Hi-Tech

Pixul cu memorie digitală – Echo Smartpen

scris pe 08 Iul 2011 de Dragoș Aliciu 70023 vizualizări
feat

Scrisul de mână mai dă o ultimă luptă în fața omniprezentei tastaturi. Cel mai bun aliat îi este un pix care captează cu precizie orice notiță. Compania care dă utilitate digitală hârtiei se numește Livescribe, iar Echo este produsul ei cel mai valoros.

Tehnologia brevetată de Livescribe există din 2007 și, dacă produsele companiei mai sunt încă pe piață înseamnă că numărul computerelor, tabletelor și altor gadgeturi portabile lasă încă destul de mult loc pe piață și scrisului de mână. Despre Echo se poate spune fără teamă că este unul dintre cele mai inteligente instrumente de scris ale planetei, un pix capabil să înregistreze nu numai alunecarea peniței pe hârtie, dar la cerere și vocea profesorului care dictează.

Printr-o matrice de puncte tipărite extrem de fin pe o foaie și cu ajutorul unei camere de mare viteză, „smartpen-ul“ știe să reproducă pe calculator fiecare literă sau desen în ordinea în care au fost desentate. Mai mult, difuzorul încorporat îi permite să redea înregistrarea corespunzătoare în momentul apăsării cu penița peste un anume rând, literă sau schiță din caiet. Ulterior, prin transferul într-un computer, utilizatorul are la dispoziție înscrisurile, înregistrarea, dar și un film despre fiecare notare pe care a făcut-o, în ordinea potrivită.

Matricea de puncte ajută dispozitivul să refacă traseul pixului pe hărtie și permite digitalizarea conținutului scris

O inovație absolută o reprezintă aplicațiile dedicate care pot fi descărcate de pe site-ul producătorului. După desenarea rudimentară pe hârtie a câtorva cărți de joc, clapele unui pian sau corzile unei chitare, pixul știe să interacționeze cu ele și redă notele corespunzătoare fiecărei corzi, ba chiar știe să „cânte“ arpegii. Jocul de poker e posibil prin afișarea cărților pe un ecran OLED. Navigarea prin meniul de aplicații permite și accesarea unor servicii de traducere live, alegerea unei funcții sau a alteia făcându-se prin apăsarea cu capătul peniței a unor săgeți tipărite pe foaie. La fel sunt controlate și înregistrările sau calculatorul încorporat care are afișează rezultatul pe ecranul aparatului.

Livescribe Echo, dar și Pulse, versiunea mai veche, sunt dispozitivele ideale pentru persoanele care scriu după dictare sau care, prin natura meseriei, iau foarte frecvent notițe. Garantează acuratețea informației și, așa cum spun unii dintre utilizatori, este o nouă formă de memorie. Atenție, a nu se folosi la bacalaureat!

Prețul pentru un astfel de dispozitiv pleacă de la 100$ pentru 2GB memorie și ajunge la 200$ pentru 8GB.

13 comentarii

  • Adrian Stanescu pe 10 Jul 2011

    Eu am deja unul, l-am luat in urma cu aproape 3 ani chiar dupa lansare. Livescribe are atat varianta Echo (mai noua), dar si Pulse, care in sine sunt in mare identice cu exceptia designului.
    Il folosesc la facultate (medicina) pentru cursuri si lucrari practice, iar in timpul sesiunii pot sa spun dupa 3 ani ca a facut cu siguranta diferenta pentru pragatirea examenelor. Prefer sa reaud ce ni s-a predat si nu am putut sa notez sau nu am avut cand sau nu mi s-a parut atat de important.
    Imi ajunge aproximativ un semestru (intreg!) ca sa inregistrez TOT ce se preda la medicina, fara compromisuri asupra calitatii. Vreau totusi un model de capacitate mai mare pentru anul ce vine.
    [editat de StyleReport.ro]

    Reply
  • Adrian Stanescu pe 10 Jul 2011

    Un comentariu foarte important pe care-l am cu privire la articol este ca da informatii foarte gresite cu privire la modelele Echo vs. Pulse:

    Pulse stie sa faca EXACT ce face si Echo si a stiut mereu. Autorul articolului nu a testat asa ceva, eu am Pulse de 3 ani, probabil primul din tara. Nu mi-am luat Echo tocmai pentru ca nu stie sa faca ceva in plus fata de Pulse, e doar o chestiune de design, nu are nimic dedicat.

    StyleReport se poate informa pe pagina producatorului pentru a se corecta.

    Reply
  • Mihai Isbasescu pe 10 Jul 2011

    Pare ca mi se ofera o solutie pentru digitalizarea fiselor mele de format A6, pe care le scriu (desenez ?) curent (si nu ma pot lipsi, in nici un caz, de ele !) in fata laptopului. Desigur …pentru cele care vor ajunge sa fie scrise in viitor, caci pentru cele existente, care umplu ceva cutii, visez la un dispozitiv dedicat de scanare rapida.

    Nu-mi este clar daca – dar este probabil, posibil – se poate face setarea softului astfel incat rezultatul scrisului sa fie un pachet virtual de fise A6 care isi au, pe de alta parte, existenta pe hartie si carora computerul le asigura cautarea si gruparea rapida.

    Inteleg ca se foloseste o cerneala speciala …deci nu putem spera sa scriem cu creionul (ca sa stergem cu guma si sa rescriem, mai bine, alaturi).

    Reply
    • Adrian Stanescu pe 10 Jul 2011

      Exista mai multe formate de hartie, tipul clasic de caiet e format A4. La fel si seturile de hartii cu puncte care se pot imprima de acasa. In rest exista tot felul de formate de la marime de vocabular, agenda, apoi A4 si cred ca mai sunt. Cel mai mic e aproximativ A6 din cate imi aduc aminte, dar nu sunt dimensiuni identice. Oricum… ca idee pe acolo e. Pentru cine nu cunoaste ce face respectivul pix, pare ca cineva scrie normal cu un pix normal pe un caiet aparent normal. Deci teancurile de hartii vor exista, dar in orice moment informatia este disponibila si electronic. Exista un plug-in care descifreaza scrisul si se poate face orice cautare de text.
      Cat despre cerneala, e una absolut normala. Minele respective sunt mai un pic mai scumpe dar se pot comanda. Eu am facut altfel: cand mi s-a terminat pasta am suflat in mina niste pasta dintr-un pix de 50 de bani de la posta, si asta a fost. Inca eram vesel ca scriu cu albastru!
      Mai interesant este ca dupa ce ai facut o inregistrare sa zicem la un curs, si acasa vrei sa vezi ce a spus profesorul in momentul in care scriai cuvantul “tratament” sa zicem, faci “click” cu pixul pe cuvant PE CAIET si in difuzorul pixului incepe redarea cursului din acel punct. Ceea ce e foarte util in sesiune, revad un curs de o ora jumate intr-o ora sarind peste partile mai putin importante.

      Reply
      • Mihai Isbasescu pe 12 Jul 2011

        1. Nu inteleg de ce, daca este vorba de o cerneala obisnuita, nu suntem lasati sa scriem cu creionul – de ex. cu mina B de 0.5 mm. Care – spre deosebire de cerneala – lasa o urma ce poate fi stearsa si refacuta alaturi. Cu cerneala nu se poate corecta !
        2. Solutia tehnica (informatica…) este prizoniera hartiei speciale, pe care inteleg ca stiloul repereaza o micromatrice si identifica semnele in raport cu aceasta matrice. De ce nu se face determinarea semnelor in raport cu marginile fisei A6 ? Ar fi foarte complicat ca aceste margini sa fie distinse de un fond cu minim contrast ?

        Reply
  • Bebe pe 11 Jul 2011

    La ce pret se gaseste?

    Reply
  • Dorel pe 11 Jul 2011

    Genial. Inovativ, as putea spune.
    Am vazut acest instrument acum 6 ani la CeBIT, si prezentat deja ca fiind tehnologie matura. A, mai vazusem unul acum 8 ani tot acolo, insa scria pe o anumita hartie speciala.
    [editat de StyleReport.ro]

    Reply
  • alex pe 13 Aug 2011

    Transcrierea in text digital nu are recunoastere pt. limba romana- un mare minus!

    Reply
  • cristi pe 15 Apr 2012

    Am achizitionat unul acum cateva zile dar are MARI minusuri la conecrarea cu calculatorul! Am stat pana acum la discutii cu suportul tehnic de pe siteul lor mai mult de o saptamana fara a remedia toate neajunsurile. In fine acum pot macar descarca notitele pe calculator si le pot vedea ca pencasturi. Inregistrarea pixului asa cum cer ei insa, a fost imposibil sa o fac cu toate artificiile pe care mi le-au comunicat. De asemenea siteul si forumul lor functioneaza cel putin ciudat, trebuind sa fac alt cont sau sa resetez parola aproape de fiecare data, si la fiecare pagina pentru a putea sa comunic cu ei despre problemele cu softul instrumentului… Foarte – foarte ciudat. Deasemeni unul din sfaturi primite a fost exact contrariul a ceea ce a trebuit sa fac pentru a scapa de una din problemele avute… :(
    ATENTIE deci! Desi pixul merita mai ales pebtru elevi si studenti, totusi veti avea probabil mari batai de cap deoarece softul pare inca si acum ceva experimental si veti avea probabil batai de cap mari cu el.

    Reply
    • cristi pe 21 Apr 2012

      Azi, dupa circa 3 saptamani de incercari si discutii cu cei de la Iivescribe care au incetat de cateva zile sa mai raspunda negasind solutii viabile la toate problemel, am reusit eu sa fac si inregistrarea pixului folosind alt calculator cu win Vista sp1. De pe calculatorul meu cu Vista sp2 apdatat la zi, nu am putut si inca nu fnctioneaza conectarea prin softul Livescribe connect. Complicat de-a dreptul ciudat si penibil softul lor. Se pare ca au aceste probleme cu foarte multi utilizatori ce nu pot folosi conectarea cu calculatorul a pixului in diferite grade, si asta de multi ani … dar nu le-au rezolvat nici acum!?
      In privinta ideei si functionarii pixului in sine sunt foarte multumit pana cum si cred ca merita din plin mai ales pemtru elevi, profesori si studenti. Cred ca daca nu ar fi inca problemele nerezolvate de atata timp cu aplicatiile lor dedicate pentru conectare, am fi auzit cu totii de mult timp de aceasta unealta extrem de folositoare…

      Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului