Hi-Tech

Leica lansează două noi aparate din seria M

scris pe 18 Sep 2012 de Constantin Barbu 6078 vizualizări
M-2_gallery_post-2

Leica a lansat luni două noi camere foto din legendara serie M. Primul este un nou vârf de gamă și nu este numit M10, ci pur și simplu M. Aparatul include un nou senzor de 24 de megapixeli, care poate înregistra și clipuri video, o premieră absolută pentru producătorul german.

Leica M

Noul M continuă povestea începută în 1959, odată cu lansarea modelului M1: deisgnul este aproape neschimbat, componentele sunt în continuare confecționate manual din metal, iar setările automate aproape că lipsesc. Camera renunță la senzorul CCD folosit pentru M9 și M9-P în favoarea unui nou captator full-frame CMOS, de 24 de megapixeli. Focalizarea se face în continuare manual, prin intermediul unui vizor optic, dar utilizatorii au acum alternativa adăugării unui vizor electronic, pentru o încadrare mult mai riguroasă a cadrelor.

O noutate radicală pentru un rangefinder Leica este noul mod video, care permite înregistrarea de clipuri FullHD cu sunet. Până acum, toate camerele Leica erau exclusiv instrumente fotografice, dar noul mod și intrările de sunet auxiliare dovedesc un interes real al companiei pentru captarea de imagini în mișcare.

Leica M rămâne compatibil cu toate obiectivele pe baioneta cu același nume, dar producătorul german a adăugat în ofertă și un nou adaptor, prin care utilizatorii pot să monteze și obiective Leica R, compatibile până acum doar cu SLR-urile companiei. Prețul noului aparat nu a fost comunicat, dar va fi situat cel mai probabil între 8000 și 10.000 de euro. Noul Leica M va fi disponibil pe piață la începutul anului viitor.

Leica M-E

Dacă noul M este vârful de gamă absolut pentru rangefinderele Leica, modelul M-E este o variantă simplifcată a vechiului M9. Camera este proiectată în stilul clasic al seriei M,

ca aparat exclusiv fotografic, și folosește același senzor CCD full-frame de 18 megapixeli de pe modelul M9.

Conform producătorului, M-E va fi disponibil pe piață începând cu această lună, la un preț sensibil mai mic decât M9 sau noul M, de aproximativ 5500 de euro. Detalii complete pe site-ul Leica.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului