Stil

(P) Îmbrăcămintea unei pasiuni – Paul & Shark

scris pe 15 Mai 2012 de StyleReport.ro 17856 vizualizări
Stil - Paul & Shark

Despre Paul & Shark nu se poate vorbi decât în strânsă legătură cu sporturile nautice. La 40 de ani de existență, emblema rechinului stilizat e în aceeași măsură logo-ul mărcii, dar și unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale yachting-ului. Colecțiile se inspiră stilistic din echipamentul marinarilor, iar casa de modă este gata să abordeze și restul sporturilor nobile.

Istoria Paul & Shark începe în 1921, într-un sat din apropierea orașului Milano. Nu exista un brand propriu-zis ci doar o moară care producea materiale textile și care funcționa sub propriul nume. La o diferență de 50 de ani, experiența în producția materialelor devenea un avantaj real în prezentarea unei noi mărci de îmbrăcăminte sportivă.

În 1971, nou înființata marcă Paul & Shark avea nevoie de un singur pulover pentru a intra în atenția pasionaților de nautică. Inspirat de îmbrăcămintea oamenilor mării, articolul vestimentar devenea un succes imediat. Țesătura era fabricată din lână impermeabilă, perfectă pentru folosirea pe punte, iar puloverul era prezentat într-un ambalaj metalic cu întrebuințări multiple pe un yacht.

Puloverul reprezenta doar debutul unei serii de articole vestimentare pentru yachting. Peste ani, Paul & Shark și-a extins oferta, abordând cu aceeași încredere și domenii precum golf-ul, schiul sau sportul de polo. Colecțiile mărcii de haine și accesorii sunt distribuite în peste 200 de magazine din toată lumea, inclusiv pe Calea Victoriei din București.

Programul MasterCard Elite oferă deţinătorilor de carduri Gold, Platinum, World, World Elite™ și Corporate MasterCard® experienţe memorabile de fiecare dată când apelează la serviciile comercianţilor parteneri. Lista acestora este variată, incluzând magazine de lux – îmbrăcăminte, bijuterii, parfumuri sau mobilier, saloane de înfrumuseţare, restaurante şi ciocolaterii cu tradiţie.  La cumpărăturile efectuate cu unul dintre aceste carduri MasterCard (Gold, Platinum, World, World Elite™ sau Corporate®), clienții beneficiază de reduceri de până la 30%, de consiliere, bonusuri, sau cadouri din partea casei, negociate în cadrul unei rețele exclusiviste de parteneri.

Lista completă a locațiilor partenere o găsiți aici.

1 comentariu

  • toni asan pe 20 Sep 2012

    Am vazut un catalog ( iarna 2012)cu imbracaminte sport care m-ar interesa.As dori mai multe detalii,eventual un catalog cu preturi,de unde se procura,etc.
    Va multumesc !

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului