. Drept dovadă pentru politica lor ambiguă, partenerul lor în Rusia este Teatrul Balșoi, în timp ce în America se afișează cu Jay Z…cam ciudat.

      Nu v-aș da dreptate totuși în cazul Tag Heuer. Au avut partea lor de scandal (cu mecanismul preluat de la Seiko), e adevărat, dar îmi par o marcă extrem de dinamică, cu o istorie pe măsura prezentului. Trebuie să recunoaștem, Monaco V4, Pendulum și Mikrograph sunt ceasuri fascinante. De asemenea, nu aș miza atât de mult pe certificarea COSC – ați citit articolul… Vom încerca să acoperim cât mai multe mărci din cele prezentate de dumneavoastră. Mulțumim pentru comentariu!

      Reply
  • Vadun Zamfir pe 29 Jul 2011

    Cu tot respectul, mai ales pentru articolele exceptionale pe care le scrieti, nu pot sub nici o forma sa fiu de acord la nici un punct cu privire la Tag Heuer:). (fiecare cu parerea lui)

    Si spun asta pentru ca, in primul rand, intr-adevar e legat si de scandalul cu mecanismul “in house”. Adica, hai sa fim sincer, ce s-a intamplat a fost ceva unicat in industrie, si nici o firma ce se consider de renume nu ar fi facut asa ceva. Sa lansezi un mecanism, sa te lauzi ca este in house si sa il numesti 1881 (daca nu ma insel), ca apoi sa fi desconspirat foarte repede ca e un mecanism Seiko, ba mai mult , un mecanism Seiko din 1997 fara nici o modificare in afara de stema pe rotor? De mai marea rusine. Desemenea, nu consider ca actualul Tag Heuer mai are legatura cu ce insemna firma, mai ales pentru motorsport, acum 30-40-70 de ani. In primul, rand, Tag Heuer nu stiu daca poate fi considerata o companie de ceasornicarie, ci una de marketing pur (mai pur deat Hublot). Oamenii astia se ocupa doar de product placement, contracte de sponsorizari si vedete, si angajeaza diferite companii externe pentru a face design si a le asambla (cu mecanisme cumparate de la ETA cu minimul absolut de personalizare, cu f mici exceptii).

    In al doilea rand, referitor le exemplele dumneavoastra, in afara de Monaco V4, care este REAL, celelalte doua modele sunt praf in ochi. Pendulum e un prototip, si nu l-au lansat dintr-un singur motiv, si anume ca tipul respectiv de regulator, prin magneti, afecteaza foarte mult acuratetea ceasului, si deci, e inutil, iar Mikrograph din cate am cautat eu, nu exista, este doar un concept, si exista teoretic si din punct de vedere mecanic doar pe simulatoare (poate gresesc, dar ultima data cand am cautat, asa era).

    Trebuie sa mai mentionez ca sunt detul de activ pe anumite forumuri de orologerie internationale, si peste tot sunt nenumarate threaduri legate de Tag Heuer unde exista minimum 2 useri ce se plang de calitatea acestora (vis-a-vis de pret, desi nu sunt nici pe departe cele mai scumpe, sunt la nivelul Longines daca nu ma insel).

    La capitolul Audemars Piguet insa sunt oarecum de acord cu tine pentru ca ai 100% dreptate cu privinta la tactica lor de marketing, insa nu pot sa ii numesc dezamagitori pt ca pentru mine, designul acelui model ultra folosit in toate culorile si materialele Royal Oak (mai ales Offshore) este foarte atragator, desi mult prea mult pentru ce ofera cand il comparam cu un Rolex Daytona, care mai este si COSC.

    COSC nu mi se pare ceva inutil, adica totusi, este cel mai inalt standard de acuratete elvetiana, si Rolex trebuie felicitati pentru ca isi trimit toate ceasurile pentru certificare, e un plus care da bine si la pret. Insa, si acest lucru presupunc a il stii, daca vrei cel mai inalt standard mondial pentru acuratete (la ceasuri pur mecanice), trebuie sa mergi in Japonia, unde gasim Grand Seiko standard, cu un punct in plus la fiecare categorie (pozitii de ajustare, secunde pierdute, secunde castigate per zi) fata de COSC.

    De aceea pentru mine Seiko este compania de ceasuri absoluta. Nu numai ca isi creeaza TOATE piesele, inculsiv cristalele de quartz, dar este compania cu cele mai mari inovatii atat in categoria de quartzuri cat si la mecanice. Nu trec 5 ani fara o inovatie, si cand zic inovatie la seiko, ma refer la una extrem de utila, ce ajuta mecanismul in acuratete si durabilitate. Doar din 2000 pana acum am avut parte de un mecanism de 41800 vph (folosit la un Credor editie limitata, prin 2002), mecanismul Kinetic Direct Drive (auto-quartz cu armare manuala si automata, cu indicator activ de energie creata si stocata), deja legendarul (in cercul cunoscatorilor) Spring Drive, si, chiar de curand la Baselworld 2011, mecanismul de minute repeater numit Silent Governor, care foloseste presiunea aerului pentru a bate, eliminand orice alt fel de sunet mecanic, oricat de subtil, ce acompaniaza in general o alarma mecanica, cum ar fi cea de la Hublotul de fata.

    Si este o companie absolut lipsita de snobismul caracteristic elvetian, modesta, care face ceea ce spune si creeaza cam cele mai precise mecanisme fie quartz fie mecanice, si care are grija si da importanta tuturor modeleleor, de la cele de 150 de dolari la cele de peste 200 de mii, creandu-si un cult-following puternic.

    Reply
    • B. pe 29 Jul 2011

      Super comentarii, super cunostiinte.

      Am as avea niste intrebari pentru dvs.

      Ce parere aveti de Tissot si Edox ?

      Ce forum de orologerie recomandati ?

      Ca sa imi dau si eu parerea cred ca un factor foarte important este si gustul fiecaruia. De exemplu, nu mi-as da Tissot-ul meu PRC 200 pentru un Grand Seiko pentru ca pur si simplu nu-mi place acesta. E urat, din punctul meu de vedere.

      Reply
      • Vadim pe 29 Jul 2011

        In primul rand, trebuie sa comentez pe faza cu schimbul intre tissot si grand seiko, realizezi ca cel mai ieftin grand seiko costa 5000 euro? Si sunt vreo 20 de modele. Mi e greu sa inteleg cum iti place designul de tissot chrono, dar nu ti ar placea grand seiko spring drive chrono, care e superb.

        Ma rog, fiecare cu gusturilelui, doar ca nu puteam sa nu subliniez o declararie gen “nu as da la schimb un swatch pe un rolex ca nu imi place cum arata”, pur si simplu latura financiara nu poate fi ignorata cand vbim de ceva de minimum 10 ori mai scump.

        Referitor la edox si tissot, edox este ceva mai scump si mai special. In timp ce tissot este o companie de ceasuri premium low-mid range ca preturi, cu designuri dragute, Edox are niste designuri mult mai speciale din punctul meu de vedere, mai ales colectia WRC. Dar, repet, sunt mai scumpi, undeva intre Longines si Tissot ca preturi. Cam pe la 1000 eur un model dragut.

        Forum de ceasuri : forum.watchuseek.com

        Deasemenea un blog dedicat exclusiv reviewurilor de ceasuri (si videoreview):

        Ablogtoread.com

        Reply
        • B. pe 29 Jul 2011

          Respectivele Seiko nu-mi plac pentru ca au limbile foarte ascutite spre capat. Calitatea trebuie platita, absolut, doar ca daca e mai scump nu trebuie neaparat sa imi si placa.

          Referitor la Tissot si Edox stiu unde sunt ca si pret ca m-am uitat de atatea ori. Pe mine ma intereseaza daca se merita pretul lor sau nu. Asa si Tag Heuer e destul de scump si frumos dar din ce am vazut mai sus scris se ridica niste semne de intrebare destul de mari.

          Mersi pentru site-uri.

          Reply
          • Vadun Zamfir pe 29 Jul 2011

            Pai in cazul asta, atat Edox cat si Tissot isi merita 100% pretul.

            Ba chiar, daca ar fi sa fac o paralela intre Tissot (si hai sa luam modelele de top chrono automatic dar si quartz, cele cu ecran safir, etc), preturile intre 2000 si 4000 de ron ale lui Tissot sunt incredibil de corecte si justificabile fata de preturi de ceasuri quartz de 4500 lei si automatice chrono de 8000-10000 pentru un tag heuer, in conditiile in care calitatea carcasei si a detaliilor este aproape identica, si mecanismele sunt Valjoux 7750 (aceleasi, produse de grupul Swatch – ETA – ). Bineinteles nu vorbesc despre Tag Heuer colectia Grand Carrera.

            Iar Edox, iarasi, dai mai mult decat pe Tissot, dar isi merita pretul, sunt preturi decente si corecte, la o calitate f buna.

            Seiko intr-adevar in general, in special la modelele mai scumpe, face ceasuri cu limbi f ascutite cu un motiv: legibilitae maxima, si anume, Seiko sunt recunoscuti pentru cel mai bun polish de otel inoxidabil sau titan de pe piata, lucru observabil mai ales la modelele Ananta, cu faimoasa taietura tip Katana; fiind atat de ascutite si bine polishate, chiar si in conditii de lumina slaba, se reflecta foarte usor pe limbi.

            Insa daca te gandesti la un ceas de pretul Edox sau Tissot, nu strica sa te uiti si la Seiko unele colectii seiko, mai ales Arctura-Premier-Velatura-Sportura. Sunt convins ca vei gasi , la preturi intre 2500-5000 (sau 10000 pentru automate chrono), modele care sa iti placa, mai ales la colectiile Velatura si Sportura, cele cu mecanism Kinetic Direct Drive. Sunt si modele fara limbi ascutite. Un exemplu ar fi un model pe care il am, si imi place foarte mult, este Sportura Kinetic Direct Drive. Costa 4500 ron, are data si indicator de energie ramasa, si are limbile albe (secundarul portocaliu), culorile predominante fiind negru si portocaliu, in stil sport.

            Deasemenea, la preturi asemanatoare cu tissot poti sa te uiti si la Certina, care sunt practic aproape identice cu Tissot, tot grupul Swatch, aceleas mecanisme, da alt stil astetic. Poate iti place mai mult.

            Reply
            • B. pe 29 Jul 2011

              Va multumesc foarte mult. Asta vroiam sa stiu, daca merita sau nu.

              Dupa cum ziceam acum am un Tissot PRC 200 de care sunt foarte multumit si la salariul meu e prea mult ! :)

              Dar pe viitor, cine stie, poate imi fac un upgrade si Edox pare a fi un candidat foarte bun. Imi plac modelele acelea “strong” gen Class 1 Chrnoffshore.

              Atlantic mi se mai par niste ceasuri cu mult stil…

              Alte amanunte daca mai aveti timp si rabdare…

              Daca uit un ceas automatic pe masa in cate zile se opreste ? Nu prea se intampla sa imi las ceasul, dar daca ar fi m-ar enerva foarte mult sa il setez din nou. Daca schimb o baterie la nu stiu cati ani nu cred ca e mare bai…Plus ca astea automatice sunt mult mai scumpe…

              De unde s-ar recomanda achizitionarea unui ceas ? De exemplu Tissot-ul l-am luat de la un Cellini, dar Edox nu am vazut decat intr-un singur magazin in Unirea.

              Reply
  • Vadun Zamfir pe 29 Jul 2011

    Nu stiu ce sa zic despre Atlantic. Din cate am vazut au preturi bune, mecanisme Stelitta si ETA (elvetiene, decente), dar nu prea sunt recunoscute pe piata internationala.

    Referitor la prima intrebare:

    Da, un ceas mecanic are in general intre 40 si 72 de ore-rezerva, deci daca il lasi o perioada de 2-3 zile, categoric se opreste. Solutia (doar pentru cele automatice) ar fi sa iti achizitionezi un aparat de armare automata a ceasului, le gasesti in general la Kultho, desi sunt foarte scumpe, sunt ca o cutiuta du display in care iti pui ceasul pe un suport care se invarte (pe baza de baterii, sau priza). O alta solutie si mai practica la care am apelat eu cu mare placere, avand cateva ceasuri de la diferite firme automatice si fiind un pic iritat de faptul ca daca nu port 2-3 zile un ceas, trebuie sa il setez, este sa iti iei, cum am zis mai devreme, un ceas Seiko cum mecanism Kinetic (sau Kinetic Direct Drive, varianta evoluata). Ceasurile cu mecanism Kinetic (Seiko) vin intr-o gama extrem de larga, sigur gasesti ceva ce iti place, cu preturi intre 1500-14,000 ron. Ideea e ca e practic un ceas cu quartz, doar ca energia este generata de un rotor (exact ca la un mecanic-automatic) ce genereaza electricitate, acesta incarcand un acumulator intern. Realitate este ca nu e asa simplu, mecanismul este mult mai complex de atat, ca altfel ar fi existat multe companii sa faca asemenea mecanism, insa rezerva de energie la un Kinetic Direct Drive de exemplu, este de max 1 luna (!!!), si are si indicator. Iar acuratetea este de quartz, mult superioara unui mecanic, care la o suma de 3000-5000 de ron SIGUR nu este certificat COSC si are pierderi de pana la -25/+35 secunde pe zi. Tissot si Tag Heuer mai folosesc mecanisme auto-quartz asemanatoare, insa nu sunt la fel de durabile (Seiko a inventat tehnologia) si vin intr-o gama foarte restransa de cateva modele, la Tissot de exempl e un singur model simplu, ora si data si atat. Design clasic.

    Referitor la a doua intrebare, eu imi iau ceasurile de la grupul B&B Collection (include lanturile de ceasuri, de la mai ieftin la mai scump, B’in’time, B&B Collection, Splend’or si Kultho). Ce pot sa iti spun este ca au f multe firme, unele in plus unele in minus fata de Cellini, insa au preturi mai bune din cate am vazut (cel putin la capitolul bijuterii, mai ales de diamante, Cellini sare calul la modul cel mai grav fata de preurile acelorar companii de bijuterii din alte tari). Cat desrpe service, iaras, foarte de treaba, desi nu am avut nici o problema in afara de a comanda niste curele si a fi montate, mereu imi raspundeau repede la mail pt confirmare. Probabil cand doamne fereste voi avea probleme, voi vedea exact cum se comporta, mai ales ca am auzit lucruri jenante despre serviceul Helvetansa si Cellini.

    Reply
    • B. pe 29 Jul 2011

      Daca pana si pe dvs. v-a iritat automatic-ul de ce ati mai mers pe el ? Nu ati fi gasit acelasi model cu quartz (normal) ? Inca nu inteleg treaba asta cu automatic-ul opinia mea fiind deocamdata ca nu se justifica.

      Legat de BnB anul asta a mai trebuit sa scot o za de la cureaua de la ceas si am cam contemplat pret de cateva secunde cand mi-a cerut 10 lei in conditiile in care cu un an inainte lasasem vreo 3 lei, tot in Unirea.

      Legat de bijuterii imi place ca Cellini umbla doar cu aur de 18k, si nu cu 14k ca in alte parti.

      In ceea ce priveste diamantele daca sunteti sau veti fi interesat nu va recomand sa cumparati din magazinele astea ci din magazinele online din piata noastra. [editat de StyleReport.ro]

      Reply
      • B. pe 29 Jul 2011

        Va rog eu sa nu cenzurati argumentele pentru magazinele online de diamante: plaja foarte mare de diamante (cateva mii), preturi mai bune, ceritificat GIA si cu siguranta o interactiune mult mai buna !

        Reply
  • Vadun Zamfir pe 29 Jul 2011

    Automaticul are un avantaj mare ca valoare. Valoreaza mult mai mult si multi oameni apreciaza complexitatea unui mecanism pur mecanic, sa nu mai vorbesc de cele mecanice cu complicatii gen cronograf, calendar peprpetuu, fazele lunii, samd. Pur si simplu mecanismul (de calitate) in sine, cu decoratiile, piesele multe montate de mana si rubinele, fac ca ceasul sa devina o jucarie scumpa, o bijuterie daca vrei, si pt multi oameni ii atrage, fiecare mecanism fiind practic unicat, iar o firma de ceasuri care se repsecta are mereu un ceasornicar maestru care face minunatii mecanice. Da, un quartz simplu va fi intotdeauna mai precis decat un automatic, dar are cateva dezavantaje, printre care faptul ca o data la aproximativ 2 3 ani trebuie desfacut pentru a schimba bateria, mult mai des decat trebuie desfacut un mecanic pentru reviziile rare (foarte rare in cazul unuia de f buna calitate), deteriorand incet ceasul, si un quartz nu o sa tina niciodata la fel de mult ca un mecanic. Mai este si aspectul secundarului, nu e greu sa gasesti secundarul unui quartz, care sare din secunda in secunda, cu secundarul mult mai lin al unui mecanic, sa nu mai vorbesc de cel absolut lin, far sacadari, al mecanismului Seiko Spring Drive. E vorba mai mult de arta aici decat de practicabilitate, de valoare vs utilitate, iar problema cu jutificarea e destul de simpla cand vorbim de produse: cat timp se vinde la pretul x, indiferent cat de mare e, si firma scoate un profit, orice pret se justifica, indiferent cat de nebun.

    Legat de BnB, e f posibil, nu am avut nevoie de reparatii, dar pana acum am luat destule ceasuri de la ei si au fost ok.

    Cellini nu umbla doar cu aur de 18k, umbla si cu 24k, dar si cu 14k, si la bijuterii, si la ceasurile care sunt facute cu aur de 14k.

    Legat de diamante, eu le iau direct din Israel, de unde vin cam 60% din toate diamantele de pe piata Romaneasca, si de la Cellini. Sunt preturi mult mai mici decat aici. Nu as recomanda NIMANUI sa ia diamante de la magazin online de la noi. Au fost nenumarate cazuri in care diamantele s-au dovedit a fi diamante sintetice, aprope identice cu cele naturale dar cu 1/10 din valoare.

    Reply
    • zzz pe 20 Aug 2012

      Ceasurile mecanice au revizii periodice si ele, la fel de des ca si cele cu quartz. Exista un ceas facut de Jaeger Le coultre care nu are nevoie de ungere dar restul necesita tot felul de uleiuri si la fel ca o masina trebuie duse la revizii periodice.

      Reply
  • B. pe 29 Jul 2011

    Aveti dreptate cu valoarea vs. utilitate la automatic.

    Mi-a facut placere.

    Toate bune.

    Reply
  • Cristian pe 30 Jul 2011

    Pentru domnul Vadun Zamfir
    Ce parere aveti despre Raymond Weil Nabuco  3900-ST-05207.
    Despre Raymond Weil vs Tag Heuer.
    Multumesc.

    Reply
  • navi pe 01 Aug 2011

    dl. Vadun Zamfir ar putea sa faca bani frumosi (mai multi eventual) in care sa-i consilieze pe detinatorii de $

    Reply
  • Dan pe 04 Oct 2011

    Despre Citizen ca firma ce parere aveti? Isi fabrica singuri mecanismele sau le imprumuta de la altii? Ma intereseaza in special gama Quartz, detinand doua modele.
    Si o intrebare pentru cei mai experimentati.
    Detin de la bunicul meu doua ceasuri mecanice de la sfarsitul anilor 1800. Nu le mai retin numele, sunt ceasuri elvetiene ce se purtau odata la costum. O sa postez si denumirea lor cand o sa ajung acasa, acum fiind la servici.
    Ceasurile functioneaza, iar intrebarea mea este: trebuie sa la fac vreo revizie? trebuiesc unse? Eu doar am grija macar o data pe luna sa le intorc si de cand le am functioneaza perfect. De desfacut sincer le-am desfacut capacul o singura data, sa vad cum arata mecanismul din ele, in rest le tin in portul lor din piele de caprioara in sertar, ferite de lume.
    Eu sunt din Bacau. O firma la care sa apelez in cazul unei revizii daca mi se poate recomanda ar fi minunat.

    Multumesc anticipat

    Reply
    • Dragos Aliciu pe 04 Oct 2011

      Citizen sunt puse în mișcare de mecanisme Miyota, companie care, din cunoștințele mele, este unul dintre cei mai mari producători de quartz din lume. Nu este un împrumut, Citizen deținând cu totul firma producătoare de calibre quartz și câteva mecanice.

      Sigur, reviziile sunt recomandate pentru ceasurile mecanice în general, nu doar pentru cele vechi ci și pentru modelele moderne. Mecanismele sunt unse cu diferite tipuri de uleiuri, fiecare piesă aflată în mișcare beneficiind de un anumit tratament din partea ceasornicarului. În timp, uleiurile se acoperă de praf și nu își mai fac treaba cum trebuie, ceea ce duce inițial la abateri de la ora potrivită, iar mai apoi chiar la stricarea unor componente din cauza frecărilor repetate dintre piese. Puteți trece pe la un ceasornicar care să arunce o privire în interiorul ceasurilor și să vă dea sfaturi suplimentare despre cum puteți să le îngrijiți mai bine. În ce anume va consta revizia ceasurilor, tot el este cel mai în măsură să vă răspundă.

      Reply
      • Dan pe 05 Oct 2011

        Multumesc de informatii.

        Cum am promis, revin cu informatii depsre ceasuri.
        Cel mai vechi, este un ceas din argint, fabricat de catre Minerva, in anul 1890. Pe capacul interior scrie Minerva Galcnne.
        Al doilea, este mai nou, insa tot un ceas de buzunar, insa cu capac, tip Hunter case, cred ca e din perioada 1950, este aurit, extrem de frumos gravat, inclusiv mecanismul dinauntru e extrem de frumos desenat si gravat, poarta numele de Admira si e fabricat de Stowa.
        Am cerut celor de la Stowa date despre ceas si le-am cerut si instructiuni de service si intretinere.
        Sper sa primesc si raspuns, cel din urma fiind primit cadou de catre bunicul meu cu ocazia unei aniversari din ce mi-au spus parintii mei, iar cel mai vechi a fost de fapt al strabunicului.
        Bunicul meu a fost bijutier si ceasornicar, a lucrat in Germania pentru Citizen, insa din pacate s-a dus prea repede ca sa-i fur si eu din cunostinte.
        Mi-au ramas ceva ceasuri de colectie, mare parte sunt inca in Germania, unde stau parintii mei, iar pe mine m-a prins febra ceasurilor de un an, pana acum fiind total indiferent la tot ce reprezinta ele.
        Port acelasi ceas, un Citizen Quartz Chronograph de la 18 ani, acum am 35.
        Abia de curand, cand am vazut in realitate un Tag heur Carrera, la mana tatalui meu, am rams mut si mi s-a aprins beculetul.

        Cu stima
        Muraru Dan

        Reply
  • anca pe 22 Mar 2013

    am primit un ceas edox de dama nr 31162 de titan,sapfire,30mm,antiacvatic rezista la 10 atm,analogic,a-si vrea sa-i stiu valoarea reala,poate ma ajutati unde sa ma informez corect,va multumesc.

    Reply
  • dan pe 20 Apr 2013

    am un ceas doxa de mână mecanic bărbătesc foarte vechi cine poate să-mi spună cum aș putea să aflu cam în ce an a fost fabricat.are scris pe capacul din spate un nr.5365401

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului