Motor

Frankfurt Update: Porsche 911 – cel mai longeviv model din segmentul sport

scris pe 23 Aug 2011 de Constantin Bacheș 7070 vizualizări
porsche 911

„Eternul” 911 a ajuns la vârsta de 48 de ani. Noua generație, premieră mondială la Salonul de la Frankfurt, demonstrează abilitatea Porsche de a îmbunătăți un produs considerat la fiecare lansare drept apogeul segmentului sport.

Așa cum era de așteptat, designul exterior nu aduce o revoluția în istoria ireproșabilă a modelului. Privită în detaliu totuși, noul model se distinge prin forma redesenată a farurilor și prinderea diferită a oglinzilor retrovizoare. Revoluția pare să se regăsească însă la nivel tehnic. 911 este acum cu 45 de kilograme mai ușor grație unei structuri inteligente din aluminiu. Caroseria a fost optimizată aerodinamic prin montarea unui eleron mai lat, extensibil. În interior, liniile generale te lasă să înțelegi că este vorba despre un 911, modificările regăsindu-se la nivelul consolei centrale.


Dincolo de aparențe, Porsche anunță o reducere substanțială a consumului de carburant și al emisiilor poluante, de până la 16% comparativ cu generația anterioară. Justificarea se găsește în introducerea sistemului auto strat/stop, a sistemului de recuperare a energiei rezultate la frânare și a montării unei noi servodirecții asistate electromecanic. Nu în ultimul rând, noul 911 oferă în premieră pentru industria auto prima cutie de viteze manuală cu 7 trepte, alături de transmisia secvențială cu 7 trepte și două ambreiaje – PDK.

911 Carrera S

911 Carrera, cu motor de 3,4 l, dispune de 350 CP și, în combinație cu PDK, promite un consum mediu de 8,2 l/100 km, cu 1,6 l/100 km mai economic decât modelul pe care îl înlocuiește. Versiunea Carrera S, cu motor de 3,8 l, ajunge la 400 CP dar are nevoie de 14% mai puțină benzină – consum mediu de 8,7 l /100 km. Performanțele dinamice au fost îmbunătățite proporțional cu plusul de putere. 911 Carrera accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,6 s sau chiar în 4,4 s dacă se optează pentru pachetul Sport Plus. La 911 Carrera S, accelerația de la 0 la 100 km/h durează 4,3 secunde sau 4,1 cu pachetul Sport Plus. Comportamentul sportiv are acum șanse să impresioneze și mai mult datorită sistemelor adăugate de Porsche, în special sistemul de control dinamic al șasiului disponibil în premieră la Carrera S. Sistemul reduce înclinarea în viraje pentru ca anvelopele să rămână mereu în contact perfect cu solul.


Noul 911 se lansează în Germania cu prețul de 88.038 euro pentru Carrera și 102.436 euro pentru Carrera S.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului