Hi-Tech

Archos G9 – prima serie de tablete cu hard-disk de 250GB

scris pe 27 Iun 2011 de Constantin Barbu 5921 vizualizări
archos

Tabletele din seria Archos G9 vor avea o capacitate de stocare de 250GB, mulțumită unui hard-disk intern, o premieră în lumea Android. Noile gadgeturi vor rula versiunea a treia a sistemului de operare de la Google, optimizată pentru tablete, și vor fi disponibile în variante de opt și zece inci.

Ambele aparate vor folosi un procesor de ultimă generație la o frecvență de 1,5Ghz și vor include aplicații multimedia create special de către Archos, unul dintre cei mai cunoscuți producători de platere audio-video portabile. Tabletele promit performanțe superioare modelelor existente pe piață, datorită folosirii unui alt tip de procesor, și o autonomie suficientă pentru o zi întreagă în mișcare.

Modelele seriei G9 includ și câte un port USB de dimensiune normală și un port HDMI, pentru conectarea la un ecran de înaltă definiție. Tabletele vor fi disponibile începând cu luna septembrie, iar prețurile la lansare vor fi de 279 de euro pentru varianta de 8 inci și 349 de euro pentru varianta de 10 inci. Mai multe detalii pe Archos.com.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului