Gourmet

Nor – Cel mai romantic restaurant din București

scris pe 14 Iul 2017 de StyleReport.ro 1831 vizualizări
Nor_the_view

Așezat la 136 de metri deasupra Bucureștiului, Nor este, în mod sigur, cel mai înalt restaurant din oraș. Doar că, ajuns sus, înălțimea devine doar un pretext.

Am uitat noțiunea timpului de când nu îmi pot desprinde privirea de la geam. Am trăit toată viața în București, dar niciodată nu am bănuit că portretul orașului, văzut de la 136 de metri înălțime, poate fi atât de frumos. Și verde. Într-adevăr, de la distanța care nu mă lasă să văd gropile și absurdul unor construcții total nepotrivite una cu cealaltă, peisajul unei metropole europene mă bine dispune. Undeva, în zare, la fel ca la Roma sau la Londra, se disting siluetele tuturor clădirilor importante, iar o privire atentă servește drept scurtă introducere în arhitectura Bucureștiului. Peretele transparent, care deschide spațiul restaurantului spre cer, îmi dă senzația unei plasme uriașe pe care se proiectează un film menit să mă îndepărteze de stresul de fiecare zi. Drumul spre Nor a durat 30 de secunde, atât cât cele mai performante lifturi din România au avut nevoie să mă rupă de agitația bulevardului Barbu Văcărescu. Iar, de la momentul la care s-au deschis ușile, a început filmul aparte în care mi se pare că m-am cufundat complet.

Încă de la nume, am bănuit că Nor este o altfel de poveste. Am simțit că este genul de experiență pentru care o să am nevoie de puțin curaj, deși am fost cumva sigur că voi fi răsplătit. M-am gândit că cine alege numele Nor, este hotărât să construiască altceva decât ceea ce așteptă toată lumea de la cel mai înalt restaurant al orașului. Descrierea „Sky Casual Restaurant” devine indiciul unei atitudini care, deși se încadrează în categoria premium, nu pornește de la nicio prejudecată „de lux”. Designul este cald și minimalist, mesele sunt aranjate simplu, ospătarii sunt îmbrăcați lejer, chiar dacă poartă o cravată la gât. Primul lucru care mă întâmpină este barul masiv și tot de bar se leagă „ritualul” băuturilor de „bine ai venit”, la care sunt invitat să ader imediat cum ajung la masă. Interiorul urmează profilul circular al clădirii cu o înșiruire aproape „infinită” de canapele roșii, iar din tavan coboară cercuri metalice aurii cu trimitere clară spre „frumosul” anilor 1970 – 1980.

Amestecul de gânduri mă duce cu privirea înapoi spre spectacolul de la geam. Deși sunt poate la fel de multe detalii interesante și în interior, îmi pare că, în fiecare minut în care nu sunt atent, tabloul norilor se schimbă pe nesimțite. Parcă devine și mai frumos. Lumina crește și scade într-un ritm pe care încep să dansez, departe de orice alt gând care mi se agățase de minte peste zi. Mă uit de jur împrejur și înțeleg că nu sunt singurul acordat la un zâmbet, pe cât de naiv, pe atât de liniștit. Trec printr-un meniu scurt și înțeleg că Nor se simte bine ca restaurant contemporan. Pentru încheiere, dau credit unui desert deasupra căruia plutește un nor de vată de zahăr. Mai zâmbesc o dată la gândul că mănânc ciocolată, deși nu am voie, și brusc intru în panică. De ceva timp am uitat de priveliște. Ridic privirea și, deodată, mă trezesc la același etaj cu unul dintre cele mai frumoase apusuri, din câte am avut norocul să admir vreodată. Și nu am călătorit 10 ore cu trei avioane pentru asta. Și nu am urcat cu balonul până în stratosferă. Și, în niciun caz, nu sunt într-un loc unde știu că nu o să mai ajung vreodată. Sunt lipit de geam, cu privirea ațintită spre orașul meu. Sunt, însă, într-o clipă romantică pe care nu o găsești la nivelul străzilor acoperite cu griji și sute de mașini.

 

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului