Motor

Noul Lexus IS debutează la Detroit

scris pe 10 Ian 2013 de Constantin Bacheș 4533 vizualizări
Motor - Lexus

A treia generație a limuzinei Lexus de clasă medie debutează cu un design schimbat și un plus tehnologic. Noul IS va fi oferit, în premieră, și în versiune hibridă.

Lexus prezintă un IS redesenat în spiritul noii imagini de marcă anunțate de prototipul LF-CC. Dincolo

de liniile sportive, se ascunde un habitaclu mai spațios ceea ce promite un nivel de confort ridicat față de generația anterioară, aflată în producție încă din 2007. Asemeni celorlalte modele lansate recent de producătorul japonez, noul Lexus menit să concureze Mercedes-Benz Clasa C și BMW Seria 3 se distinge imediat prin grila masivă a radiatorului și prin luminile de zi cu tehnologie LED.

În interior, liniile simplificate trimit cu gândul la arhitectura cunoscută deja de la compacta CT, accentul fiind pus pe ergonomie. Elementele noi sunt împrumutate de la sportiva LFA iar în direcția premium Lexus promite material și finisări îmbunătățite. În premieră, pe consola centrală au fost amplasate un ceas analogic și butoane comandate prin atingere.

În așteptarea prezentării complete ce va urma la Salonul auto de la Detroit, Lexus a anunțat debutul cu o motorizare V6 pe benzină IS250 și hibridul IS300h. O a treia versiunea, supersportiva IS F, se va identifica prin elemente proprii, cum ar fi o grilă a radiatorului cu o formă diferită față de restul variantelor de motorizare și un interior personalizat.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului