Hi-Tech

Nokia Lumia 925 – un vârf de gamă light

scris pe 14 Mai 2013 de Constantin Barbu 5613 vizualizări
feat

Nokia a lansat noul model Lumia 925, o versiune mai subțire și (semnificativ) mai ușoară a “clasicului” Lumia 920. Telefonul păstrează aceleași specificații hardware, dar include mai multe noutăți software pe partea de fotografiere.

Carcasa noului Lumia 925 este construită din aluminiu, comaparativ cu policarbonatul folosit pentru modelul 920, și are o greutate de 139 de grame, comparativ cu 185 pentru ediția precedentă. Ecranul AMOLED de 4,5 inci cu rezoluție HD 720P este în continuare acoperit cu sticlă ultra-rezistentă GorillaGlass, iar grosimea totală a aparatului a fost micșorată la 8,5mm, față de 10,7mm. Din păcate, noul terminal Windows Phone 8 nu include un sistem de încărcare wireless în pachet, dar acesta este disponibil opțional prin intermediul unor capace speciale pentru spatele aparatului. În ciuda dimensiunilor mai reduse, Lumia 925 folosește aceeași baterie ca și modelul 920.

 

Camera PureView de 8,7 megapixeli, recunoscută pentru calitatea imaginilor, mai ales în condiții de iluminare slabă, a fost păstrată și pe noul Lumia. În plus, telefonul integrează o nouă aplicație numită Smart Camera, care permite setări avansate și procesare locală a imaginilor. În lipsa unui client nativ de Instagram, Nokia a anunțat că noul Lumia 925 va include Oggle, o aplicație similară produsă de creatorii Hipstamatic.

1 comentariu

  • Crup pe 16 May 2013

    Nu era vorba ca se va numi 928 si nu 925, cum apare in articol? Sau va aparea si un 928, ca o varianta superioara acestui 925?

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului