Gourmet

Cum s-a agățat homarul cu cleștii de statutul de mâncare gourmet

scris pe 12 Iun 2013 de Dragoș Aliciu 5070 vizualizări
gourmet homar

Pornind de la preț, modul de pregătire și prezentare, homarul are toate „coordonatele“ unei delicatese culinare. În urmă cu doar un secol însă, a servi homar într-un restaurant cu pretenții ar fi fost jignirea supremă atat pentru bucătar cât și pentru client. Ce a determinat saltul?

Se servește în restaurantele de lux, pescuit din acvariul propriu al localului, gătit adesea de bucătari distinși cu stele Michelin. Homarul stă fără discuție astăzi „la masa celor bogați“, fiind considerat peste tot în lume o delicatesă. Cu doar câteva decenii în urmă, același preparat n-ar fi fost văzut cu mult mai bine decât mâncatul dintr-o pubelă de gunoi. Apreciat de romani și greci, homarul se bucura de o înaltă apreciere și în bucătăria britanică. Scriitori din perioada victoriană descriu în amănunt banchetele luxoase pe masa cărora crustaceul era servit alături de creveți sau crabi și privit ca o mâncare cu proprietăți aproape miraculoase.

La momentul colonizării Americii însă, primii emigranți au descoperit o populație locală care nu avea nici un fel de apreciere semne de apreciere pentru delicatesa britanică. Motivul de mândrie al restaurantelor de lux de astăzi era disprețuit, privit ca o mâncare scârboasă pe care doar un deținut sau o persoană de pe ultima treaptă a societății ar putea să o consume. Dezgustați, servitorii specificau prin contract că nu acceptă să fie hrăniți cu homar de către angajatorii lor mai mult de două ori pe săptămână.

Abundența homarului în Massachusets Bay nu i-a atras deloc pe localnici. Crustaceul a fost considerat o mâncare murdară până la începutul secolului al XX-lea (Foto: Flickr / UconnLibrariesMagic)

În mod ironic, la începutul anilor 1800, homarul se găsea din abundență în Oceanul Atlantic fără ca nimeni să-l deranjeze în vreun fel. Pe măsură ce Statele Unite

îmbrățișau revoluția industrială, oamenii de afaceri de pe coasta de Est intuiau deschiderea unor piețe noi, neatinse de stigmatul pe care îl avea de înfruntat produsul acasă. Imediat ce homarul a început să atragă clienți cererea creștea, spre bucuria numeroaselor fabrici de conserve deschise în zona Golfului Massachusetts. Avea loc o adevărată revelație.

Aproape din senin „gândacul marin“, urât de toată lumea, își începea ascensiunea pe scara preparatelor gourmet. La mijlocul secolului al XVIII-lea intra în meniurile restaurantelor, în timp ce fabricile din nord-est produceau pe bandă rulantă conserve. Până în anii ’50, ca și cum reputația lui proastă n-ar fi existat niciodată, crustaceul devenise delicatesa preferată pentru lumea bună a Statelor Unite. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al crizei economice homarul era printre singurele feluri de mâncare care nu fusese raționalizat și care putea fi prins în continuare de către oameni obișnuiți în apele Atlanticului.

Foto: Flickr / KinoJam

Deci ce a provocat schimbarea fantastică a homarului? Răspunsul e mai simplu decât pare. Statutul de mâncare dezgustătoare a dispărut odată cu automatizarea procesului de prindere și descoperirea unei piețe de desfacere nepăsătoare la stigmatul de „animal murdar“. Prinderea în exces a dus însă la scăderea numărului de indivizi și, implicit la creșterea prețului. Apoi, a venit și celebritatea.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului