(P) Formula frumuseții – Anastasia Beverly Hills

Frumusețea a însemnat dintotdeauna proporție. În arhitectură, pictură și sculptură, canoanele esteticii au fascinat generații la rând de artiști. De ce nu s-ar aplica aceleași reguli și în cazul cosmeticii? Saloanele Anastasia din București descoperă formula frumuseții cu puțin ajutor din partea artei.
Anastasia Soare a devenit cunoscută în România după ce saloanele sale de frumusețe câștigaseră deja recunoaștere în Beverly Hills, SUA. I s-a spus pe rând „regina sprâncenelor“, „inovatoare a cosmeticii“ și „expert în frumusețea sprâncenelor“, iar asta datorită modului în care și-a abordat meseria.
Cu o aplecare spre domeniul artistic, cosmeticiana a introdus folosirea proporției de aur în modul în care pensa sprâncenele. Plecând de la ideea că ochiul uman caută întotdeauna o anumită proporție, Anastasia a descoperit o cale naturală prin care să aducă proporție feței, având ca punct de reper sprâncenele.
În oricare dintre saloanele „Anastasia Beverly Hills“ din București, conturarea sprâncenelor se face folosind cele cinci șabloane proiectate de către Anastasia Soare pe baza unor reguli de proporționalitate frecvent întâlnite în desenul sau sculptarea figurii umane. Mai întâi se măsoară distanța de la baza nării în sus, acolo unde ar trebui să începă sprânceana, apoi distanța de la baza nării spre centrul pupilei, linie pe care se plasează punctul cel mai înalt al sprâncenei. La final, ultima măsurătoare trage o linie imaginară între baza nării nasului și unde ar trebui să se termine sprânceana. Cele trei puncte stau la baza celor cinci șabloane: Petite Arch, Slim High Arch, Medium Arch, High Arch și Full Arch.
În comparație cu alte saloane similare, la Anastasia Beverly Hills se folosesc produsele proprii, printre care o ceară specială care are în compoziție ulei de canola ce o face emolientă, astfel încât procesul de îndepărtare a sprâncenelor să fie complet nedureros. Odată conturate, sprâncenele sunt machiate acolo unde lipsesc fire de păr sau pentru a fi egalizate între ele. În timp, sub marca Anastasia Beverly Hills au fost lansate 50 de produse dedicate îngrijirii sprâncenelor: creioane, farduri de sprâncene, geluri fixatoare care ajută la armonizarea trăsăturilor feței ținând cont de textura și culoarea pielii și a părului.
Vizualizați MasterCard Elite StyleMap într-o hartă mai mare
Merg frecvent la salon la Dana. De departe cea mai buna. Mult profesionalism si o atmosfera super. Bravo lor. Sprancenele mele iubesc Anastasia.