Stil

Povești spuse cu oțel de pe Titanic, rocă vulcanică și praf lunar – Romain Jerome DNA

scris pe 06 Iun 2011 de Dragoș Aliciu 19257 vizualizări
Untitled-1

Poveștile vând mașini, calculatoare sau îmbrăcăminte. În departamentul orologerie, Romain Jerome conduce lista mărcilor care au ceva de oferit dincolo de mișcarea indicatoarelor. Ceasurile ascund mici porțiuni de istorie, de la oțelul ruginit al Titanicului la roca vulcanică provenită de la Eyjafjallajökull.

E foarte greu pentru un brand de ceasuri să adune notorietate încă de la prima lui prezentare pe piață. Elvețienii crează orologerie așa cum respiră – în continuu – și, dacă ar fi posibil, în număr nelimitat. Nenumărate mărci nu mai au nevoie de nici o prezentare, la fel cum o vizită într-un magazin de ceasuri obișnuit din Zurich, Basel sau Berna vă va arăta mărci de care nici nu ați auzit că există. Cu alte cuvinte, a te face cunoscut rapid printre atâtea nume și modele, este aproape imposibil.

O poveste de calitate aduce întotdeauna  notorietate. De aceea, fascinația din jurul unui ceas precum Titanic DNA e greu de măsurat. De aceea, colecții precum MoonDust DNA și Eyjafjallajökull apărute ulterior au urmat aceeași idee. Ce poate fi mai fascinant decât a vinde fragmente reale de istorie?
Marca Romain Jerome a deschis ochii în 2004, dar până în 2007, anul prezentării lui Titanic DNA, notorietatea ei a rămas una relativ simbolică. Abia din anul în care elvețienii au decis să construiască prima carcasă cu oțel de pe epava Titanicului, logo-ul RJ a început să însemne ceva. Promisiunea de a purta la încheietura mâinii un ceas care îți dă posibilitatea de a ține cu tine o porțiune de istorie a fascinat publicul într-un mod în care nu o mai făcuse nimeni până atunci.

Carcasa lui Titanic DNA nu conține exclusiv metal de pe epava celebrului vas transatlantic. Doar câteva fragmente, prelevate de scufundători și alăturate oțelului provenit de la fabrica din Harland & Wolff din Belfast (locul în care a fost construit Titanicul) sunt puse în bezelul oxidat al ceasului. Un tratament special dezvoltat de Romain Jerome oprește procesul de oxidare astfel încât bezelul să nu se fărâmițeze într-o pudră de rugină. Fiecare model vine cu un certificat de atestare a originii semnat de succesorii acelorași Harland & Wolff care construiau în 1909 pachebotul. Ceasurile respiră povestea, o păstrează în primul rând pe marginea carcasei într-o textură unică a ruginei pentru fiecare model. Modele precum Steampunk metal completează istoria prin apelul la camera motoarelor vaporului, în timp ce un ceas precum Day & Night Spiral dublează fascinația estetică printr-un mecanism cu dublu tourbillon.

Iar dacă Omega Speedmaster este cunoscut ca primul ceas care a ajuns pe suprafața Lunii, Romain Jerome MoonDust DNA este primul model care chiar aduce fragmente de praf lunar în procesul de producție. Cadranul prăfuit, săpat de cratere, are în componență fragmente de rocă adusă de pe singurul satelit natural al Terrei. Carcasa și cureaua au în componență fibre metalice din nava spațială Apollo XI și fire dintr-un costum de astronaut. Toate aceste adăugiri de materiale sunt atestate prin documente, ediția fiind prezentată într-un convenabil număr de 1969 de exemplare – anul primei aselenizări.

Eyjafjallajökull DNA, modelul numit după vulcanul cu nume aproape imposibil de pronunțat și The Rock DNA, ceasul care anunță ediția din 2011 a licitației „Only watch“ (despre care vom mai vorbi) sunt exemple de legende ceva mai tangibile. Primul este construit cu rocă și cenușă vulcanică provenită de la vulcanul islandez care a ținut la pământ aproape toate zborurile europene în luna aprilie a anului 2010, în timp ce al doilea are cadranul modelat din piatra prelevată dintr-o stâncă aflată în grădinile Saint-Martin din Monaco.


3 comentarii

  • kLM pe 06 Jun 2011

    Or fi ele fragmente din… ce-or fi insa RJ produce doar niste bratari butucanoase care pot arata ora, in niciun caz ceasuri.

    Reply
    • H_B pe 07 Jun 2011

      Ceasurile produse de RJ se adreseaza unui segment diferit de consumatori. Sunt ceasuri de colectie, nu trebuie purtate neaparat la mana (desi nu te impiedica nimeni s-o faci, daca vrei). Toate modelele de mai sus sunt extraordinare, dar cele din fotografiile 1, 4 si 6 mie, personal, mi se par absolut senzationale.

      Reply
      • kLM pe 08 Jun 2011

        O fi cum spui insa mie un obiect de colectie trebuie sa-mi exprime un sentiment placut ori aceste ceasuri n-o fac.

        Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului