Motor

Gama Audi A4 și S4, restilizată pentru 2012

scris pe 28 Oct 2011 de Constantin Bacheș 4895 vizualizări
Audi A4/Standaufnahme

În prezența noului model BMW Seria 3 și a unui Mercedes-Benz C-Class întinerit recent, Audi decide să aducă un plus de imagine și tehnologie celui mai de succes produs – A4. Principalele noutăți se regăsesc la nivelul farurilor, al stopurilor, al finisării din interior și la sistemul multimedia.

Familia formată din A4 Sedan, A4 Avant, A4 Allroad quattro și S4 se află la a opta generație, primul model din gamă fiind produs în urmă cu 39 de ani. Audi profită de excelența modelului de clasă medie și, acum, la jumătatea duratei de viață a actualei generații, redesenează parțial imaginea exterioară la pachet cu numeroase optimizări tehnice și multimedia.

Alături de noile faruri și stopuri „preluate” de la facelift-ul gamei A5/S5, modelul A4 se bucură de noi detalii estetice cu rolul de a imprima un caracter mai sportiv. Capota este ușor redesenată, la fel ca și  faimoasa grilă a radiatorului. Ușor de observat sunt și spolilerele ale căror unghiuri drepte vin să reconfirme caracterul „atletic” al modelului. În gama de culori disponibile pentru exterior, au fost introduse 4 nuanțe noi.

Audi A4

În interior, se pot alege versiuni redesenate de volan iar nivelul de finisare cât și calitatea materialelor au fost, conform Audi, îmbunătățite. Cea mai notabilă evoluție se regăsește la nivelul accesării sistemului MMI Navigation Plus unde interfața prezintă acum 8 butoane în loc de 4. Alte plus-uri calitative sunt menționate la nivelul modului în care se operează transmisia automată, sistemul de climatizare și chiar comenzile de pe volan. Selecția de tapițerii din piele a fost regândită mult mai armonios în ton cu tipurile de inserții de lemn sau aluminiu.

Pentru motorizări, nivelul consumului este redus cu 11%, conform comunicării oficiale, deși puterea și cuplul au crescut sensibil la majoritatea versiunilor. Gama A4 pune la dispoziția clienților 6 propulsoare diesel și patru pe benzină, ceea ce, în combinație cu transmisia manuală sau automată, generează o ofertă de 23 de combinații. Cel mai economic A4 rămâne 2.0 TDI de 136 CP, al cărui consum mediu anunțat nu depășește 4,2 l/100 km, cu emisii de 112 g/km. Vârful de gamă diesel este echipat cu 3.0 TDI și dispune de 204 CP. Pentru benzină, noutatea este 1,8 l TFSI de 170 CP cu un consum mediu de 5,6 l /100 km. Varianta de top, S4, livrează 333 CP.

Audi S4

Gama se distinge prin opțiunea Audi drive select prin intermediul căreia șoferul poate modifica setările accelerației, ale transmisiei automate, ale servodirecției și ale climatizării în funcție de modul ales: „comfort”, „auto”, „dynamic” și „efficiency”. În cazul în care există și sistem de navigație, atunci apare și modul „individual”. Ca și sisteme de asistență, A4 dispune de noul sistem de informare a șoferului ce include și recomandarea de frânare, sistem ce urmărește mișcarea volanului și alți parametri pentru a evalua atenția persoanei de la volan.

Vârful de gamă pentru multimedia este reprezentat de MMI navigation plus cu hard disk, monitor color, grafică 3D și player DVD. Comanda vocală a fost optimizată și s-a adăugat sistemul de interconectare a telefonului prin Bluetooth și în ceea ce privește accesul la internet. Drept urmare, A4 permite acum căutare comandată vocal pe Google și navigație prin intermediul pozelor funizate de Google Earth alături de Google Street View. Inedit, Audi adaugă și opțiune WLAN hotspot ce tranformă automobilul în furnizor de internet wireless pentru telefoanele, computerele și tabletele din habitaclu sau din imediata apropiere. Noua gamă A4 va fi disponibilă în România începând cu 2012.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului