Motor

Noile decapotabile Porsche 911 Carrera și Carrera S

scris pe 05 Ian 2012 de Constantin Bacheș 5605 vizualizări
motor - porsche carrera s

Anunțat public încă din noiembrie 2011, noul 911 Cabrio urmează să fie prezentat în premieră mondială la Salonul auto de la Detroit. În ciuda specificațiilor similare cu versiunea coupe, folosirea unui design inteligent oferă cifre mai bune de consum, o greutate redusă a mașinii și o creștere a confortului pasagerilor.

Noul 911 Cabriolet impresionează prin acoperișul textil care, spre deosebire de generația 997, folosește acum un material compozit revoluționar. Datorită acestei inovații, operațiunea de decapotare nu durează mai mult de 11 secunde și este posibilă până la viteze de 60 km/h. Acoperișul este montat pe o ramă din magneziu iar luneta din sticlă este lipită direct pe material. Structura din aluminiu a caroseriei scade semnificativ greutatea vehiculului în comparație cu predecesorii, 911 Cabriolet fiind mai bine cotat și din punctul de vedere al consumului, confortului și dinamicii de condus. Conform producătorului, consumul de carburant pentru ambele modele rămâne sub 10l/100km.

Din punct de vedere al motorizărilor, totul este preluat de la versiunie Coupe. Există o variantă Carrera de 3,4 l și 350 CP, alături de o variantă Carrera S de 3,8 l și 400 CP. 911 Carrera este capabil să accelereze până la 100 km/h în 4,4 secunde, în timp ce versiunea S atinge aceeași viteză în doar 4,1 secunde.  Standard se oferă prima cutie de viteze manuală din lume cu 7 trepte, iar opțional, clienții au la dispoziție transmisia automată cu două ambreiaje PDK.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului