Stil

MLH, colecția primăvară-vară 2012

scris pe 03 Feb 2012 de Dragoș Aliciu 12135 vizualizări
Stil - MLH primavara-vara

MLH, una dintre puținele mărci de modă românești cu un real succes în străinătate a anunțat prezentarea colecției primăvară-vară 2012. Accentul cade pe rochiile de seară ale designerului Maria Lucia Hohan, aceleași creații care au apărut purtate de numeroase vedete hollywoodiene.

Maria Lucia Hohan este unul dintre cei mai de succes designeri de îmbrăcăminte român al momentului. În doar câțiva ani, prin intermediul Internetului, creațiile ei au plecat din București către clienți toată lumea, de la Paris la Hong Kong, de la Riyadh în Sidney.

Recent, Maria Lucia a intrat în atenția presei internaționale după ce vedete de la Hollywood au purtat rochiile sale în cadrul unor gale importante. Anul 2011 a fost cel mai bun al MLH, cu actrițe precum Eva Longoria, Nikki Reed, Emma Roberts sau Katherine Heigl afișându-se în rochii ale mărcii bucureștene.

MLH se exprimă într-o lume feminină, caracterizată de materiale prețioase, linii foarte simple și culori subtile. Maria este de părere că femeia trebuie să poarte rochia și nu invers și de aceea pune un mare accent pe modul în care creațiile pun în valoare corpul feminin. Colecția primăvară-vară 2012 cuprinde piese unicat sau serii limitate desenate în nuanțe nude, mov, lavandă, alb, vanilie și caramel, fără a ignora culori aprinse precum roșu sau verde smarald.


1 comentariu

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului