Hi-Tech

Prima Impresie: Asus PadFone – telefonul care devine tabletă care devine laptop

scris pe 28 Feb 2012 de Constantin Barbu 19034 vizualizări
IMG_9242

La mijlocul anului trecut, Asus anunța un concept căruia i-am dat șanse destul de mici de a se materializa într-un produs cu adevărat funcțional: PadFone, telefonul care se poate transforma în tabletă. La MWC 2012, compania a demonstrat capacitățile noului aparat și i-a adăugat încă un nivel de transformare, din tabletă în laptop.

Când am auzit prima dată despre Asus PadFone, nu părea o alternativă serioasă, demnă de luat în considerare, ci doar un aparat care încearcă să facă prea multe, cu șanse minime de a și reuși. După scurta testare de astăzi a aparatului la Mobile World Congress, putem spune că am greșit.

PadFone este în primul rând un telefon, care rulează o versiune aproape standard a sistemului de operare Google Android 4.0. Aparatul are o diagonală de 4,3 inci, cu o rezoluție qHD de 540 x 960 pixeli și folosește un procesor dual core la 1,5Ghz, care în principiu garantează performanțe foarte bune. În cele câteva minute pe care le-am petrecut cu telefonul, nu am observat probleme majore de performanță, iar display-ul a afișat culori clare, cu o luminozitate foarte bună, dar nu putem spune nimic despre cum se comportă în lumină puternică în acest moment. Per ansamblu, PadFone este doar încă un alt telefon Android. Apoi intră în scenă tableta: telefonul se andochează într-un compartiment special în spatele unui ecran de dimensiuni ample și devine practic CPU-ul care pune în mișcare o tabletă în toată regula, cu interfață proprie și o autonomie extinsă de până la opt ore. În timpul utilizării, tableta-dock reîncarcă telefonul, ceea ce este un avantaj destul de important. La prima vedere, Asus PadFone a funcționat excelent în modul tabletă, cu toate avantajele inerente unui ecran mai mare.

A doua transformare posibilă este în laptop: în modul tabletă, Padfone poate fi andocat încă o dată, într-un modul ce include o tastatură și un trackpad multi-touch, plus o baterie care adaugă încă opt ore de baterie. La prima vedere, Asus PadFone pare un aparat extrem de interesant și una dintre marile surprize ale noastre la MWC, cu un potențial foarte bun de a fi un succes comercial, cât timp reușește să păstreze un echilibru al prețului cu toate accesoriile include.

Totuși, există și lucruri care confirmă impresia inițială, aceea că Asus încearcă să integreze mult prea multe lucruri într-un singur aparat. Un exemplu perfect este stiloul-receptor, care poate fi folost atât pentru manipularea interfeței, cât și pentru conversații telefonice, atunci când PadFone este în mod tabletă sau laptop. Din fericire, utilizarea sa nu este obligatorie în nici un fel.

La momentul publicării acestui material nu erau disponibile informații despre preț și disponibilitate.

10 comentarii

  • zeltera pe 28 Feb 2012

    nu arata rau, insa un laptop cu procesor de telefon parca e cam “subtire”.

    Reply
    • Sf Ilie pe 29 Feb 2012

      1.5 dual core, eu zic ca merge. Eu zic ca probleme sunt cu aplicatiile. Inca nu avem un word sau excel mai rasarit. Si cu internetul, ca o sa pape cativa giga lejer, platesti la operatorul mobil de te saturi.

      Reply
  • Xantes pe 28 Feb 2012

    Sa-ntelegem ca tableta in sine, nu poate functiona desine statatoare, fara andocarea telefonului, nu?!

    Reply
    • Constantin Barbu pe 28 Feb 2012

      Corect.

      Reply
    • Teod pe 28 Feb 2012

      Asta este toată ideea, că poți să-ți andochezi telefonul pe o tableta surogat, astfel încât să poți lucra pe u ecran mai mare. Practic, ai un laptop sau o tabletă adevărată, de la care poți să detașezi un telefon. În rest, dă bine, va face furori pe piață prima lună de la apariție.

      Reply
  • dan pe 28 Feb 2012

    eu nu inteleg de ce au facut ecranul telefonului asa mare, daca tot il poti face tableta era mai bine ca tel sa aibe un ecran de 3,5″ nu de 4,3″, cand ai nevoie de ecran mare il pui in tableta, cand nu … utilizezi un dispozitiv de dimensiuni mai mici

    Reply
    • bau pe 28 Feb 2012

      Probabil ca standardul va fi 4.3″. Cand merg cu autobuzul si vreau sa citesc Hotnews, nu pot cara dupa mine tableta, si atunci ma pot bucura de ergonomia unui ecran cu diagonala de 4.3″, pe care pot citi mai usor decat pe un ecran de 3.5″.
      Ecranul de 3.5″ este prea mic, te obliga sa tii smartphonul mai aproape de ochi, si iti ofera mai putina informatie decat unul de 4.3″; singurul avantaj pe care il aplauda fanii iPhone este acela ca un dispozitiv cu ecran de 3.5″ poate fi folosit cu o singura mana.
      Eu am telefon cu diagonala de 4.5″ si il pot utiliza lejer cu o singura mana.

      Reply
  • Ovidiu M pe 29 Feb 2012

    Mi se pare un concept f interesant. Imi place din toate punctele de vedere, sunt curios acum sa vedem si pretul. Adevarul e ca in general n-ai nevoie sa folosesti atat tableta cat si telefonul, iar tableta fara posibilitate de a adauga si o tastatura este, in opinia mea, mai mult o fita… practic un telefon cu ecran mai mare. Pt productivitate ai nevoie de o tastatura, eventual un mouse. Cred ca acesta va deveni un standard in cativa ani de acum inainte, iar faptul ca dpdv hardware sta mai prost decat un laptop din zilele noastre, e doar o chestiune temporara. In plus, majoritatea oamenilor folosesc office si internet. Cine vrea jocuri si editare grafica are alte optiuni in piata.

    Imi place si pen-ul, desi nu stiu cat de util este (astazi trebuie sa-mi vina galaxy note :-D ), dar cel mai mult imi place ca poti vorbi la el. Chiar ma intrebam ce faci daca te suna cineva in timp ce esti in mod tableta ori laptop. Un headset, seara, in pat, in timp ce iti citesti presa, chiar nu mi se pare interesant.

    Reply
  • Simplu pe 29 Feb 2012

    O idee foarte interesanta a celor de la Asus!
    Este practic introducerea lego in lumea device-urilor mobile.
    Nu aduce foarte multe avantaje imediate (daca vrei sa ai asupra ta posibilitatea de a folosi tableta oricum va trebui sa o cari dupa tine) dar costul total ar trebui sa fie mai mic decat suma costurilor unui tel + o tableta + 1 laptop.

    Deschide insa perspective pentru device-uri similare dar care ar putea proveni de la constructori diferiti (ex un tel de la Samsung andocat intr-o tableta Asus si apoi conectat la tastatura si baterie Lenovo). Iar de aici posibilitatile devin uriase!

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului