Design

Povestea și opera Evei Zeisel, designer la 104 ani

scris pe 28 Iul 2011 de Dragoș Aliciu 10026 vizualizări
feat eva zeisel

Eva Zeisel vorbește din amintiri despre anii de început ai secolului al XX-lea, dar mai mult decât atât, continuă o carieră profesională care a debutat înainte de 1930. Este unul dintre cei mai longevivi designeri ai planetei, ultima sa colecție fiind anunțată chiar pe 22 iulie.

Acum câteva zile compania Leucos a anunțat lansarea unei linii de lămpi desenate de către Eva Zeisel. Oricât de greu ar părea de crezut, la 104 ani împliniți doamna designului mondial continuă să creeze, iar rezultatul muncii sale va fi prezentat în toamna acestui an.

Eva Zeisel poate fi întâlnită în marile muzee ale designului din lume. Își găsește numele pe diplome de doctorat eliberate de Royal College of Art din Londra sau de către Parson New School, New York. Este unanim apreciată pentru că a dat o nouă față designului, într-o perioadă în care curentul artistic modernist era marcat de linii drepte, lipsite de suflet și căldură. Dincolo de faptul că încă desenează la vârsta de 104 ani, dincolo de statutul ei de legendă a designului, cel mai impresionant este că obiectele sale rămân la fel de actuale acum precum erau în urmă cu 20, 30, 40, 50 sau 60 de ani în urmă. „Sunt un creator de lucruri, nu un designer“, spune ea într-o conferință, „în definiția designului industrial se află și noutatea. Scopul meu este doar să fac obiecte mai frumoase, mai elegante, mai confortabile. Sunt pasionată de căutarea unei frumuseți jucăușe pe care o imprim obiectelor mele. “

Urmăriți discursul din cadrul TedTalks în care Eva Zeisel își povestește singură viața

Creațiile sale, în proporție foarte mare obiecte de sticlă sau ceramică, aduceau un suflu nou în curentul modernist al designului. Forma lor e descrisă cel mai bine chiar de către creatoare „happy to use, happy to handle“ (te bucuri folosindu-le, te bucuri atingându-le). Dincolo de asta, par întotdeauna surprinse în mișcare, înghețate într-o postură ciudată chiar în momentul în care te uiți la ele. Vin foarte adesea în perechi. Evei nu îi place să-și lase obiectele singure pe lume și de aceea le imaginează într-o relație. Pot fi mamă și copil, ca solnița și pipernița Schmoo, frați precum recipientele Birdie sau veri, ca multe dintre seturile de masă.

Născută în Budapesta în 1906, Eva Zeisel este unul dintre cei mai importanți artiști moderniști ai secolului al XX-lea, o femeie al cărei talent a mers braț la braț cu dezvoltarea designului industrial din ultima sută de ani. La 17 ani Eva, fiica unei scriitoare de succes se înscrie la secția de pictură a Academiei de arte frumoase din Budapesta. Își schimbă însă în mod fericit chemarea către ceramică, un domeniu ceva mai practic care îi aduce un post de designer la o fabrică de profil din Germania, primul deținut vreodată de o femeie.

Anii ’30 pornesc furtunos pentru designerul care devine director artistic al industriei producătoare de sticlă și porțelanuri în URSS. În mai, 1936 este arestată pe nedrept la Moscova pentru un complot „reușit“ împotriva lui Stalin, dar cum singură remarcă în fața ofițerului NKVD, „Cât succes trebuie să fi avut, având în vedere că este încă în viață?“. Petrece totuși 16 luni în închisoare, 12 dintre ele în izolare completă și până în momentul eliberării cu un tren către Austria are timp pentru a-și pune gândurile în ordine compune poezii și desenează câteva obiecte la care se gândea, printre care și un sutien. Anul 1938 o aduce în America, locul capabil de a-i primi talentul la adevărata lui anvergură. Își petrece mare parte din timp predând la secția de ceramică a institutului de design Pratt din New York, pe care o inaugurează și desenând pentru mărci de porțelanuri și vase din întreaga lume.

Cât despre colecția de lămpi pe care a realizat-o pentru Leucos, doamna Zeisel are o singură dorință: să se vândă.

Puteți vizita și forumul pasionaților de obiecte create de Eva Zeisel, o comunitate de colecționari care fac schimb de porțelanuri și ceainice create de designerul de origine maghiară și care oferă multe alte informații despre ea.

2 comentarii

  • Sato pe 29 Jul 2011

    Fascinanta biografie.

    Reply
  • Victor M. pe 03 Aug 2011

    Maghiara ?
    Artista este de origine evreiasca, apartine evreilor europeni si singura legatura cu Ungaria este cetatenia.

    Trebuie recunoscute meritele acestor oameni care au locuit 1000 de ani in Europa si au avut o contributie giagantica la dezvoltarea acestui continent.

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului