Gourmet

Celebrități culinare

scris pe 17 Iul 2012 de Dragoș Aliciu 9781 vizualizări
Gourmet - celebritati

Există mâncăruri al căror nume trimit spre o singură persoană. Sosul bechamel numit după un marchiz, binecunoscuta salată Caesar care a primit numele unui imigrant italian și friptura de vacă denumită după un diplomat rus au o poveste extrem de interesantă.

E adevărat. Nu tot ce poartă numele unui marchiz sau al altei figuri regale se mănâncă sub rigorile gourmet. În același timp, nu avem cum să ignorăm poveștile din spatele unor denumiri pe care le pronunțăm și degustăm aproape zilnic.

Sosul Bechamel

Foto: Flickr / Chotda

Un sos alb, considerat unul dintre sosurile „mamă“ ale bucătăriei franceze, Bechamel se prepară prin turnarea laptelui peste un amestec de unt și făină și încălzirea lor la foc mic. Și pentru că poartă numele unui marchiz din secolul al XVII-lea preparatul nu e lipsit de oarecare intrigi pornite în jurul inventatorului lui de drept.

O versiune a poveștii spune ca un tip similar de sos a intrat în Franța odată cu bucătarii reginei Caterina de Medici (1519-1589) în momentul mutării ei pentru căsătoria cu Henri al II-lea. Nu a fost singurul împrumut al gastronomiei italiene făcut către Franța în acea perioadă, iar ipoteza s-ar putea să conțină măcar un sâmbure de adevăr. Un alt nume vehiculat este cel al ducelui Philippe de Mornay, cunoscut și pentru obținerea altor sosuri oarecum similare. Se adaugă pe listă și bucătarul Francois Pierre de la Varenne, de multe ori creditat pentru începerea fenomenului „haute cuisine“.

Dintr-o împrejurare istorică sau pur și simplu o întâmplare, numele Bechamel nu îi evocă nici pe bucătarii italieni sau Mornay și nici pe inventatorul gastronomiei franceze, ci pe unul dintre bancherii de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Fără pregătire în bucătărie sau vreo dovadă clară că a participat la compoziție sau mod de preparare, marchizul Louis de Bechamel ar fi ajuns să dea numele sosului încercând să găsească o metodă pentru a servi un fel de pește uscat. Mult mai probabil este ca La Varenne, bucătarul aceluiași rege, să-și fi botezat creația ca un compliment adus marchizului.

 

Salata Caesar

Foto: Flickr / Daremoshiranai

Cu toate că nici pentru cea mai cunoscută salată din lume nu există un inventator categoric, consensul lumii culinare pare să indice către un șef de restaurant din Tijuana, Mexic. Într-o zi de 4 iulie, extrem de aglomerată bucătarul a rămas fără ingrediente, așa că s-a văzut nevoit să încropească un preparat la repezeală. A folosit salată, usturoi, crutoane de pâine, parmezan, ouă fierte și le-a stropit din belșug cu ulei de măsline și sos Worcestershire. În 1926, Alex Cardini, fratele bucătarului, i s-a alăturat la restaurantul Tijuana. A preluat rețeta, a adăugat anșoa ca pe o notă personală și a început să o promoveze ca pe o salată a aviatorilor. Când preparatul a început să câștige popularitate, Alex a decis să-i pună numele fratelui său – Caesar.

Vită Stroganoff

Foto: Wikimedia commons / Flickr stu_spivack

Cu o primă apariție în cărțile de bucate rusești în 1861, rețeta Beef a la Stroganov a atins un real succes abia după căderea imperiului țarist și până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Începutul ascensiunii ca fel de mâncare preferat de elite a plecat din bucătăria contelui Paul Stroganoff, un diplomat rus din Saint Petersburg. Bucătarul său, Charles Briere, participa frecvent la competiții cu ceilalți „chefi“ ai familiilor înstărite din localitate, iar la una dintre întreceri a prezentat reinterpretarea rețetei clasice rusești. După ce și-a adjudecat premiul, numele preparatului a rămas același cu al angajatorului său.

Pizza Margherita

Foto: Wikimedia commons /  Flickr Arne Meyer

De fiecare dată când comandați o pizza Margherita faceți o călătorie în 1889, la 28 de ani de la unificarea Italiei. Regina Margherita de Savoy se afla în Napoli pentru a celebra momentul, iar Raffaele Esposito, unul dintre bucătarii locali, pregătea în onoarea ei o pizza cu cele trei culori ale steagului italian. Pe blatul pufos al pizzei mozarella ocupa toată partea centrală în loc de alb, busuiocul ținea locul verdelui, iar roșul era înlocuit, evident, de către roșii. Pentru a merge chiar mai departe, „il pizzaiolo“ dădea preparatului numele reginei.

Sandwich

Foto: Wikimedia commons /  Flickr Totoro friend

Nu se poate vorbi efectiv despre un inventator al „sandwich-ului“. Primele mențiuni despre carne înfășurată într-o lipie apar în secolul I î.e.n ca obicei evreiesc, continuă în Europa Evului Mediu și reintră în cărțile de istorie odată cu nevoia unei mese rapide, ieftine și mai ales, portabile, spre epoca industrială. Bucățile de carne băgate între felii de pâine sunt menționate în scris ca „sandwich“ pentru prima dată în jurnalul lui Edward Gibbon care le denumise după titlul nobiliar al unui aristocrat din secolul al XVIII-lea. Povestea spune că în timpul unei partide de cărți John Montagu, conte de Sandwich, a comandat servitorului carne învelită în pâine pentru a putea să-și continue jocul. Entuziasmați, ceilalți jucători i-au urmat exemplul cerând „același lucru ca Sandwich“. Asocierea între domeniul nobiliar și gustarea rece a rămas neschimbată de atunci.

Pui Kung Pao

Foto: Wikimedia commons / Flickr Su-Lin

Un fel de mâncare tipic pentru bucătăria din Szechuan, China, puiul Kung Pao a primit numele de la un anume Ding Baozhen, guvernator al provinciei în timpul dinastiei Qing. Obișnuia să pregătească și să servească el însuși preparatul tuturor invitaților de rang înalt. Mai târziu, Ding a primit titlul de Taizi Shaobao – protector al prințului – de la curtea imperială, funcție numită și Kung Pao. După dispariția guvernatorului, în memoria sa, oamenii au început să folosească numele funcției și pentru mâncarea dulce-picantă.

1 comentariu

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului