Studioul de design Bertone sărbătorește 100 de ani de Aston Martin

Faimosul carosier italian Bertone arată la Geneva un model unicat pe care l-a construit pe platform coupe-ului cu 4 uși Rapide. Proiectul botezat „Jet 2+2” a fost comandat de un colecționar și marchează un secol de la înființarea Aston Martin.
Istoria colaborărilor dintre Aston Martin și Bertone datează încă de acum 6 decenii, cea mai recentă creație comună fiind o premieră din 2004, mai exact o caroserie specială pentru prima generație Vanquish.
Noul Jet 2+2 marchează lansarea noii generații a coupe-ului cu patru uși Rapide dar, față de premiera din standul Aston Martin, proiectul Bertone oferă un plus de spațiu pentru pasagerii din spate data fiind caroseria alungită. Jet 2+2 este animat de un motor V12 de 6,0 l și 470 CP.
Spătarele locurilor individuale pot fi rabatate total generând o suprafață utilă în situațiile în care cineva chiar își dorește să transporte bagaje cu o asemenea bijuterie. Pentru finisarea interiorului s-au folosit lemn și aluminiu în stilul specific creațiilor Bertone.
0 comentarii