Motor

Rolls-Royce 10EX – prototipul de mare viteză din 1926

scris pe 17 Mai 2011 de Constantin Bacheș 12120 vizualizări
featured

Rolls-Royce se mândrește cu tradiția de a fi prezentat întotdeauna numai concepte funcționale, tocmai pentru că misiunea lor a fost permanent aceea de a testa pe circuit comportamentul viitoarelor modele de serie. „Bolidul” 10EX este un automobil aparte, pe care brandul britanic l-a îndrăgit atât de mult încât l-a utilizat și după sesiunile de teste. Pe 23 iunie, la Londra, 10EX va fi scos la licitație.

Prototipurile care funcționează în proporție de 100% sunt o condiție fundamentală pentru Rolls-Royce. Niciodată în istoria celui mai apreciat producător de superlimuzine nu a fost notat un model expus doar pentru a culege reacțiile publicului față de un anumit design și doar atât. Primul concept autentificat poartă numărul de șasiu 1EX și datează din 1919, fiind baza pe care a fost dezvoltat modelul Silver Ghost. Ultimul, din 2011, poartă numele 102EX și este o versiune propulsată exclusiv electric a actualei limuzine Phantom.

10EX cu a lui caroserie descoperită „torpedo” a fost dezvoltat la sfârșitul lui 1925 cu misiunea clară de a sublinia calitățile dinamice ale noului Phantom pe care Rolls-Royce îl lansase în luna mai a aceluiași an. Era practic o variantă sportivă a unei limuzine care, deși beneficia de un nivel tehnologic avansat, dădea clienților impresia că se mișcă mai greu. Proiectul 10EX a fost solicitat de Claude Johnson, directorul companiei de la acea vreme, care își propusese să dezvolte o mașină sport folosind o caroserie aerodinamică și ușoară. Henry Royce nota la acea vreme: „Misiunea dezvoltării acestui șasiu este de a contrazice dubiile amatorilor de viteză, precum nobilii englezi sau indieni, față de calitățile noului Phantom. Acest specimen pe care noi trebuie să fim capabili să îl reproducem poate fi testat de ei. Nu avem de gând să fabricăm o mașină extremă și nici să ne îndepărtăm de ideea de model lin și silențios. Considerăm însă că, proprietarii de modele line și silențioase ale căror caroserii nu le permit să meargă mai repede de 128 km/h vor fi  încântați să afle că același șasiu și motor sunt capabile să atingă 160 km/h cu o caroserie sport.”

Deși motorul cu 6 cilindri de 7668 cmc ar fi trebuit să se comporte mai bine fără o caroserie complicată, primele teste nu au fost mulțumitoare. Și totuși, turele efectuate de departamentul experimental pe circuitul de la Brooklands au demonstrat că demontarea treptată a mai multor elemente din structură poate îmbunătăți viteza maximă. Eliminarea, de exemplu, a aripilor din față a determinat un progres de încă 10 km/h. Au mai fost înlăturate roata de rezervă laterală, parbrizul și capota ceea ce a însemnat la final un câștig de 18 km/h.

Drept urmare, în decembrie 1926, 10EX a ajuns din nou la carosierii Barker&Co, cei cărora li se încredințase proiectul, pentru îmbunătățiri. Roata de rezervă a fost amplasată în spate și a fost dezvoltată o nouă capotă detașabilă. Au fost montate aripi noi, un parbriz modificat iar scaunele au fost coborâte folosindu-se o tapițerie pneumatică. Farurile au fost înlocuite cu unități Zeiss și după toate modificările mașina a fost trimisă la Derby unde capetele cilindrilor au fost înlocuite cu unele din aluminiu. Departamentul de cercetări era acum mulțumit, dar după ce Henry Royce a testat-o au mai fost găsite câteva aspecte de îmbunătățit. „Nimic nu a fost vreodată destul de bun pentru Royce” comenta șeful departamentului la acea vreme. Doar că, modificările recomandate de fondatorul mărcii la direcție și suspensie urmau să fie adoptate ulterior la toate modelele Phantom.

10EX s-a întors la teste la Brooklands în septembrie 1927 cu un salt de performanțe impresionant. După ce a fost demontată evacuarea, prototipul a reușit să atingă o viteză maximă de 146 km/h constantă pe o jumătate de milă. Performanța din urmă cu an fusese de numai 126 km/h.

Dezvoltarea s-a încheiat spre sfârșitul lui 1927, dar 10EX a rămas în poziția de mașină de demonstrații pentru Rolls-Royce. Deseori se pare că însuși Henry Royce o conducea atunci când mașina sa de zi cu zi era trimisă cu diferite misiuni. În plus, 10EX era pusă și la dispoziția pasionaților de călătorii. Printre clienții celebri s-a numărat și ofițerul britanic Thomas Edward Lawrence, cunoscut și ca „Lawrence al Arabiei“.

Rolls-Royce a vândut prototipul în stare de funcționare în martie 1931 iar 20 de ani mai târziu un alt proprietar a readus-o la stadiul inițial printr-un amplu proces de restaurare. Actuala schemă de culori datează din 1990 fiind aplicată de moștenitorul mașinii la recomandarea unui fost angajat Rolls-Royce. Deși a avut ca prototip diferite motoare, la vânzarea de către fabrică, 10EX a primit propulsorul inițial AR75 care a fost înlocuit în 1961.

Modelul va fi oferit la licitație de casa RM Auctions pe 23 iunie 2011 la Londra. Prețul estimat este cuprins între 400.000 – 800.000 de lire sterline. Viitorul proprietar va primi și o arhivă considerabilă ce include documente, fotografii și corespondențe care atestă povestea fascinantă a celui mai sportiv prototip Rolls-Royce din anii 1930.

2 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului