Design

Panourile macrame și pereții reliefați

scris pe 29 Sep 2011 de Dragoș Aliciu 15720 vizualizări
Design - Pereti

Tehnologic vorbind, foarte puține idei ale arhitecților mai pot fi declarate imposibile. Astfel, o companie americană se ocupă de crearea paravanelor decupate în orice model și formă cu ajutorul computerului, realizând adevărate dantele din material dur. În același timp, 3D Surface modelează pereți texturați pentru a da o nouă dimensiune designului interior. Singura provocare rămâne imaginația.

Chiar dacă sunt despărțite de mii de kilometri, ambele companii se folosesc în mare de aceeași idee: clientul este stăpânul absolut al proiectului, el decide forma, culoarea, textura și materialul din care este construit peretele. Atât 3D Surface (Italia) cât și Razortooth design (SUA) au capacitatea tehnică de a onora orice comandă.

În cazul firmei din Brooklyn, produsul Modulari Screen se bazează în special pe proiecte computerizate. Panourile pot fi folosite pentru a decora sau separa, a ascunde sau a revela porțiuni din casă, iar jocul de forme și lumini crează un efect fantastic. Deloc întâmplător, proiectul a fost premiat în cadrul târgurilor de profil din Statele Unite. Fiecare panou folosește ca material principal lemnul sau plasticul, metal sau materiale compozite.

Pentru 3D Surface, compania italiană, inovația a pornit de la conlucrarea a trei experți în design interior. Romano Zenoni, Alessandro și Stefano Fazzuoli au creat primele modele de suprafețe pentru decorarea pereților. Colecția lor numără 10 tipare diferite standard de plăci și panouri cu model tridimensional, dar italienii oferă și numeroase servicii personalizate în funcție de nevoile clientului și viziunea arhitecților. Teoretic, liberatatea de exprimare este de neoprit. În portofoliul companiei găsindu-și loc pereți onduitori, contururi organice, dar și designuri absolut unice.

1 comentariu

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului