Hi-Tech

Nokia Lumia 800 – o experiență contradictorie

scris pe 24 Apr 2012 de Constantin Barbu 47641 vizualizări
feat lumia 2

După mai mulți ani de dezorientare Nokia pare într-un final să aibă o strategie pe termen lung pe segmentul telefoanelor inteligente. Cum se comporta primul Windows Phone Nokia? Citiți în review.

Ultimul telefon Nokia pe care l-am testat, N9, făcea parte din vechea strategie a producătorului finlandez: cu un design excelent, performanțe destul de bune, dar bazat pe un sistem de operare abandonat, N9 a reușit să ne impresioneze. Jumătate de an mai târziu, Nokia Lumia 800 nu reușește să uimească la fel de mult , cel puțin la prima vedere.

Construcție, design și ergonomie

Pentru oricine a văzut un N9, Lumia 800 este imediat cunoscut, pentru că nu aduce aproape nimic nou. De la forma simplă a carcasei din policarbonat la display-ul AMOLED și poziționarea butoanelor și a camerei, cele două telefoane sunt aproape identice.

Finisajele sunt în continuare de calitate excelentă, iar telefonul lasă o impresie foarte plăcută încă de la prima utilizare. Carcasa este construită dintr-o singură bucată de plastic, iar producătorul include în pachet și o husă de aceeași culoare cu telefonul, pentru a-l proteja de eventualele accidente. Ecranul AMOLED de 3,7 inci cu o rezoluție de 800×480 pixeli este acoperit cu o fereastră din sticlă curbată ultra-rezistentă, care adaugă o notă extrem de plăcută în utilizare.

La fel ca pe N9, folosirea display-ului pare mai naturală decât pe multe smartphone-uri cu ecrane clasice, perfect plane. Calitatea afișării este medie, dat fiind că display-ul folosește un aranjament de tip PenTile al pixelilor, care influențează negativ lizibilitatea textului și reproducerea liniilor oblice. Culorile sunt super-saturate, la fel ca pe toate ecranele de acest tip, iar unghiul de vizualizare este rezonabil, cu o denaturare a culorilor catre verde atunci când ecranul este privit din lateral.

Numărul de butoane este menținut la minim: două butoane de volum poziționate lateral, un buton de pornire și unul dedicat camerei foto. Trei controale capacitive – pentru revenirea la meniul principal, pentru intoarecere la ecranul precedent și pentru căutare, sunt prezente în partea inferioară a ecranului.

Spatele aparatului conține o cameră de opt megapixeli, capabilă să filmeze și clipuri HD 720P și un blitz cu două LED-uri. În mod dezamăgitor, aparatul nu include și o cameră frontală, deci videoconferințele ies din discuție.

Ergonomia telefonului este în general bună, dar are și câteva minusuri semnificative: poziționarea centrală a camerei pe spatele aparatului nu ajută deloc la menținerea lentilei curate, iar capacul care acoperă portul microUSB nu pare suficient de solid pentru a fi utilizat pe termen lung. În plus, pentru cei cu degete mai mari, capacul poate fi dificil de apăsat.

Specificații și autonomie

Odată cu opțiunea pentru sistemul Microsoft Windows Phone, Nokia a fost obligată să implementeze și o serie de specificații tehnice standard, care micșorează foarte mult spațiul de manevră în competiția cu alți producători. Telefonul folosește un procesor single-core la o frecvență de 1,4Ghz, ajutat de 512MB de memorie RAM. Spațiul de stocare este de 16GB și nu poate fi suplimentat prin carduri de memorie SD. Standardele Bluetooth, WiFi N și 3G+ sunt incluse, dar NFC lipsește, spre deosebire de N9. Cartela este de tip microSIM, la fel ca pe Apple iPhone 4/4S și pe Nokia N9, un factor de luat în considerare pentru utilizatorii care folosesc mai multe telefoane.

În ciuda dotărilor tehnice destul de vechi, Lumia 800 a avut performanțe excelente, ceea ce nu face decât să dovedească, din nou, cât de importantă este optimizarea la nivel software. În schimb, autonomia lasă de dorit: telefonul a rezistat doar o zi, cu luminozitatea controlată în funcție de ambient și utilizare normală. Cu email-ul setat în mod push, autonomia a scăzut la mai puțin de o zi.

Telefonie

Fiind vorba de un Nokia, nu ne așteptam ca funcțiile de telefonie să prezinte probleme. Totuși, în aproape jumătate dintre apelurile primite și efectuate am observat mici probleme de emisie, deși pe partea de recepție semnalul primit era clar. O parte dintre dificultăți par să fie cauzate de husa inclusă în pachet – după înlăturarea ei, calitatea sunetului captat de microfon a crescut destul de mult.

Software și performanțe

Dacă la nivelul construcției și dotărilor aproape nimic nu este nou sau impresionant, software-ul Lumia 800 este o revoluție pentru Nokia. După ce a abandonat sistemele de operare Symbian și MeeGo, compania finlandeză avea doar două opțiuni: Android sau Windows Phone. Pe o piață extrem de aglomerată, alegerea Windows Phone a părut (și pare în continuare) una inspirată. Microsoft își dorea o cotă de piață cât mai mare, dar nu avea nici un partener care să acorde sistemului WP7 toată atenția. După alianță, ambele companii și-au pus toate speranțele în noul sistem de operare, al cărui succes este critic.

Interfața creată de Microsoft pentru noul OS este diferită de orice altceva a mai existat pana acum: pictogramele dispar, butonul Start, prezent în iterațiile precedente ale Windows Mobile, dispare și el, fundalurile colorate, efectele tridimensionale, totul este abandonat pentru a crea o identitate vizuală distinctă, bazată pe contraste puternice și pe valoarea estetică a literelor ce compun meniurile.

Timpul de obișnuire cu noua intefață este ceva mai mare decât pe Android și iPhone, care folosesc convenții similare. Practic, interfața este împărțită în două ecrane: meniul principal, personalizabil de către utilizator și lista de programe disponibile, accesibilă printr-o mișcare a degetului către stânga. De altfel, întregul sistem de operare este operat pe orizontală, după cum se poate vedea și din clipul video de mai jos.

În locul pictogramelor clasice, Microsoft a ales să folosească pătrate colorate numite “tile-uri”, care pot afișa informații relevante din aplicațiile pe care le reprezintă. De exemplu, un tile al unei aplicații meteo va prezenta prognoza vremii, un tile pentru calendar va prezenta întâlnirile următoare, și așa mai departe. Sistemul este unul foarte inspirat și, de-a lungul celor 10 zile de testare, s-a dovedit a fi extrem de util.

 

Per ansamblu, odată ce ne-am obișnuit cu interfața, navigarea a fost extrem de facilă, fără meniuri confuze și opțiuni criptice. Într-un mod similar cu Apple, Microsoft a decis să ofere utilizatorilor un nivel destul de mic de personalizare a sistemului de operare. Multitasking-ul, capacitatea de a rula mai multe aplicații concomitent, funcționează foarte bine, cu timpi excelenți la comutarea între programe și cu o interfață intuitivă.

Tastatura, un punct critic pe toate dispozitivele cu ecrane tactile, s-a dovedit a fi excelent implementată, la fel ca și funcțiile de selecție și copy/paste. Un alt plus semnificativ, cu care ne-am dezobișnuit atât pe iPhone cât și pe Android, este stabilitatea foarte, foarte bună a sistemului de operare: în zece zile de testare nu am înregistrat nici măcar un singur crash sau  încetinire a telefonului.

Browser

Poate pentru prima dată în istoria sistemelor mobile Microsoft, browserul oferă o experiență competitivă. Paginile se încarcă repede și fără erori de afișare, iar suportul pentru HTML5 este foarte bun. Adobe Flash nu este (și nu va fi) suportat, dar aceasta devine din ce în ce mai mult o non-problemă. Singurul minus pe care îl putem nota este absența bizară a butonului de înaintare: Internet Explorer Mobile nu permite utilizatorilor să navigheze decât înapoi în istoria de navigare.

Rețele sociale

Integrarea extrem de strânsă cu Facebook și Twitter este poate cel mai important element de diferențiere al platformei Windows Phone. De la inițializarea telefonului, sistemul cere datele pentru cele două rețele sociale, după care importă toate contactele sau crează asocieri între contactele deja existente în agendă și cele de pe rețelele sociale. Lumia 800 integrează un tile special, numit People, unde adună toate mesajele postate de prieteni, notificările și cele mai noi imagini. Funcțiile de share sunt integrate peste tot în sistem, din browser și până la camera foto, iar chat-ul Facebook poate fi integrat direct în interfața de mesaje scrise, alături de SMS.

Marketplace sau “această aplicație nu este disponibilă în România”

Realist vorbind, o platformă smartphone este doar atât de bună pe cât sunt de bune aplicațiile disponibile. Aici încep cu adevărat problemele pentru Microsoft și Nokia. Deși a fost lansat de mai bine de o lună în România, magazinul de aplicații Windows Phone Marketplace este, în prezent, aproape inutil. Numărul de aplicații disponibile este extrem de redus, iar multe dintre aplicațiile disponibile în străinătate nu sunt disponibile în România. Dacă faptul că nu am putut juca Angry Birds Space pe Lumia 800 pare un moft, absența unor programe esențiale precum Adobe Reader, singura modalitate de a citit fișiere PDF pe platformă, este aberantă.

Marketplace-ul românesc seamănă mai mult (cel puțin în acest moment) cu un bazar de falsuri chinezești decât cu un centru serios de unde pot fi cumpărate aplicații utile. Exemplele sunt foarte simple: la o căutare pentru jocul „Angry Birds“, am primit „Angry Bees“. La o căutare pentru WordPress, am primit o aplicație care oferă știri despre starea platformei (?!?!), iar exemplele pot continua.

Situația este agravată și de faptul că unele dintre aplicațiile Nokia promovate intens la evenimentul de lansare în România lipsesc cu desăvârșire. Nokia Music este poate cel mai bun exemplu: prezentat la lansare drept o “alternativă legală pentru muzică”, aplicația, de altfel extrem de bine proiectată, nu este disponibilă în România.

Dacă din punctul de vedere al dezvoltatorilor terți Marketplace-ul românesc este într-o stare de haos aproape complet, nici prestația Nokia nu este una cu mult mai bună. La prima pornire a telefonului, un meniu cu aplicațiile proprii ale producătorului finlandez era disponbil în Marketplace, dar nu funcționa, oferind o eroare criptică. În a patra zi a testării, meniul a dispărut complet. În ultima zi a testării, a zecea, încă lipsea.

Merită menționat că simpla utilizare a unui cont Microsoft Live înregistrat în altă țară rezolvă toate problemele de mai sus, dar, odată lansat un produs pe o piață, producătorul trebuie să își asume funcționarea sa în parametrii specificați. Pentru moment, acest lucru nu este valabil în România.

Navigație

Dacă Marketplace-ul este o dezamăgire totală, trebuie menționat și un plus semnificativ al Lumia 800: navigația GPS. Nokia a inclus în mod standard aplicația Nokia Drive, care este practic un program de navigație asistată complet. Utilizatorii pot descărca în mod gratuit hărți actualizate permanent pentru aproape orice țară din lume, iar aplicația a funcționat impecabil. Singura întrebare este de ce Nokia a optat să integreze trei aplicații diferite pentru navigare: Nokia Maps, Bing Maps și Nokia Drive, cu multe funcționalități comune.

Office

Alte platforme pot oferi doar suite compatibile cu MS Office, dar Windows Phone oferă o variantă mobilă a suitei de birou care a devenit standardul de facto în lume. Utilizatorii pot crea, vizualiza și edita fișiere Word, Excel și Powerpoint, o funcție care va fi în mod sigur pe placul multor clienți corporate.

Performanțe

Performanța terminalului Lumia 800 poate fi descrisă printr-un singur cuvânt: sclipitoare. În ciuda tuturor minusurilor menționate, telefonul este extrem de rapid, iar animațiile care camuflează scurtele momente de încărcare inerente oricărui sistem complex fac experiența una foarte plăcută. Chiar dacă harware-ul nu este de top, după standardele Android cel puțin, smartphone-ul Nokia a reușit să ofere o experiență exemplară, fără nici un moment de fragmentare a afișării sau de întârziere la încărcarea datelor. Un alt punct forte este perioada de pornire “la rece”, care este de departe cea mai scurtă pe care am văzut-o pe un smartphone modern.

Camera foto

Calitatea camerei foto-video de pe Nokia Lumia 800 este medie – cu cât subiectul fotografiat este mai bine luminat, cu atât calitatea fotografiilor va fi mai bună. Puteți să vedeți mai multe mostre foto și video în galeria de mai jos.

Concluzie

După cum spune și titlul recenziei, Nokia Lumia 800 este un telefon plin de contradicții: pe de o parte, performanțele sale excelente îl pun alături de oricare smartphone de vârf de pe piață. Pe de altă parte, lipsa aplicațiilor și suportul foarte slab oferit pieței din România aproape că neagă statutul de telefon inteligent. Pentru moment, seria Lumia pare să fie în continuare un experiment, pe care atât Nokia, cât și Microsoft, speră să îl ducă la capăt cu succes. Dacă vă doriți un smartphone de clasă medie, atunci Lumia 800 este o alegere bună, cu observațiile punctate mai sus. Dacă în schimb vă doriți un telefon de vârf, cu dotări de top și o experiență completă, atunci mai bine vă orientați către alte platforme. Windows Phone este interesant, dar nu merită tratament special doar pentru că este diferit de Android sau iOS.

44 comentarii

  • Andrei pe 25 Apr 2012

    Dude, exista si angry birds si wordpress, nu stiu ce ai cautat tu

    Reply
    • Constantin Barbu pe 25 Apr 2012

      Da, dar nu pe marketplace-ul romanesc.

      Reply
      • Mircea pe 25 Apr 2012

        Din cate stiu eu marketplace-ul romanesc este lansat de curand si producatorii aplicatiilor nu au inclus inca Romania in lista tarilor suportate din simplu motiv ca nu puteau.

        Pe viitor acest lucru se va rezolva cu siguranta pentru ca nu cred ca exista vreun producator de aplicatii care sa nu vrea sa vanda in Romania(banii nostri sunt la fel de buni).

        Eu am un Samsung Omnia 7 de 1 an(e adevarat ca acum folosec marketplace-ul de UK) si pot sa spun ca telefonul merge foarte bine bateria tine aproximativ 1 zi jumate folosit normal. Sistemul de operare Windows Phone facut de cei de la Microsoft este foarte rapid si nu se blocheaza.

        Reply
      • dan pe 25 Apr 2012

        review-ul induce in eroare:
        navigatia merge fara transfer de date, ceea ce este un avantaj, dar are foarte putine optiuni in ceea ce priveste alegerea rutei, cel mai scurt sau cel mai usor drum, de exemplu, lucruri nementionate
        marketplace-ul meu gaseste o multime de aplicatii, probabil pt ca tel meu e adus din UK

        Reply
        • Constantin Barbu pe 25 Apr 2012

          Nu am intrat in detalii, dar ce am spus nu induce in eroare: este un program de navigatie cu harti offline disponibil in mod gratuit, pentru majoritatea tarilor globului.

          Reply
          • dan pe 25 Apr 2012

            eu am apreciat ca review-ul induce in eroare deoarece ati considerat “plus semnificativ” o aplicatie mediocra (navigatia) si “aproape inutil” si “dezamagire totala” o aplicatie foarte buna (marketplace)

            Reply
  • lol pe 25 Apr 2012

    Nokia Lumia 900 succesorul lui 800 (care are acelasi aspect dar e un pic mai mare) se vine cam ca si iPhone-ul pe vremurile bune in america de nord (vezi statistici) probabil pentru ca e un telefon prost. Ambele au acelsi sistem de operare si acelasi soft. Articolul de mai sus este cel mai negativ articol la adresa telefoanelor Nokia cu sistem WP7 pe care l-am citit. Cred ca este total dezechilibrat in ceea ce afirma. Pentru ca cineva a ridicat problema, cam de o luna am inteles ca marketul windows phone s-a deschis si pentru Romania, deci orice aplicatie poate fi cumparata si instalata, nu doar cele gratuite ca pana acum.

    p.s. tineti minte acest articol si pe autorul sau si mai vb. peste un an.

    Reply
  • Aurelian pe 25 Apr 2012

    Nokia trebuie sa invete sa-si prezinte produsele,nu cunoaste piata, de asemenea design-ul trebuie schimbat -e haios rau..cred ca va disparea de pe piata curand

    Reply
    • Dan pe 25 Apr 2012

      mie imi place f mult designul. totusi astept windows 8 pana sa imi cumpar un smartphone nokia. oare daca-l iau acum cu windows 7 se va actualiza cu windows 8 cand va aparea pe piata?

      Reply
  • gabriel pe 25 Apr 2012

    Merita un comentariu si aplicatia de email: fata de Iphone este o gluma proasta. Daca faci reply sau forward, nu poti edita mesajul initial… Eu daca vreau sa dau forward unui comentariu si sa elimin spre exemplu pretul, am nevoie musai sa intru pe mail pe laptop…
    Desi este Microsoft, mailul nu poate vedea un Draft creat pe Outlook – chiar tare lucrul asta.
    Conturile de mail, desi pot fi unite, functioneaza total separat: spre ex. daca vreau sa iau un mesaj de pe un cont si sa-l trimit de pe alt cont nu se poate (fata de Iphone).
    Tonurile de apel sunt un dezastru: nu au nici macar simplul Beep ca optiune.
    La SMS, nu stii niciodata de pe care numar al celui care trimis vine sms-ul (in caz ca ai minim 2 numere de telefon pe acel contact) – la Iphone iti apare selectat…
    Partea de back-up este din nou o idee proasta: trebuie sa am musai cont pe Windows Live si sa am toate datele on line, desi eu nu vrea asta. Zune este una dintre cele mai slabe aplicatii posibile.
    Nu am nici acum, dupa 6 luni de utilizare datele din calendar, pentru ca am preferat sa le pun pe alt device.
    Eu sunt dezamagit ca am renuntat la Iphone, desi foloseam un Iphone 3G jailbreak.

    Reply
    • Mircea pe 25 Apr 2012

      Gabriel nu e chiar asa :) , spre ex:

      Tonurile de apel sunt customizabile, poti sa pui ce vrei tu acolo, uite un link care iti arata cum sa faci:

      http://www.microsoft.com/windowsphone/en-us/howto/wp7/start/create-ringtones.aspx

      Cred ca daca te informezi un pic (simplu search pe Google) poti sa gasesti soltutii la multe din problemele tale.

      Reply
      • gabriel pe 25 Apr 2012

        la momentul cand am incercat pasii astia, nu au mers. chiar si asa, un simplu beep, puteau sa aiba deja in telefon.

        Reply
      • imparaturosu pe 25 Apr 2012

        e un pic caraghios ce scrie in pagina aia, adica trebuie sa iti faci tu mp3-ul tau, sa il asignezi in zune ca fiind de tip ringtone si sa il incarci pe telefon. prea multe de facut pt o functie care ar trebui sa fie facila si sa iti ofere destul alternative built-in, cel putin asa cum gasesti la orice alt sistem de operare pt telefoane mobile. ca sa intelegi absurdul situatiei (duc la extrem exemplul) este ca si cum nu ai avea cifrele definite in telefon si ca sa poti vedea 1, 2 etc pe ecran trebuie sa-ti incarci tu niste poze cu cifrele asa cum doresti sa iti apara.

        Reply
  • ION pe 25 Apr 2012

    lipsa aplicatiilor de datoreaza faptului ca ABIA S-A DESCHIS MARKET-UL, la android nu a fost la fel cand s-a deschis?acolo nu lipseau multe? eu zic ca se misca bine adaugarea de aplicatii avand in vedere ca are doar 1 luna de cand s-a deschis…

    Reply
  • unul pe 25 Apr 2012

    “Adobe Flash nu este (și nu va fi) suportat, dar aceasta devine din ce în ce mai mult o non-problemă” Asta e luata din putul gandirii lui Jobs, Dumnezeu sa-l odihneasca. Experienta navigatului pe internet de pe telefon nu va fi la fel si nu inteleg de ce ar trebui sa ma multumeasca asta?!

    Reply
    • altuL pe 25 Apr 2012

      pai probabil s-a renuntat la flash, caci tendinta spre HTML5 face introducerea flashului cam fara rost. Tendinta a fost practic mentinuta de apple iar acuma incet incet majoritatea se pare se conformeaza. Probabil in 2-3 ani, flash-ul va fi cel in minoritate.

      Reply
      • unul pe 25 Apr 2012

        Lucrurile nu stau deloc cum spui tu. Apple n-a impus nici o tendinta, cei de la Adobe n-au vrut ca Flash sa ruleze pe iOS asa ca Steve Jobs a decretat ca “cine mai are nevoie de asa ceva”. Si unii chiar au inceput sa creada asta :) ))). Cateva cifre interesante :
        85% of the most-visited web sites use Flash,
        75% of web video is viewed using the Flash Player,
        98% of enterprises rely on the Flash Player, and
        70% of web games are made in Flash.
        Avem nevoie (inca) de Flash? DA!

        Reply
    • VLAD pe 25 Apr 2012

      Eu nu am vazut nici un device mobil care sa se descurce flawless cu flash. Adauga la asta si faptul ca utilizarea flash consuma bateria mult mai mult ca HTML5, si deja vei intelege de ce flash pe device-uri mobile e obsolete. Chiar si Adobe a anuntat ca nu va mai face development pentru mobile flash, asa ca…

      Si da, nu e asa o problema, pentru ca HTML5 va deveni dominant curand (deja se regaseste pe mai toate site-urile cu versiuni mobile).

      Reply
      • unul pe 25 Apr 2012

        Flash-ul e consumator de resurse chiar si pe desktop/laptop deci e normal sa dea batai de cap si mobilelor. Pe de alta parte Android n-am avut niciodata probleme cu el exceptand faza cu consumul de baterie. Nu ma indoiesc ca pe viitor HTML5 se va impune etc dar momentan aproape tot internetul foloseste flash. La asta ma refeream cand spuneam ca experienta navigarii nu e identica si nu vad de ce as da banii pe un device care o sa functioneze asa cum ma astept doar peste vreo 5 ani cand el va fid deja depasit tehnic.

        Reply
  • Xample pe 25 Apr 2012

    “Windows Phone este interesant, dar nu merită tratament special doar pentru că este diferit de Android sau iOS”

    Cred ca nu au nici o scuza pentru faptul ca au lansat un telefon intr-o tara si marketplace-ul nu este inca functional in intregime in tara respectiva. Adica telefonul este lansat pe jumatate, nu?
    Asta denota neseriozitate si delasare din partea celor de la Nokia/Windows – ceva de genul: lasa ba ca merge si asa…

    Reply
  • zeltera pe 25 Apr 2012

    Ma asteptam la performante mai bune de la baterie. In genere nokia (cel putin in cazul meu) excela la capitolul baterie, telefonul care se incarca o data pe saptamana!

    Reply
    • Vlad pe 25 Apr 2012

      Daca chiar le folosesti, toate smartphone-urile tin o zi, maxim doua.

      Am avut si eu Nokia la care tinea doua saptamani bateria fara probleme, dar nu era smartphone.

      Numai ecranul imens consuma o groaza de curent, nu mai vorbim de jocuri care chinuie procesorul si placa video.

      Reply
    • gigel pe 25 Apr 2012

      Eu am Nokia N9 cu MeeGo, corespondentul lui Nokia800, si bateria tine 2 zile si ceva. Wireless sau 3G 24/24, mail push, si destul de des folosit.

      Bluetoothul si GPSul le tin oprite, bineinteles.

      Reply
  • Cristi pe 25 Apr 2012

    Untelefon mult prea scump pentru ce ofera. Momentan symbian sau windows tot un drac doar ca windowsul este parca ceva mai placut. Aplicatiile care fac un telefons sa fie “smart” lipsesc cu desavarsire.

    Reply
    • vlad pe 25 Apr 2012

      problemele cu marketplace-ul romanesc se vor rezolva. in rest, la ce anume te referi? da-mi un exemplu.

      Reply
    • Mircea pe 25 Apr 2012

      Din ce am vazut pe net pretul la liber este undeva la 1400 RON, iar daca il compari cu IPhone 4 la liber unde pretul este 2500 RON :)

      Concluziile le tragi tu…

      Reply
    • mirel pe 15 Jun 2012

      stii ce e interesant? ca pentru Lumia 800 nu ai nevoie de foarte multe aplicatii pentru a deveni “smart” (cum spui tu). Si asta dintr-un singur motiv: majoritatea functionalitatilor “smart” sunt deja incluse in sistemul de operare.

      Reply
  • vlad pe 25 Apr 2012

    Atata ura, se vede esti android geek.

    Reply
  • Tibi pe 25 Apr 2012

    Eu am Nokia Lumia 800 Negru de vreo luna deja.
    1. Flash – nici un smartphone nu are nativ support ptr flash – nici iOS nici Android. Dar, toate site-urile merg pe telefon. La fel si youtube-ul.
    2. Navigatia offline e perfecta, dureaza 2-3 secunde sa se calibereze cu satelitul. O aplicatie asemanatoare pe Android/iOS costa de la 50 dolari in sus.
    3.Bateria ma tine 2 zile cu ascultat muzica, internet, un joc pe buda etc. Ca orice alt telefon.
    4. Castile stock sunt demential de bune si e genul ala de situatie in care auzi instrumente noi in melodiile pe care le stiai.
    5. Camera foto- a durat putin pana sa-mi dau seama cum sa o folosesc – e impecabila. E fix ca o camera normala, ii poti seta tu focusul si din cauza asta daca nu stii cum sa faci poze iti ies foarte neclare.
    6. Marketplace-ul intr-adevar e putin ciudat, e cam greu sa cumperi (in sensul ca tre sa te pui pe UK etc), dar se va remedia. MS nu are o prezenta puternica in Romania si nici nu le pasa cred ca Europa de Est. Si-au facut treaba in US si le ajunge.
    Per total imi place telefonul, dar eu mi-am dorit WP din prima, este un sistem de operare pe gustul meu.

    PS Si da, toate telefoanele vor primi suport ptr WP8.

    Reply
    • florin pe 25 Apr 2012

      il am si eu de aproximativ 2 saptamani si sunt in mare dubiu daca sa-l pastrez sau nu. Adobe reader n-am reusit sa-l pun decat cu user de US.
      Cu user de US insa nu pot sa cumpar din marketplace pentru ca nu-mi valideaza cardul.
      Alta poveste care ma deranjeaza destul de tare este ca nu am gasit o modalitate de a organiza documentele office. Pur si simplu sunt la cea mai mare gramada. Daca stie cineva cum se pot organiza (foldere/tag-uri/whatever…) as fi recunoscator daca mi-ar spune si mie

      Reply
      • dan pe 25 Apr 2012

        :) aceeasi problema si la mine
        imposibil sa organizezi poze, melodii etc

        Reply
      • Vlad pe 25 Apr 2012

        Eu am reusit sa cumpar din state cu card romanesc, dupa ce am declarat ca locuiesc in Bucuresti, statul Alabama :)

        Reply
      • Vlad pe 25 Apr 2012

        Descarci aplicatia gratuita de SkyDrive, si acolo poti sa faci cate foldere vrei, dar in cloud.

        Ai 7GB gratuiti (25GB pentru cine a mai folosit SkyDrive in trecut), pe care mai nou poti sa-i sincronizezi si cu PC-uri, Mac-uri, iPhone-uri, etc, la fel ca pe Dropbox.

        Reply
        • florin pe 26 Apr 2012

          Problema mea e ca stau mai mult plecat din tara, deci as prefera sa am documentele in telefon si nu in cloud. Adevarat ca in Skydrive se pot organiza, dar in momentul in care le salvezi in telefon tot la gramada le pune. Alta chestie inervanta: ca sa le salvezi in telefon trebuie sa le iei unul cate unul, nu merge la gramada.
          Alta chestie demna de bila neagra pentru Nokia: desi au reusit intr-un final sa faca aplicatia Nokia Drive sa mearga si off-line (la inceput nu mergea decat daca aveai conexiune de date!!!), aplicatia este departe de optiunile pe care le aveam in Symbian: lipsesc o gramada de lucruri din setari iar informatiile de navigatie sunt deasemenea mai putine: nu iti arata decat urmatoarea schimbare de directie pe care trebuie sa o faci si nu urmatoarele doua, nu iti arata banda pe care trebuie sa mergi pe autostrada (foarte util pentru Germania de exemplu), avertizarea de limita de viteza nu e configurabila, etc. Si toate astea existau deja pe telefoane facute tot de ei si fara pretentie de smart! :( (
          Sunt foarte aproape sa-l dau si sa mai trag un loz. De data asta de la Android.

          PS: Merci pentru hintul cu Bucuresti, Alabama! La cod postal ce ai pus? Cei de la Nokia mi-au raspuns ca se verifica tara din Marketplace cu cea a cardului…

          Reply
  • Petre pe 25 Apr 2012

    Eu folosesc atat un android de top cat si un wp7 si trebuie sa recunosc ca este un review foarte corect. Wp7 este diferit, este superb in utilizare, dar este momentan incomplet. Cat priveste problema bateriei, am inteles ca Nokia a oferit recent un update care o rezolva.

    Reply
  • Dani pe 25 Apr 2012

    Stii cumva daca telefonul testat avea instalat update-ul 1600.2487.8107.12070 despre care se spune ca inbunatateste considerabil durata de viata a bateriei?

    Reply
  • Alt Vlad pe 25 Apr 2012

    Eu am un HTC Radar tot cu Windows Phone din decembrie, si sunt aproape complet multumit de sistemul de operare.

    Din punctul meu de vedere, singura problema majora a sistemului de operare este ca NU suporta multitasking.

    Poti numi cum vrei comutarea intre aplicatiile pe care le-ai pornit, dar nu este multitasking real, la fel cum nu este real nici cel de pe iOS.

    In realitate aplicatiile sunt suspendate, si se reincarca foarte repede cand te intorci la ele.

    Dar problema este ca in background aplicatiile nu au voie sa faca nimic fiind suspendate, pot doar sa ceara sistemului de operare sa faca anumite operatii in locul lor, cum ar fi sa continue sa cante o melodie sau sa redea un podcast. Acest set de operatii ce pot fi delegate catre sistemul de operare este batut in cuie, deci nu poti sa faci in background ce vrei tu.

    Problema mea majora legata de acesta lipsa a multitasking-ului este ca imi place sa folosesc o aplicatie de fitness cu tracking prin GPS (RunKeeper). Si daca am nevoie sa fac ceva cu telefonul in timp ce e pornita, aplicatia este suspendata automat de sistemul de operare, fenomen extrem de enervant si frustrant.

    Asta inseamna, ca daca nu vreau sa intrerup tracking-ul GPS in timp ce folosesc aplicatia de fitness, nu am voie sa fac poze, nu am voie sa raspund la telefon, nu am voie sa apas “start” sau “search” din greseala, nu am voie sa citesc un mail sau un SMS, nici macar nu pot sa selectez un podcast nou daca cel curent s-a terminat.

    Dupa ce revin in aplicatia de tracking, ea este reincarcata, dupa care trebuie sa caute iar satelitii 10-20 de secunde, si abia pe urma devine iar functionala, dar evident cat timp a fost suspendata ea nu a putut urmari ce faceam.

    Macar pe iPhone, desi nici acolo aplicatiile nu au voie sa ruleze in background si sunt suspendate, au prevazut posibilitatea ca aplicatiile care fac tracking prin GPS sa poate face in continuare tracking-ul in background. Nu mai vorbesc de Android, unde in background poti face ce vrei.

    Si daca nu era destul de enervant, si aplicatiile Metro de Windows 8 au aceeasi limitare, nu au voie sa ruleze in background, deci multitasking-ul nu este real.

    Dar trecand peste aceasta problema care s-ar putea sa nu-i deranjeze pe alti utilizatori, telefoanele cu Windows sunt foarte bune.

    Avand in vedere ca se vindeau de un an telefoane cu Windows Phone in Romania, e foarte bine ca au introdus varianta de Marketplace pentru Romania, chiar daca pentru moment nu sunt multe aplicatii acolo.

    Oricum cei de la Microsoft s-au miscat mai repede decat Google aici. Google abia prin noiembrie a adaugat Romania la Android Market, deci la patru ani de la lansare.

    In Marketplace-ul Windows Phone din SUA, la inceputul lui Aprilie, dupa aproximativ 18 luni de la lansare, erau peste 80.000 de aplicatii, si sunt adaugate in jur de 400 pe zi, valoare in crestere.

    In ritmul asta, undeva luna viitoare vor ajunge la 100.000. Spre comparatie, pe iPhone dupa mai mult de doi ani de la lansare au ajuns la 100.000. Si pe Android a durat trei ani sa ajunga la 100.000.

    Daca continua in ritmul asta, prin 2014 s-ar putea sa-i depaseasca si pe Apple si pe Google la numar de aplicatii.

    Eu oricum foloseam si folosesc in continuare marketplace-ul pentru SUA, si am putut cumpara inclusiv aplicatii de acolo cu card romanesc (cele gratuite merg si fara card).

    Fiind programator, problema mea majora legata de Marketplace este ca pentru moment programatorii din Romania nu au voie sa puna aplicatii nici pe cel din SUA, nici pe cel din Romania.

    Referitor la articol, porcaria cu indisponibilitatea Nokia Music e legata de nesimtirea distribuitorilor de muzica (si de filme, seriale, etc.), care nu vor sa permita distribuirea continutului la nivel global, pentru ca au tot felul de contracte de exclusivitate, diferite de la tara la tara, la care nu vor sa renunte.

    Pana de curand nici din iTunes nu puteai cumpara muzica, din aceleasi motive. Si pe urma se mai mira de piraterie. Sa ofere alternative legale, si pe urma sa se planga.

    Reply
  • Denoro pe 25 Apr 2012

    Eu zic ca, la 1500 lei la liber (asa e oferta de acum de la Domus), isi merita banii.
    Cat despre citirea fisierelor pdf, eu sunt convins ca asta se va rezolva. La fel si marketplace-ul romanesc, se va imbunatati substantial. (poate nu va fi la nivelul Android sau iOS, dar suficient incat sa fie satisfacator pt majoritate utilizatorilor).
    Si are ceva special fata de Android sau iOS: aplicatia Office – varianta mobila – originala, si nu compatibila. Pentru mine cel putin, asta e important, chiar am nevoie de asa ceva dpdv profesional, nu e un moft.
    Fara a fi un fan Nokia sau WP, eu zic ca e un telefon ok. Asa cum de altfel si cele pe Android si iPhone-urile sunt telefoane ok. Asta e unul din beneficiile pietei libere: avem de unde alege!

    Reply
  • Fane pe 25 Apr 2012

    Sunt un utilizator de Lumia de cca 5 luni. In mare articolul mi se pare extrem de pertinent, lasand la o parte “artificiile”gazetaresti.
    In opinia mea, ca si utilizator “heavy”, plusurile sunt:
    -design super ok, ergonomic; touch and feel comparabil cu iPhone
    - Sistem de operare stabil, usor de utilizat
    - MS Office
    Dezavantaje:

    -baterie JENANTA (record absolut in cazul meu: 6 ore)
    - bug-uri de sw: absolut enervant ca nu poti edita textul la care faci forward intr-un e-mail, functie de copy care nu se activeaza chiar atat de usor pe cat te-ai putea astepta
    - aplicatii net inferioare iPhone (incercati LinkedIn pe WM si pe iOS pentru a intelege macar o parte din frustrarea me); pana si Skype avea mai multe functionalitati pe iOS decat pe WM ( desi a fost cumparat de MS de oaresce timp…:)
    - numar limitat de aplucatii in market place

    Tot ce am remarcat ca si utilizator +/- au fost prezente si in articol.

    PS: Scriu acest comentariu de pe iPhone pentru ca….. surpriza, Nokia e fara baterie…
    - i

    Reply
    • florin pe 26 Apr 2012

      Corecta observatia cu editarea de texte! Daca ai gresit o litera si vrei sa o corectezi e drama mare! Nu ai sageti de navigatie si ca sa te pui pe litera respectiva nu e usor de loc!

      Reply
  • Mircea pe 26 Apr 2012

    Fane, cred ca nu iti mai poti dezlipi mainile de pe telefon daca ai ajuns sa te tina doar 6 ore bateria :)

    Daca ai probleme cu bateria vezi ca este un update de firmware care rezolva problema bateriei aparuta la primele telefoane Lumia 800 (avand in vedere ca ai telefonul de cca 5 luni probabil ca ai fost printre primii din lume care ai pus mana pe un Lumia 800)

    Reply
  • Ionut pe 27 Jun 2013

    Salut,

    Sunt curios cum ai reusit sa faci capturile de ecran? Am tot cautat o aplicatia ce ar face asta si nimic.

    Multumesc!

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului