Motor

Audi prezintă TT RS Plus – cel mai rapid TT din istoria modelului

scris pe 10 Feb 2012 de Constantin Bacheș 9836 vizualizări
Motor- Audi TT RS

Salonul de la Geneva va găzdui premiera versiunii Audi TT RS Plus, disponibilă atât în versiune Coupé cât şi Cabrio. Noul TT Supersport dispune de un motor cu 5 cilindri Turbo de 360 CP, ceea ce îi permite să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,1 secunde. Viteza maximă anunţată – 280km/h!

Propulsorul de 2,5 l TFSI pe care Audi l-a montat sub capota TT RS Plus a fost preparat special să ofere un plus de 20 CP comparativ cu versiunea întâlnită şi pe alte modele. Clienţii pot alege între o transmisie manuală cu 6 trepte sau o cutie de viteze automată cu 7 trepte S-tronic, tracţiunea integrală quattro fiind prezentă la ambele variante.

Sistemul de frânare a fost de asemenea adaptat pentru a face faţă plusului de putere. Noul TT vine cu jante de 19 inci cu design special, iar pentru mai multă stabilitate a fost montat un eleron fix. Audi se mândreşte cu un consum mediu anunţat la 8,5 l/100 km în cazul versiunii Coupé S-tronic, valoare la care contribuie şi folosirea aluminiului ca material de bază pentru structura maşinii. Greutatea sportivului TT este de 1450 kg.

Versiunea RS Plus se distinge estetic printr-o serie de detalii discrete, precum finisarea grilei faţă sau evacuările duble vopsite în negru. Preţul anunţat în Germania începe de la 60.650 euro pentru versiunea Coupé cu transmisie manuală.

1 comentariu

  • ice4you pe 11 Feb 2012

    Salutare!

    Mi’se pare mie sau acest nou model aduce bine de tot cu linia celor de la Porsche?! Din fotografii cel putin, pentru un ochii mai putin aviazat, privit din spate si lateral aproape ca le poti confunda. Nici fata nu este departe de celebrul design al Porsche, diferenta fiind data de grila aceia mult prelungita, farurile cu leduri si bineinteles sigla binecunoscuta. :)

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului