Stil

Istoria genților care au schimbat cursul modei – Roberta di Camerino

scris pe 05 Sep 2011 de Dragoș Aliciu 9059 vizualizări
Stil - Giuliana di Comerino

Giuliana Camerino a dat tonul pentru designul genților de marcă din ultimii 50 de ani. Stilul ei unic nu doar că a precedat creațiile similare Gucci, Bottega Venetta sau Prada, dar le-a influențat până la identitate. Casa de modă Roberta di Camerino este „inventatoarea“ genților status, acompaniate de multe zerouri, dar asta într-o perioadă în care frumusețea conta mai mult decât succesul de marketing.

Obișnuită cu „împrumutul“ formelor și materialelor, un alt designer celebru, Coco Chanel, o consola pe Giuliana: „Nu trebuie să plângi când te copiază, ci în ziua în care vor înceta să o mai facă“. Ideea „G“-urilor repetate până la saturație de către Gucci, susține casa de modă Roberta di Camerino, provine de la un desen al Giulianei din 1946, care se folosea de tiparul repetitiv al unui „R“. Gențile Bottega Veneta făcute din fâșii de piele împletită existau în colecțiile sale încă din 1957, iar designul Prada cu marginea articulată îi aparține doamnei Camerino, ca urmare a unei genți prezentate în ’64. De atunci, la lista imitatorilor s-au adăugat mulți alții, dar acum exercițiul copierii se traduce ca inspirarea din clasici.

Catarama falsă este unul dintre simbolurile casei Roberta di Camerino

Succesul accesoriilor produse de Giuliana în atelierul Roberta di Camerino din Veneția, a fost atât de mare încât s-ar putea spune că Hermes Berkin, gențile care își însușesc astăzi cel mai bine titul de „status bag“, îi datorează inventarea categoriei și imboldul dat publicului feminin pentru dezvoltarea unei adevărate obsesii.


Giuliana a avut o idee la care nimeni nu se gândise înainte aparent. A început să trateze gențile ca pe piese de îmbrăcăminte. Primul accesoriu iconic era fabricat dintr-un tip special de catifea, țesută pe războaie vechi aproape în întuneric (pentru a păstra prețiozitatea materialului). Stilul îmbina manufactura venețiană cu influențe neo baroce de design, cataramele erau preluate de la fierarii care prelucrau alama pentru gondole, iar culorile erau cu totul altele decât cele folosite în mod clasic în industrie. În marea de genți negre și maro, creațiile Giulianei Camerino ieșeau primele în evidență. Folosea desene cu iluzii optice (trompe l’oeil) și culori neconvenționale aprinse, se juca prin amestecul de materiale și le arăta publicului în cadrul unor prezentări de modă teatrale.

Câteva dintre gențile clasice ale designerului venețian

În doar 10 ani, creațiile Roberta ajungeau la Hollywood în postura celor mai râvnite accesorii. Erau purtate cu mândrie de Grace Kelly, Farrah Fawcett sau Elizabeth Taylor și îi asigurau Giulianei Coen intrarea în istoria modei.

Giuliana di Camerino (1920 – 2010)

Povestea este cu atât mai impresionantă cu cât apetitul pentru creații vestimentare a venit absolut întâmplător și, în condiții nu foarte fericite. Refugiată în Italia pe timpul războiului, Giuliana era mult prea săracă pentru a-și permite o geantă. Și-a confecționat singură una din resturi de diferite materiale, dar creația arăta atât de bine încât o doamnă s-a oferit să o cumpere chiar pe stradă. Inclusiv numele se leagă de un detaliu interesant. În exil, creatoarea de modă obișnuia să fredoneze o melodie din filmul american „Roberta“, ultimul pe care îl văzuse înainte de a-și părăsi țara. Melodia îi era atât de dragă încât a ales să adopte numele peliculei ca „pseudonim“ profesional alături de numele său de familie.

În prezent, marca Roberta di Camerino aparține grupului de modă Sixty și are o linie formată din șapte colecții diferite de genți, toate construite pe desenele inițiale ale fondatoarei. Giuliana Camerino Coen a murit din păcate în 2010, la vârsta de 89 de ani.

Autor: Dragoș Aliciu Foto: Roberta di Camerino, capturi de ecran YouTube

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului