Stil

Damir Doma – eleganța tăieturilor simple

scris pe 27 Mai 2011 de Constantin Barbu 9200 vizualizări
doma

Damir Doma explorează masculinitatea şi feminitatea prin siluetele poetice pe care le crează, inspirate de lumea artei şi a arhitecturii. Drapajele şi volumele, jocul complex cu materialele spectaculoase şi croiala curată caracterizează cel mai bine universul designerului german.

“Liniștea este starea pe care o resimţim atunci când suntem eliberaţi de gânduri, de zgomote sau de orice ne-ar putea distrage atenţia. Doar în linişte ne putem deconecta minţile şi ne putem concentra pe detalii pe care altfel le-am trece cu vederea. În linişte perfectă, putem admira şi înţelege în profunzime esenţa a ceva”, spunea Damir Doma, unul dintre cei mai promiţători designeri germani, odată cu lansarea colecţiei “Silent” în 2009.

Stilul lui Damir Doma a fost caracterizat în nenumărate rânduri de criticii de modă ca “intelectual” şi ”poetic”, fiind remarcate în special colecţiile adresate femeilor, care pun un accent deosebit pe o siluetă simplă, “pură”, în stil minimalist. De altfel, creatorul de modă se inspiră din arhitectură, artă şi anatomie, colecţiile sale fiind catalogate drept avangardiste şi extrem de diverse.


Damir Doma s-a născut în Croaţia, însă şi-a petrecut copilăria în Germania, în atelierul de design al mamei sale, ea însăşi creatoare de modă, jucându-se cu materialele şi desenând. Prima revelaţie legată de modă o are la vârsta de 13 ani atunci când îşi cumpără o jachetă de ploaie semnată Helmut Lâng, pe care încă o mai are.

Cea mai importantă etapă a muncii lui Doma este perioada de concepere şi de selectare a materialelor pentru viitoarele sale colecţii. După cum el însuşi spune, odată depăşită această fază, munca se uşurează considerabil. Procesul de design, de la creaţie şi până la finalizare, nu se opreşte niciodată, iar asta pentru că tânărul designer inventează permanent noi combinații de materiale. Un lucru este cert însă, materialele folosite trebuie să fie de cea mai bună calitate și în armonie cu designul și croiala hainelor.

Tânărul designer evită, de asemenea, folosirea accesoriilor sau a decoraţiunilor de orice fel, considerând că rupe ceva din frumuseţea unei piese vestimentare. În loc de nasturi, foloseşte fermoare şi şnururi, iar cămăşile nu au gulere. Într-un interviu acordat revistei Elle, Doma spunea că nu este adeptul urmăririi tendinţelor şi că vrea să-şi dezvolte propria filosofie. Preferă să păstreze lucrurile în starea lor naturală, iar lucruri precum o floare aplicată pe umăr i se par de prost gust.

Damir Doma preferă ca hainele lui să aibă un aspect ”pur” şi neprelucrat, concentrându-se mai mult pe formă şi volumul pieselor vestimentare. ”Vreau ca hainele mele să se adapteze femeii şi  trupului ei”, spune Doma, care pentru colecţia sa de debut a prezentat straturi uşoare de caşmir şi jerseuri din vâscoză în forme voluminoase, inclusiv jachete cu talia asimetrica sau rochii cocon până la gleznă.


Cea mai recentă colecţie pentru femei semnată Damir Doma, aduce în prim-plan o siluetă curată, relaxată. Decolteurile încadrează umerii, gulerele de mătase se simt precum nişte aripi, sacourile par să-şi fi pierdut din volum, iar curelele de piele înconjoară talia sub forma unei eşarfe late. Tonurile şi culorile folosite sunt sulfuroase, parcă înăbuşite în foc: de la portocaliul şi galbenul ce par să-şi piardă din intensitate în alăturarea cu inul moale, până la bej, negru şi nuanţe de grafit.


Bărbaţii poartă încălţăminte cu talpă înaltă pentru a alungi uşor silueta şi pentru a da un plus de dramatism. Proporţiile sunt redefinite, permiţând noi lungimi, iar articolele de îmbrăcăminte clasice sunt şi ele regândite: trenciurile devin supradimensionate, din mătase, jachetele bombardier sunt mai scurte şi mai fluide în partea din spate, iar cămăşile fără guler par mai degrabă tricouri, arătând totuşi ca nişte cămăşi. De asemenea, tivurile despicate cad pe şolduri, dând o notă formală întregii ţinute, in timp ce vestele şi bluzele sunt cambrate prin revere şi nasturi ascunşi.


Doma explorează masculinitatea şi feminitatea prin siluetele poetice pe care le crează, inspirate de lumea artei şi a arhitecturii. Drapajele şi volumele, jocul complex cu materialele spectaculoase şi croiala curată caracterizează cel mai bine universul designerului. Detalii pe damirdoma.com.


1 comentariu

  • Andrei pe 30 May 2011

    Taieturi elegante, arhitecturale, simple, absolut de acord, dar simplitatea costa … 200-400 euro e o bluza Damir Doma.

    [editat de StyleReport.ro]

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului