Hi-Tech

Primul aparat foto care permite refocalizarea imaginilor după ce acestea au fost captate

scris pe 22 Iun 2011 de Constantin Barbu 18622 vizualizări
lytro

O companie americană numită Lytro a prezentat un prototip de aparat de fotografiat care generează imagini a căror focalizare poate fi ajustată după momentul apăsării pe declanșator. Practic, dacă într-o fotografie sunt două persoane în planuri diferite, fotograful va putea alege care dintre ele apare clar în imagine după ce fotografia a fost deja făcută.

Aparatul folosește un nou tip de senzor, diferit de orice altceva este disponibil pe piață, iar compania producătoare promite că va revoluționa industria fotografică. Noul sistem măsoară nu doar cantitatea de lumină care atinge senzorul, ci și direcția din care aceasta vine, permițând practic recompunerea ulterioară a oricărei imagini captate.

Compania Lytro a fost fondată de un doctorand al Universității Stanford, Ren Ng, iar ideea noului tip de cameră a fost derivată din subiectul tezei sale de doctorat. Pentru mai multe detalii și explicații tehnice complete, vizitați Lytro.com. Puteți vedea cum funcționează noul sistem în exemplele interactive de mai jos dând click pe orice punct al imaginilor.

13 comentarii

  • Stefan pe 22 Jun 2011

    wow…….

    Dupa ce parcurgi galeria foto de pe site-ul lor (http://www.lytro.com/picture_gallery) ramai fara glas.

    Asta da revolutie in fotografia digitala!

    Iar pentru cine are si cunostintele necesare, citieste teza de doctorat (http://www.lytro.com/renng-thesis.pdf) care, dincolo de partea matematica, este un exemplu dee cum trebuie facuta o astfel de teza. Poate fi usor de inteles si pentru cei cu cunostinte minime de fotografie.

    Reply
    • i pe 07 Jul 2011

      mersi de link. Foarte interesant. Intr-adevar stocheaza informatia diferit fata de o camera obisnuita. Am citi doar putin: un punct dintr-o imagine care se formeaza pe senzorul dintr-o camera obisnuita reprezinta suma (media) razelor de lumina care cad in punctul respectiv (dupa ce au trecut de obiectiv). Daca punctul respectiv este in focus atunci media respectiva este formata de raze care vin din acelasi punct al obiectului filmat. Daca punctul de pe senzor nu e in focus atunci media e data de raze care vin din puncte diferite ale obiectului filmat: o amestecatura. Camera asta incearca sa retina fiecare raza in parte care cade intr-un punct de pe senzor pentru a le putea reprocesa ulterior si refocaliza imaginea.

      Reply
  • Redi pe 22 Jun 2011

    Calitatea fotografiilor este sub cea a telefoanelor mobile actuale. Atat vorbind de rezolutie cat si de aberatii cromatice si MTF. Clientela care s-ar multumii cu o asemenea calitate, este formata din persoane care nu merg acasa si iau fiecare poza in parte, sa o studieze, sa o corecteze, sa seteze focusul si mai apoi sa pastreaze produsul final. Iar din clientela aceasta cu pretentii mici, nu va fi cine sa plateasca in plus diferenta de pret.

    E bine in schimb ca se incearca inovatie si in lumea fotografiei care in ultimii 5 ani stagneaza putintel dpv tehnologic, dar momentan sunt departe de reusita. [editat de StyleReport.ro]

    Reply
    • Filip pe 23 Jun 2011

      Esenta acestui articole este faptul ca s-a reusit implementarea unei noi tehnologii.
      In momentul aparitiei camerelor digitale, rezolutia era minuscula, pretul era exorbitant, iar toate comentariile sunau ca al tau.

      Cu putin entuziasm si rabdare poti sa realiezi lucruri mari.

      Reply
    • Radu pe 23 Jun 2011

      Vorbesti de aberatii cromatice si de MTF… ce legatura au cu senzorul? Alea tin de obiectiv… poate au folosit un obiectiv de kit :)

      Reply
  • horea pe 22 Jun 2011

    hmmm
    Pozele sunt dragute, dar nu am vazut nimic remarcabil.
    Explicatiile tehnice sunt neconvingatoare – nu inteleg cum se capteaza informatia “directionala”. Stiam ca asta o fac sistemele holografice.
    La prima impresie, pare o camera cu o lentila “fix-focus”, iar cu ajutorul software-ului se realizeaza defocalizarea (softening-ul). De unde (probabil) si “calitatea” imaginilor.

    Reply
  • Jordan pe 22 Jun 2011

    @Rudi – fara a fi malitios, presupun ca nici Ford Model T nu mergea mult mai repede decat o caruta… E un pas gigantic, absolut gigantic, in lumea fotografiei.

    Reply
  • b pe 23 Jun 2011

    http://graphics.stanford.edu/papers/lfcamera/

    Reply
  • andy pe 24 Jun 2011

    inca n-am intrat pe site-u lor si n-am citit explicatiile.. dar as zice ca pozele sunt facute cu DOF (profunzime de camp) mare si apoi aplicat un blur pe planul selectat.

    nu e rea ideea, si, cum s-a mai spus, e la inceput, deci improvable

    Reply
  • andy pe 24 Jun 2011

    i was wrong.. mai degraba imagini suprapuse.. vazand poza facuta prin sticla de ex, chiar asa profunzime nu prea poti… :P

    Reply
  • Nicu pe 24 Jun 2011

    oricine ia un obiectiv si il pune la o distanta oarecare de o coala de hartie vede cum se focalizeaza o imagine …
    chiar crede cineva povestea cu directionarea ?
    obiectivul formeaza imagine intr-un plan si atat !
    restul e poveste
    evident un ghimick software !
    hai sa incercam altfel: daca asa ceva exista era implementat in zona profi: Blad sau Mami etc
    cum spunea cineva mai sus acolo unde exista banii pentru asa ceva
    este o alta “inovatie” ca cea care face miniature efect (tot software) si tot pe aparate de buzunar … do I see a trend ?

    Reply
  • dot pe 29 Jun 2011

    Am vazut multe comentarii rautacioase referitoare la “ghimick software”. Aceste comentarii nu ar fi existat daca s-ar fi aruncat macar o singura privire peste teza de doctorat a omului. Personal o consider inovatie in cadrul domeniului fotografic, un pas mic dar important. Totul este sa reusesti a avea ideea de plecare. Imbunatatirile vin pe drum.

    Reply
  • ginel pe 26 Oct 2012

    Eu cred ca e cool si ca rezolutia se va rezolva mai incolo. Si e cool pentru astia incapabili ca mine care vor sa faca o poza atunci nu sa seteze aparatul 1000 de ani. Mai ales ca poate nu ai timp.
    Adica daca vezi un super F22 care trece deasupra ta si tu gresesti focusul pe cladirea de jos, e frumos sa mai ai o sa sansa cu poza ta buna la F22.

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului