Motor

Noul MINI Roadster – primul MINI cabrio de două locuri

scris pe 30 Oct 2011 de Constantin Bacheș 5974 vizualizări
motor - mini roadster

După două generații în care MINI cabrio a însemnat doar versiunea cu patru locuri, este timpul pentru Roadster în adevăratul sens al cuvântului. Noul MINI, al șaselea model din gamă, reprezintă o premieră în segment date fiind designul special, dotările premium dar și motorizările performante.

MINI continuă strategia alertă de expansiune după ce a convins o lume întreagă să adopte conceptul de inspirație retro lansat în urmă cu peste 10 ani. Dacă pentru început s-a preferat o singură caroserie cu trei versiuni de motorizare, dezvoltarea gamei a declanșat introducerea unui cabrio, a unui break, a unui SUV, și recent a unui coupe cu două locuri.

Pentru 2012, MINI propune pasionaților primul model descoperit cu două locuri din istoria sa. Reinterpretarea conceptului de mașină de oraș se referă la un model premium de mici dimensiuni al cărui acoperiș se deschide manual pentru a oferi pasagerilor plăcerea de a călători în aer liber. Toate ingredientele de design consacrate rămân nealterate, profilul atipic fiind o trimietere către recenta variantă coupe. Față de versiunea decapotabilă cu 4 locuri, Roadster-ul aduce o abordare mai sportivă, una dintre dovezi fiind garda la sol coborâtă cu 20 mm. Tocmai pentru a ridica nivelul de siguranță aferent unui condus mai alert, noul Roadster beneficiază în echiparea standard de servodirecție electrică și DSC (controlul dinamic al stabilității), iar opțional se adaugă DTC (controlul dinamic al tracțiunii) și EDLC (sistem electronic de control al diferențialului). La fel ca la coupe, eleronul montat în partea din spate se ridică automat la viteze de peste 80 km/h pentru a optimiza stabilitatea.

Paleta de motorizări preia versiunile de top din gamă, cel mai performant model fiind MINI John Cooper Works Roadster cu 211 CP și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 6,5 s. Pentru cine „se mulțumește” cu mai puțin, MINI Roadster se oferă și în versiune Cooper S de 184 CP, Cooper de 122 CP și diesel de 143 CP.

Echipările rămân cel mai important indiciu asupra laturii superpremium a Roadsterului de numai 3,7 m lungime. Chiar și cei mai pretențioși clienți se pot regăsi în paleta extinsă de culori, materiale și dotări sofisticate precum sistemul audio Harman Kardon și MINI Connected, adică acces instant la știri, Google, Facebook și Twitter.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului