Motor

Jensen Interceptor – Renaşterea legendei supersport

scris pe 27 Sep 2011 de Constantin Bacheș 9659 vizualizări
jensen-interceptor-xl

Anunţul că Jensen Interceptor revine în producţie a atras atenţia întregii lumi asupra celui mai reprezentativ model britanic supersport din anii 1960. Noul Interceptor va prelua moştenirea bolidului construit de fraţii Jensen dar va beneficia de aportul aceloraşi consultanţi care au gândit succesul lui Aston Martin.

Povestea mărcii este începută în 1934 de fraţii Alan şi Richard Jensen. Amândoi erau specializaţi în primul rând pe construcţia de caroserii, iar priceperea şi ingeniozitatea lor i-au adus în atenția celor mai înstăriți oameni ai vremii. Între clienți s-a aflat și Clark Gable care şi-a dorit o siluetă aparte având la bază un şasiu de Ford. Imaginea rezultatului final s-a deovedit atât de spectaculoasă încât Ford i-a angajat pentru a fabrica o serie de modele denumite Jensen-Ford.

Primele alternative sport autentice Jensen au urmat după război, odată cu intrarea în companie a unui designer faimos la acea vreme, Eric Neale. De imaginaţia lui se leagă renumele fraţilor Jensen în rândul modelelor cu design şi performanţe dinamice superioare.

Modelul Jensen Interceptor original

Capodopera mărcii britanice, Interceptor, a fost lansată în 1966 şi a fost pentru prima oară când un producător englez apela la un carosier italian pentru design. Colaborarea s-a dovedit totuşi cea mai inspirată decizie, iar Interceptor a devenit unul dintre cele mai reprezentative modele britanice ale anilor 1960 – 1970. Chiar dacă sub capotă se ascundea un motor V8 de origine Chrysler, se pare că pasionaţii apreciau mai mult caroseria fascinantă, mai ales în cazul versiunii hatchback, unde luneta include şi geamurile laterale din spate având de asemenea rol de hayon. Din păcate, Interceptor a fost ultimul model fabricat de Jensen până la faliment în 1976. Cu toate acestea, pasionaţii din toată lumea au menţinut legenda în viaţă. Proprietarii unui Interceptor sunt mândri de maşina lor şi sunt pregătiţi să investească sume substanţiale pentru întreţinere şi restaurare. Performanțele sunt susținute de o caroserie aerodinamică și de o putere ce la anumite versiuni ajunge la 390 CP.

În prezent, compania elveţiană care deţine drepturile de utilizare a mărcii Jensen a apelat la consultantul britanic CPP în dorința de a reduce pe piață un model Interceptor modern și performant. CPP, abrevierea de la Coventry Prototype Panels, este un holding specializat pe realizarea de prototipuri cât și de serii limitate de supercaruri. Până acum, CPP s-a implicat în evoluția a numeroase mărci exclusiviste, precum Aston Martin, Bentley, Rolls-Royce și Spyker.

Interceptor urmează a fi asamblat într-un număr redus de unități și va fi disponibil începând cu anul 2014 la un preț de peste 200.000 euro. Caroseria și structura de aluminiu alături de o motorizare specială vor garanta performanțe de top, speculațiile indicând o accelerație de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde și o viteză maximă de peste 300 km/h.

1 comentariu

  • Nautilus pe 28 Sep 2011

    E superb, dar nu e acelaşi lucru. Sunt alt condiţii de trafic în zilele noastre. Jensen Interceptor / FF a fost un GT-car făcut, cel puţin în imaginaţia cumpărătorilor, să traverseze continentul european de la un capăt la altul în condiţii de confort, ca un mic avion privat pus pe roţi. Motor imens, construcţie foarte echilibrată a şasiului, caroseria construită foarte ingenios pentru a oferi atât un design pe măsura pretenţiilor, cât şi spaţiu pentru bagaje, facilităţi care în zilele noastre sunt banale, dar cu 40 de ani în urmă erau apanajul clasei de lux, din toate punctele de vedere un fel de “Aston Martin V8 cu steroizi”. Genul de maşină care te poate duce în 12 ore de la Bucureşti la Viena fără să realizezi când a trecut timpul.

    Când stă radarul după fiecare colţ şi orice întâlnire cu el te face subiectul ameninţărilor cu moartea, tortura, închisoarea şi confiscarea maşinii din partea postacilor, versiunea modernă e cel mult o bijuterie supradimensionată pentru expunere în apropierea teraselor :)

    ~Nautilus

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului