Gourmet

Ghidurile Michelin – cum se acorda “stelele”

scris pe 20 Apr 2011 de Constantin Barbu 29804 vizualizări
Foto: Frantzen/Lindeberg

Create la începutul secolului trecut de către fondatorul companiei producătoare de pneuri Michelin, ghidurile cu acelaşi nume aveau iniţial un scop mult mai practic decât în prezent, fiind utile într-o lume în care benzinăriile şi atelierele de reparaţii auto erau încă ceva neobişnuit.

La începutul secolului XX, Parisul se pregătea pentru una dintre cele mai grandioase Expoziţii Universale din toate timpurile. Structura care urmă să devină simbolul capitalei franceze, turnul Eiffel, a fost construită pentru acest eveniment, la fel ca şi Gare d’Orsay şi Pont Alexandre III. Rudolf Diesel, inventatorul motorului cu acelaşi nume, prezenta primul prototip al noii sale invenţii, iar fraţii Edouard şi Andre Michelin conduceau o companie care fabrica pneuri pentru nou-inventatul automobil.

Primul ghid Michelin a fost publicat gratuit în anul 1900, într-o încercare de a populariza turismul auto şi, automat, vânzările de cauciucuri. Iniţial, ghidul conţinea informaţii precum sfaturi pentru întreţinerea maşinii, hărţi rutiere simple, liste cu distribuitori de benzină, mecanici, dar şi adrese ale unor restaurante şi hoteluri. Până în anul 1920, ghidurile au fost distribuite gratuit, până când fraţii au descoperit un teanc aruncat pe masa de lucru a unui mecanic şi au decis că trebuie să dea publicaţiei lor mai multă credibilitate.

Ghidul a început să recomande restaurante excepţionale din anul 1926, an în care şi-a făcut apariţia şi celebra stea Michelin. Iniţial, compania acorda o singură stea pentru restaurante, primele localuri cu două sau trei stele fiind adăugate abia la începutul anilor ’30. De atunci, o stea Michelin înseamna un restaurant foarte bun în categoria sa, iar două stele desemneaza un restaurant pentru care merită făcut un ocol în timpul unei călătorii. Cel mai înalt standard, trei stele, indică un restaurant excepţional, care merită un drum special pentru calitatea mâncării şi a servirii. Pe lângă rating-ul obiectiv, numărul de stele, ghidurile Michelin mai includ pentru fiecare restaurant şi un simbol în formă unei furculiţe şi a unei linguri, care indică părerea subiectivă a inspectorilor în legătură cu ambianţă restaurantului.

Pentru a oferi o perspectivă cât mai imparţială, Michelin foloseşte inspectori specializaţi, care vizitează în fiecare an mii de restaurante pentru a stabili calitatea lor. Inspectorii sunt întotdeauna anonimi, compania fiind extrem de strictă când vine vorba de identitatea lor. Interviurile sunt extrem de rare şi, aproape întotdeauna, acordate cu permisiunea Michelin. După vizitarea unui restaurant, fiecare inspector scrie un raport detaliat, care este trimis apoi la Paris, la sediul central al companiei, unde are loc în fiecare an o întâlnire care decide numărul de stele acordate restaurantelor din întreagă lume. Michelin nu acordă rating-uri negative: dacă un restaurant nu se ridica la standardele de calitate ale ghidului, pur şi simplu nu apare sau nu primeşte nici o stea. Pentru a păstra acurateţea recenziilor, inspectorii Michelin reviziteaza fiecare restaurant periodic. Ca exemplu, compania afirmă că inspectorii săi reviziteaza toate cele 4000 de restaurante din ediţia franceză a ghidului la fiecare 18 luni, iar restaurantele distinse cu stele chiar mai des de atât.


În afară de stele, Michelin oferă, începând cu anul 1955, şi distincţia “Bib Gourmand” restaurantelor care oferă un raport calitate-preţ excepţional. Numele “Bib Gourmand” vine de la mascota companiei, Omul Michelin, numită în mod oficial “Bibendum”.

La nivel mondial, Japonia pare să se bucure cel mai mult de prestigiul atașat stelelor Michelin. De altfel, primele trei poziții din topul orașelor cu restaurante high class sunt ocupate de Tokyo (240 de restaurante), Kyoto (100) și Osaka (90). Ironic sau nu, abia apoi urmează Paris, pe locul al patrulea (64), și Londra, ocupantă al locului șapte, cu 55 de locații „înstelate“. La ora actuala, România nu are nici un restaurant clasificat cu o stea Michelin.

5 comentarii

  • roxana pe 04 May 2011

    cerintele pentru pastrarea stelelor michelin sunt enorme in termeni de efort si cheltuieli (pahare din cristal, argintarie, flori naturale schimbate zilnic,timpul scurs dintre facerea comenzii si aducerea ei nu trebuie sa depaseasca 7 minute, numarul de chelneri care te servesc etc, etc,etc) si sunt foarte multe restaurante care primesc cate o stea la care renunta de buna voie. in plus costul consumatiei este direct proportional cu numarul de stele, restaurantele (cele din franta cel putin) pierzand astfel foarte multi clienti.
    ar fi interesant sa faceti un articol pe tema aceasta, sa inteleaga toata lumea presiunea la care sunt supusi proprietarii de restaurante “instelate”.

    Reply
    • Michael pe 16 Jul 2013

      Am vizitat trei restaurante cu trei stele Michelin si in niciunul nu am gasit tacamuri din argint si pahare de cristal.

      Realitatea haute-cuisine e cu totul alta decat o prezentati. Partea cu comanda in 7 minute e complet hilara!

      La Alinea in Chicago, intreaga experienta dureaza aproape patru ore, ce importanta au sapte minute? Asta ca sa nu mentionez faptul ca din start, esti in contact cu personalul, in momentul in care intri in restaurant.

      Rezervarile pot fi o problema, dar cu mici exceptii, una ar fi fost El Bulli, se pot face rezervari chiar si cu o saptamana inainte.

      Reply
  • gaga pe 21 Feb 2012

    comentariul roxanei nu corespunde realitatii. restaurantele cotate la 2, 3 stele, pierd clienti daca pierd o stea.
    dealtfel e foarte greu, daca nu imposibil, sa gaseti o masa la un astfel de restaurant fara sa fi rezervat cu mult timp inainte. faimosul el bulli, acum inchis definitiv, isi selecta clientii tragand la sorti dintr-o uriasa lista de inscrieri.
    la fel, timp de asteptare de maxim 7 minute la o comanda, nu are nici o legatura cu criteriile dupa care se acorda stele michelin.

    Reply
  • Florin pe 21 Feb 2012

    Gaga, Roxana are dreptate, nu intotdeauna o stea Michelin este binevenita dpdv al business-ului, iar cel mai relevant exemplu este cel al restaurantului Le Lisita din Nimes care a renuntat la stea ca sa-si pastreze clientii (povestea pe lar este aici: http://www.telegraph.co.uk/foodanddrink/foodanddrinknews/8586884/French-restaurant-hands-back-Michelin-star-to-bring-in-the-diners.html)

    Reply
  • daniel pe 21 Feb 2012

    Am prieten care lucreaza head chief intr-un restaurant cu o stea michellin in Londra,din ce stiu de la el nu vin ei la tine ci tu soliciti steaua,asa ca varianta cu multi regreta si ca vor sa scape de stea ,cam cade.Din ce mai stiu de la el chestia cu 7 minute nu exista,un peste nu I’ll poti pregati in 7 minute nici daca cuptorul este deja incins la 200 de grade.Intradevar standardele sunt ridicate si conteaza toate aspectele,pretenul meu a lucrat si la 2 stele,dar nu head ci sous chief,diferenta oricum este mare dintre stele in general,a optat pt 3 stele si nu a primit nici un raspuns.I’ll Bulli din ce stiu nu este inchis definitiv,ci doar pt a regandi bucataria(Ferre Adria face arta moleculara nu gastronomie conventionala.Momentan este dechis si anul asta pt ca mai avea prenotari :)

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului