Stil

„Ar fi ultimul lucru pe care l-aș vinde înaintea inimii“ – interviu cu un colecționar de ceasuri

scris pe 17 Oct 2012 de Dragoș Aliciu 19517 vizualizări
Stil - Omega lupascu

Pentru fiecare colecționar, pasiunea cu care își îmbogățește seria este o adevărată boală. Cu interes pentru numismatică, documente vechi și filatelie, Romulus Lupașcu nu a fost deloc cruțat de „virus“, ba chiar a căutat singur câteva „afecțiuni“ noi. Dintre toate, colecția de ceasuri e cea mai importantă. A adunat peste 300 de modele, iar marca Omega este numele care îi face inima să ticăie.

La 53 de ani, Romulus Lupașcu nu își poate imagina viața fără ceasurile lui. Câteodată scoate cutiile cu ceasornice, le întoarce și ascultă ticăitul care îl relaxează. Fascinația pentru timbre l-a condus la fascinația pentru misiunile spațiale Apollo, iar de acolo a ajuns pe nesimțite la pasiunea pentru Omega, marca cea mai importantă din colecția lui. Deține peste 40 de modele Speedmaster, singurul ceas care a ajuns pe Lună, și alte 200 de exemplare din întreaga istorie a brandului din Bienne.

Reporter: Cum au ajuns să vă placă ceasurile?

Romulus Lupașcu: Cred că ceasurile mi-au plăcut dintotdeauna. Imediat cum am învățat să citesc ora, am dezvoltat și o pasiune pentru ele. Părinții mei nu au avut posibilități pentru a-mi materializa acest moft. În clasa a VIII-a mi-au cumpărat într-adevăr un Vostok cu dată de care eram tare de mândru, dar eu am fost cel care s-a implicat cu adevărat în cumpărarea lor. Primele ceasuri erau banale. Singurul ceas ieșit din comun pe care îl aveam înainte de 1989 era un Meister Anker.

Eu cochetez cu filatelia, numismatica, documente Carol I, mai multe. Probabil din cauza asta am alunecat ușor și spre colecția de ceasuri. Mai întâi ceasuri vechi, apoi mi-am propus să-mi găsesc un canal mai bun și mai exact. Dacă nu-ți stabilești o limită în colecționism, riști să nu ajungi nicăieri. Nu poți să colecționezi toate ceasurile din lumea asta. Așa m-am stabilit la Omega. Iar adevărata provocare a Omega constă pentru mine în Speedmaster. În cadrul filateliei au fost mai multe emisiuni de timbre cu zborurile Apollo. M-au fascinat foarte mult acele serii și am asociat timbrele cu misiunile Apollo și, evident, ceasul folosit în cadrul lor, un Omega Speedmaster.

R: Vă propuneți ca la un moment dat să abandonați Omega și să treceți la altă marcă?

R.L: Nu. Nu o sa abandonez niciodată Speedmaster. Iau câte o piesă atunci când o găsesc la un preț mai bun. Nu mă arunc la orice preț. Cinstit, nu am cumpărat nici un ceas în afară de unul, la prețul de listă. Tot timpul am încercat varianta e-Bay, târguri din țară, din străinătate. Am fost la cel mai mare târg al colecționarilor de ceasuri din Europa, undeva lângă Utrecht. Mi-am expus colecția acolo, doar că merg foarte rar pentru că e greu de ajuns. Sunt 2.200 de kilometri, distanță pe care nu o pot parcurge cu avionul pentru că nu îmi oferă nici o garanție vizavi de ceasuri și atunci trebuie să merg cu mașina. Faci 4.400 de kilometri pentru 6 ore de expoziție, dar nu ești sigur că vinzi sau găsești ceva nou să cumperi…

R:Care e diferența între o persoană care are 5-6 ceasuri și un colecționar cu sute de modele, ca dumneavoastră?

R.L.:Cei care au 4-5 ceasuri se limitează doar la măsurat timpul într-o oarecare măsură. Își cumpără ce le place și probabil că se gândesc la modul în care să le poarte, să le asorteze la o anumită ținută. Eu am o pasiune aparte, nu mai e vorba de aspectul acesta. Mă uit la mecanism, îl întorc, îl pun la ureche, îl privesc, îi desfac capacul din spate. Pentru mine e un fel de boală.

R: Pasiunea dumneavoastră pentru Omega a început cu ceasurile noi sau cu cele vechi?

R.L.: Am început să colecționez ceasuri de buzunar abia atunci când am vrut să-mi aprofundez colecția. Dar am început cu ceasuri contemporane. Primul Speedmaster a fost un ceas calibru 1861 cu întoarcere manuală. Nici nu știam asta atunci când l-am cumpărat, a fost o dezamăgire pentru mine când am descoperit că nu este automatic. Nu aveam suficiente cunoștințe despre Omega Speedmaster la acea vreme. Mă fascina pur și simplu legătura dintre el și misiunile Apollo și designul care mi s-a părut frumos încă de la început. Mecanismul manual era clar mai valoros decât unul automatic, dar eu consideram exact opusul, bazându-mă aproape exclusiv pe diferența de preț. Chiar și așa, mi-am început colecția Omega cu alte ceasuri. Modele DeVille, Constelations mai vechi, din anii ’60, iar primul Speedmaster a fost acest calibru 1861.

R: Care e logica după care te apuci să-ți formezi o colecție?

R.L.: La primii pași nu știu dacă pleci la drum cu un sistem. Pur și simplu îți plac ceasurile. Abia apoi începi să înveți, să studiezi. Cred că limitele unei colecții sunt date în special de aspectul financiar. Dacă aveam bani, probabil că mi-aș fi cumpărat o colecție gata alcătuită și terminam. Eu nu sunt un investitor în ceasuri. Nu îmi propun în nici un moment să le vând pentru profit sau să-mi investesc banii. Vând ceasuri, dar nu mă ating niciodată de colecția mea. 
Permanent îmi cresc colecția. Chiar recent am cumpărat patru modele noi, un Speedmaster, două de buzunar etc. Atunci când cumpăr un ceas, verific în primul rând calibrul. Dacă am în colecție deja un model de mecanism, nu fac un efort prea mare pentru achiziția unui ceas cu același calibru. De aceea, logica colecției mele e acumularea tuturor calibrelor emise de Omega, indiferent că sunt de proveniență ETA sau proprietare. Inclusiv mecanismele ETA sunt deosebite la Omega. Fiecare mecanism ETA care ajunge la Omega este personalizat, finisat, modificat. Un calibru Valjoux 7750 are o cu totul altă prelucrare la Omega în comparație cu Longines, de exemplu.

R: Se termină vreodată colecționarea? Este un moment în care pui punct?

R.L.: Nu cred. Chiar și atunci când ai acumulat toate modelele încerci să faci un upgrade. Dacă găsești un ceas de o calitate superioară îl cumperi pentru a înlocui un model care nu e într-o stare atât de bună. Poate avea o carcasă mai bine întreținută, un geam mai puțin zgâriat șamd.

R: Există vreo metodă pentru a nu te păcăli la achizițiile pe eBay?

R.L.: Eu, lipsit de modestie, spun că îmi dau seama. Există riscul ca el să posteze o fotografie și să-ți trimită un alt ceas. Dar pentru asta există paypal. Plătesc numai prin paypal, iar în momentul în care primesc altceva decât descrierea vânzătorului, fac o plângere, iar banii mi se returnează. Mi s-a întâmplat ca un produs să nu ajungă și atunci am recuperat suma.

Există și o problemă cu eBay. Mulți vânzători refuză să trimită ceasurile în străinătate. Americanii nu vor peste Ocean, mulți europeni nu expediază nici măcar în afara țării lor. România nu e privită diferit din punctul acesta de vedere. Mult mai des am întâlnit vânzători care exclud Italia, Rusia din lista lor de expedieri.

R: Sunteți interesat de ceasurile cu o poveste specială?

R.L.: Pentru mine nu sunt neapărat interesante lucrurile astea. Am un Omega Constellations „Piepan“, un model rar și foarte căutat de colecționari despre care vânzătorul mi-a spus că a aparținut generalului Pacepa. Dar fără document, fără o factură care să dovedească asta, mărturia nu are nici o valoare.

Apropo de acte, eu insist ca ceasurile să aibă cutia originală. Pe piață se fac inclusiv tranzacții cu cutii. Mare parte din seriile limitate sunt cu cutia personalizată și dacă un anume vânzător nu are respectiva cutie, o caut separat. O cutie poate să ajungă și la 500 de euro. Pentru un Omega Speedmaster Apollo Soyuz am plătit 200 de euro cutia, cu tot cu transport.

R: Care este cel mai vechi ceas pe care îl aveți?

R.L.: Cel mai vechi ceas pe care îl am nu are legătură cu Omega. Este un Erlin Norton Spiendel cu mecanism fusee, un ceas făcut în Marea Britanie. A fost fabricat în 1780. Cel mai vechi Omega este un ceas de buzunar cu carcasă din aur 1880-1885, iar ca modele de mână am un model din 1910, ceea ce înseamnă că a fost unul dintre primele ceasuri pentru încheietură realizate de ei.

R: Cel mai complicat ceas?

R.L.:Am un ceas de buzunar cu repetiție la minut. E un model din 1850 într-o stare de conservare aproape perfectă. Nu am reușit să descifrez de către cine a fost făcut. Existau foarte mulți ceasornicari din Elveția care nu își marcau piesele produse în nici un fel. La astfel de ceasuri trebuie să-ți petreci timpul verificând diferite cataloage cu modele, comparând detalii. Nu am avut timpul necesar până acum. Poți să compari roțile de armare, orientarea dinților de armare, felul lor: „dinți de lup“, „gât de lebădă“ șamd.

Dar de obicei nu era nici un diletant care să fabrice ceasuri cu repetiție. Presupune cunoștințe ample. În Geneva, mecanismele cu repetiție erau folosite ca probă pentru ceasornicarii care voiau să fie recunoscuți ca maeștri.

R.: Cumpărați și ceasuri cu defecte?

R.L.: Doar dacă modelul mă atrage foarte tare și mă gândesc că e atât de rar încât nu îl voi mai găsi niciodată. Nu iau ceasuri cu defecțiuni majore sau cu piese lipsă. Sunt riguros și am pretenția ca toate ceasurile pe care le am să funcționeze.

R.: Ce presupune logistica din jurul unui colecționar de ceasuri?

Dincolo de achiziția propriu-zisă, îmi păstrez toate ceasurile într-o cutie de valori dintr-o bancă. Am un dispozitiv winder cu șase posturi, dar îl folosesc rar. În plus, orice colecționar trebuie să meargă cu ceasurile la ceasornicar pentru service-ul periodic. În expoziția recentă am arătat 250 de piese, fiecare dintre ele e văzut periodic de un ceasornicar, care le unge și are grijă să funcționeze corect.

R: Cum stabiliți valoarea unui ceas dincolo de caracteristicile lui? (carcasă, vechime, materiale prețioase, complicații)

Mă ajută foarte mult experiența mea de om de târg. Am participat la foarte multe târguri și asta îmi dă un simț mercantil aparte. Sunt piese pe care le cumpăr totuși cu inima. Am încercat să-mi impun să nu-mi cumpăr toate ceasurile cu inima pentru că atunci când o faci ești orbit și atunci când vrei să le vinzi, deși nu mi-am pus problema, clar nu-ți mai recuperezi banii. Eu iau în calcul toate detaliile când stabilesc valoarea, dar până la urmă e și vorba de cel care vinde ceasul. La fiecare ceas am de ales: ori nu-l iau, ori cedez tentației cu totul.

R: Ce părere aveți despre edițiile limitate?

Sunt atrăgătoare. Designul diferit și marcajul seriei limitate „Limited edition“ + numărul modelului mă fac să le caut. Dar în același timp mă simt și speculat. Mai ales la Speedmaster, unde mecanismul a rămas același de mult timp. Mă las speculat, totuși. Altfel nu aș fi avut cum să strâng mai mult de 40 de ceasuri Speedmaster. Țin cont de seriile limitate. Dacă ne gândim la bază și un ceas quartz și unul mecanic fac același lucru: spun ora. Numai că dintre oamenii care le cumpără, unii vor mai multe, alții se mulțumesc doar cu unul.

R: Vă atrag și alte mărci în afară de Omega?

R.L.: Da, sigur că îmi plac și alte mărci, dar prefer ceasuri cu carcase din materiale prețioase sau cele cu complicații simple. Îmi plac Patek Philippe, Vacheron Constantin, Audemars Piguet, dar ceasurile ceva mai vechi, Zenith cu El Primero, considerat în continuare cel mai bun mecanism cronograf. Universal Geneve a fost la vârf o perioadă și îmi plac ceasurile vechi produse de ei.

Îmi plac ceasurile mai vechi, e adevărat, dar atunci când port nu fac discriminări. Apreciez și un ceas cu carcasa de 38-40mm, dar și ceasurile noi care au apărut. Am chiar un Omega Railmaster cu o carcasă de 49,5mm în diametru. Plăcându-mi ceasurile nu mai țin în mod special să am un anumit diametru…

R: Cât de mult vă iubiți colecția?

Chiar recent vorbeam cu un prieten care mă întreba de ce nu vând. E plăcerea mea și nu cred că aș putea. Țin foarte mult la colecția mea. E probabil ultimul lucru pe care l-aș vinde înaintea inimii (râde). E și plăcerea întâlnirilor cu ceilalți pasionați de ceasuri, a discuțiilor permanente. Câteodată întorc 20 de ceasuri de buzunar și stau și ascult. Cât de frumos e susurul, ticăitul care se aude. Le jignesc dacă spun „zgomot“

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului