Motor

Volvo 760 – 3 decenii de la renașterea Volvo

scris pe 07 Feb 2012 de Constantin Bacheș 5690 vizualizări
Motor - Volvo 760 history

În luna februarie 1982 Volvo își prezenta noua viziune despre marcă în condițiile unui climat economic dificil. Limuzina 760 rămâne în istorie ca primul model din epoca modernă a producătorului suedez, opțiunea care a salvat compania de la faliment. Noul design a preferat să meargă împotriva curentului și a menținut liniile devenind imaginea Volvo pentru 16 ani la rând.

În momentul în care Volvo pregătea dezvoltarea modelului 760 industria auto se confrunta cu numeroase probleme. Criza petrolului marcase ireversibil modul în care erau proiectate mașinile iar Volvo 240 nu mai reprezenta un punct de interes. Fusese un succes la vremea lui, însă acum tocmai structura masivă și motorizările mari se transformaseră din puncte forte în dezavantaje. Piața cerea un consum mai mic, un nivel al emisiilor poluante redus și siguranță. Anii 1980 se conturau ca un moment de răscruce pentru ceea ce se știa despre clienții de mașini de orice fel.

Sedanul 760 reprezenta răspunsul Volvo la toate aceste probleme, o mașină care a rezistat în producție pentru mai bine de 16 ani. Mai exact, ultimul model derivat din 760, break-ul V90, s-a aflat în producție până în 1998. Proiectarea începea în 1975. Era nevoie de o nouă filozofie capabilă să se integreze ușor în toată lumea. Nu exista Internet pentru o documentare globală, dar compania a înțeles că trebuie să ia în calcul toate piețele importante. Focus-grupurile organizate în jurul noului design nu arătau în întregime reacții pozitive, dar în SUA, principala piață de desfacere pentru Volvo, modelul era primit foarte bine.

Un pas firesc ar fi fost reinventarea imaginii de marcă, mai ales că majoritatea mașinilor concurente aveau linii din ce în ce mai rotunjite. În realitate însă, designerul șef  Volvo, Jan Wilsgaard, prefera în continuare alura pătrățoasă și era gata să mizeze viitorul companiei pe un profil de tip „cut-back”. Propunerea lui se materializa într-o mașină cu o zonă din spate alungită asemeni unui break, cu panouri laterale drepte și cu un portabgaj tăiat într-un unghi de 90 de grade. Panourile drepte din lateral confereau interiorului un sentiment de spațiu foarte confortabil. Așa se face că, în mijlocul unei concurențe cu linii extrem de rotunjite, forma de cutie a fost aprobată și a devenit marca definitorie pentru designul Volvo.

Noul 760 prindea formă în 1978, ca prototip funcțional, însă lansarea oficială urma să aibă loc în februarie 1982. Publicul primea o imagine neconvențională fără a se fi renunțat la unghiurile drepte specifice Volvo. Noutatea designului se reflecta în formele micșorate și în modul original de structurare a caroseriei. Paleta de motorizări avea ca noutatea absolută motorul diesel construit de VW după un proiect Volvo, cu 6 cilindri în linie, care făcea din 760 cea mai rapidă mașină diesel in lume la acea vreme. În plus, echiparea și prețul versiunii GLE au asigurat un succes imediat. Pentru o valoare de sub 100.000 de coroane, clienții primeau un motor V6, transmisie automată, aer condiționat, trapă și servodirecție. Ulterior, pe lista de opțiuni pentru 760 au apărut pentru prima oară în istoria Volvo, sistemul electronic de control al tracțiunii și climatizarea automată.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului