Design

(P) Mobilierul danez în București – BoConcept și Flexa

scris pe 25 Iun 2011 de StyleReport.ro 41152 vizualizări
bo

Designul de origine daneză e reprezentat în România de către BoConcept, cel mai mare lanț de magazine de mobilă din Danemarca și Flexa, o marcă dedicată celor mici. Am vizitat magazinul-expoziție din galeria Băneasa pentru a înțelege mai bine filosofia nordică de producție a mobilierului de calitate.

Stereotipiile din domeniu spun că aripa italiană a designului de mobilă a cedat prea mult tentației estetice, în timp ce francezii nu se pot abține să nu gândească în forme elaborate. La fel, germanii, foarte exacți, scot orice formă de sentiment din piese de mobilier prea precise. Deși nu se „bucură“ de încadrarea într-un anumit tipar, danezii au un cuvânt greu de spus în dezvoltarea designului mondial și, observând oferta BoConcept, cel mai mare lanț de mobilier din Danemarca, am putea spune că ei sunt cei care au găsit exact echilibrul între formă și funcționalitate.

După cel de-al doilea mare război al secolului al XX-lea, Danemarca a devenit o pepinieră de profesioniști în artele estetice. Arne Jacobsen a fost unul dintre cei mai talentați designeri de mobilier, Jacob Jensen nu mai are nevoie de nici o prezentare în lumea designului industrial iar Jørn Utzon, ei bine, a fost cel care a proiectat celebra operă din Sydney, cea mai reprezentativă clădire a orașului. În această companie selectă, brandul BoConcept făcea primii pași ca producător de mobilă în perioada de efervescență a designului danez, anii ’50.

Magazinele BoConcept erau deschise doar în țara natală a fondatorului, sub o idee cât se poate de corectă: mobilier de calitate, prețuri accesibile, design interesant și nu în ultimul rând, respect. Responsabilitatea socială și față de mediu era una dintre primele promisiuni pe care le făcea BoConcept clienților, într-un timp în care curentul ecologic nu era încă o modă de bon ton. Și cum cel mai bun mod de a aprecia onestitatea unei mărci este analiza succesului său, magazinele de mobilier daneze sunt prezente acum în 50 de țări, în 340 de unități.

Întins pe două etaje, showroom-ul din București face o prezentare destul de exactă a ceea ce înseamnă o colecție de mobilier în concepție daneză. La o primă vedere, totul este extrem de simplu și curat ca detalii – genul de mobilă care îți dă impresia de ordine chiar și atunci când propria casă e într-un deranj generalizat. Nuanțele se amestecă plăcut, în ansambluri în care un singur accesoriu preia rolul de culoare vibrantă, în rest, colecția 2011 se păstrează în tonuri subtile de negru, maro, gri și alb. În unele aranjamente, canapeaua este cea care atrage privirile, concentrând în jurul ei mobilier furniruit în nuanțe naturale sau covoare „pictate“ în mai multe pătrățele de culori complementare. Interesant e modul în care curgerea liniilor clare e întreruptă de un element de design mult mai îndrăzneț ca formă. Un scaun rotativ Schelly (foto jos) îmbrăcat în piele sau o lampă de podea Salon sunt plasate pentru a completa într-un mod interesant camere de altfel cuminți. Fără să strice echilibrul, piesele onduitoare dau acel „je ne sais quoi“ unui design care se descrie în majoritatea cazurilor prin linii drepte.


BoConcept se recomandă ca un producător de mobilă adaptabilă și peretele îmbrăcat într-un curcubeu de țesături confirmă acest lucru. Showroom-ul în sine sau cataloagele nu sunt decât niște simple idei, totul fiind supus în ultimă instanță dorinței clientului care parcurge, digital, pe un calculator, sau cu propria-i mână, mostrarele de materiale și culori. Acolo unde cumpărătorul se pierde între cele 163 de pagini ale catalogului, un expert în design interior va oferi soluții aplicate chiar în camera în care urmează să se monteze mobilierul. Dincolo de modelul tapiseriei sau pielea unei canapele, de exemplu, sunt supuse alegerii inclusiv picioarele, culoarea sau forma în care va fi poziționată.

Modularitatea e cel mai interesant aspect al mobilierului BoConcept. Sunetul unui clic cu care canapeaua se transformă într-un pat vine cu acea satisfacție a lucrurilor care pur și simplu funcționează. La fel, salteaua patului se ridică pentru a face loc unui spațiu de stocare. Nu e nevoie de forță sau atenție exagerată, totul se mișcă printr-o simplă și gentilă apăsare, ca în reclame, cu un singur deget. În alte cazuri forma unei piese de mobilier e dată de mai multe părți componente care pot fi aranjate după nevoi.

În imediata apropiere a showroom-ului BoConcept, foarte asemănător unui magazin de jucării, se află Flexa, distribuitor al mărcilor de mobilă pentru copii Flexa și Leander. Ambele mărci daneze cu principii de funcționare extrem de asemănătoare cu BoConcept, cele două branduri „copilăroase“ pleacă de la o idee comună, aceea că un design valoros poate însoți un copil pe parcursul dezvoltării sale. Bazate pe sisteme de transformare extrem de ingenioase și intuitive, piesele de mobilier intră în casă odată cu bebelușul și pot fi date mai departe unui alt copil când primul a împlinit deja 14 ani. Pătuțul Leander de exemplu, urmează dezvoltarea copilului în cinci pași diferiți, de la starea de sugar la momentul în care e îndeajuns de mare pentru a trece pragul grădiniței sau chiar al școlii. Pe același principiu, o masă de schimbat scutece devine ani mai târziu un birou de studiu care asigură o poziție corectă în timpul învățatului. Oferta Flexa conține de asemenea numeroase exemple de mobilă care se transformă într-o asemenea măsură încât camera pare complet reamenajată. Pătuțurile rezolvă și multe probleme legate de spațiu, fiind extensibile ușor în paturi suprapuse sau servind ca locuri de joacă la care visează orice copil.

Pătuțul Leander poate fi adaptat în cinci dimensiuni diferite, în funcție de vârsta copilului

Programul MasterCard Elite oferă deţinătorilor de carduri MasterCard Premium şi Corporate experienţe memorabile de fiecare dată când apelează la serviciile comercianţilor parteneri. Lista acestora este variată, incluzând magazine de lux – îmbrăcăminte, bijuterii, parfumuri sau mobilier, saloane de înfrumuseţare, restaurante şi ciocolaterii cu tradiţie. La cumpărăturile efectuate cu un card MasterCard Premium (Gold, Platinum, World®, World Signia® sau Corporate®), clienţii beneficiază de reduceri de până la 25%, de consiliere, bonusuri sau cadouri din partea casei, negociate în cadrul unei reţele exclusiviste de parteneri.

Lista completă a locațiilor partenere o găsiți aici.

18 comentarii

  • Gabriel Muraviev pe 25 Jun 2011

    Inca ma mai mananca si pe mine sa iau o canapea de la BoConcept insa preturile ma tin in frau…
    o canapea modesta dar putin mai marisoara depaseste 7.000 lei cu tot cu accesorii..

    Reply
    • DIANA pe 21 Jul 2011

      Va multumim pentru aprecieri si va asteptam in showroom. In perioada aceasta chiar suntem in campanie de lichidari stocuri si promotii pentru anumite modele de canapele. Va asteptam si s-ar putea sa va gasiti o canapea chiar in 5000 ron, inclusiv tva

      Reply
  • andrei pe 25 Jun 2011

    sicer sunt draguti dar tot italienii raman in top, dealtfel multe din produse sunt reinterpretari dupa designuri italiene. Cine frecventeaza targul international de la Fiera Milano recunoaste modelele si variatiile…
    rovere, casaitalia, casa roma, class mob (primele chiar mai ieftine decat ultimele).
    just my 2 cents

    Reply
  • florin pe 25 Jun 2011

    De ce nu spuneti si preturile, daca tot le faceti reclama? un scaun la BoConcept ajunge si la 3.000 RON; au mobila frumoasa, dar pretul este exagerat.

    Reply
  • Vizitiul pe 26 Jun 2011

    Foarte urat, serios. Gusturile nu se discuta ce-i drept. Multe dintre aranjamente nu au nici un sens, probabil din cauza ca sunt in showroom.

    In rest, nu evoca nici o emotie (nici un placuta), sunt sterile.

    Vad ca la sfarsitul articolului bagati tare pe MasterCard, probabil asta este scopul articolului si deci probabil comentariul asta nu va fi publicat, in fine.

    Reply
  • am pe 26 Jun 2011

    Designul scandinav are traditie si caracter distinct. In consecinta nu este cazul sa fie comparat cu alte scoli.Ne place sau nu. In aceasta lume globalizata in care BoConcept este prezent cam peste tot in lume unde credeti ca are un succes extraordinar? in China unde de altfel si fabrica parte din produsele sale,ca si Flexa de altfel.Preturile nu sunt asa de accesibile? asa e viata , isi permite cine poate.

    Reply
  • Costi pe 27 Jun 2011

    Foarte frumos

    Reply
  • val pe 27 Jun 2011

    pe scurt, nu recomand BoConcept.

    mai pe lung, am biblioteca din a doua poza din articol, plus masuta, panou de tv, comoda suspendata in perete. BoCon foloseste un PAL extrem de greu (!!). e drept ca nu misti zilnic mobila prin casa, dar nu inteleg de ce trebuie sa fie asa greu. ceva e ciudat cu materialul lor.

    in plus, se zgarie usor, iar pal-ul desi e extrem de greu se macina daca vrei sa faci o ajustare (de exemplu o gaura ptr cabluri, sa muti o balama…etc).
    panoul tv de atarnat in perete nu l-am putut ridica de unul singur.

    dupa 2 ani, consola din perete a devenit nesigura, ptr ca sistemul de prindere are o hiba. in loc ca greutatea sa atarne in jos, da o componenta de rotatie, ceea ce face ca incet sa iasa diblurile din perete. a trebuit sa cumpar sa-i montez picioare, desi alegerea initiala a fost tocmai sa nu aiba picioare ca sa nu ma incurce la curatenie.

    si la biblioteca, sistemele de prindere si de culisaj nu mi se par deloc potrivite ptr cat de usor se macina pal-ul, ma astept ca nu rezista la un mutat (demontat si iar montat).

    si scuuuump….

    la canapele, nu am nici o critica ptr ca nu am de la ei :)

    pe de alta parte, am cumparat si mai multe accesorii: vaze, ceas, pahare, cani, tavi, tot felul de accesorii de canapea. astea sunt in regula. cam scumpute, dar sunt in regula.

    Reply
  • @val pe 27 Jun 2011

    - si mobila clasica e grea. da nu se plange nimeni de asta. ia-ti de plastic daca vrei usoara
    - nu e vina lor ca-ti ies diblurile din perete. fie nu l-ai bagat cum trebuie fie ai perete de bca sau lemn. in nici un caz nu ies diblurile din perete din cauza unei mobile. un singur diblu pus calumea ma tine pe mine (90kg)

    Reply
    • val pe 28 Jun 2011

      sunt convins ca un singur diblu poate tine 90 kg, dar sa atarne in jos. dar daca este prins in asa fel ca are o componenta a fortei pe orizontala (da, da, stiu teoria, dar in cazul asta toata apasarea era pe o tija la 45°) si toata ziua sunt vibratii de la inchis deschis sertare, cu timpul se slabesc diblurile, oricat de calitative ar fi ele, chiar si din caramida sau beton.

      oricum, cele mai mari minusuri la BoCon le vad ca se macina materialul si se zgarie prea usor. daca era numai de dibluri le dadeam jos si mai puneam o data o marime mai mare.

      ok, am inteles sa-mi iau din sticla ca sa nu se zgarie si cu ceva plastic ca sa fie usoare.

      e voie numai de comentarii pozitive ? eu am avut si pareri negative, poate ca pe altii ii intereseaza. de asta exista forumuri, lumea vrea sa se informeze.

      iar mobila clasica, daca te referi la lemn masiv, ei bine pal-ul asta e mult mai greu chiar decat decat fag, nu compar cu brad care e mai usurel.
      cred ca la preturile lor, daca luam mobila din lemn masiv, ieseam mai bine.

      Reply
  • Robert pe 28 Jun 2011

    Imi plac foarte mult tablourile de la BOconcept…dar am aceeasi problema …preturile.
    In schimb am gasit un site care are tablouri superbe…cred ca ei vand si in Mobexpert! [editat de StyleReport.ro]

    Reply
  • Gina pe 28 Jun 2011

    Articolul este de fapt reclama mascata

    BoConcept nu e deloc cel mai mare lant din Danemarca.

    Locuiesc in Danemarca de 10 ani si stiu foarte bine. Ca si in Romania, preturile lor sint mari, accesibile celor instariti.

    Reply
    • Dragos Aliciu pe 28 Jun 2011

      Articolul este marcat cu supratitlul „Supliment MasterCard Elite“ și încheiat cu o explicație dedicată aceluiași card. Nu este o reclamă mascată ci o reclamă în toată regula, dar nu la BoConcept ci la Mastercard.

      Reply
  • M pe 29 Jun 2011

    Patutul de copii este GENIAL dar foarte scump. L-am cautat pe Google si l-am gasit la 1400 USD (banuiesc ca la noi este 1400 Euro cel putin). Oricum, gasesti si alte variante mult mai ieftine si poate chiar mai frumoase (am cautat dupa “mobila bebe”).

    Reply
    • DIANA pe 21 Jul 2011

      Va aduc o veste buna, patutul care include si chitul de alungire pana la 150 cm, costa aproximativ 900 euro, inclusiv tva si este facut din lemn de fag, lacuit cu lacuri pe baza de apa.

      Patutul il puteti folosi pana la varsta de 6-8 ani, depinde de inaltimea copilului.

      Va asteptam la Flexa.

      Reply
  • daniela pe 01 Jul 2011

    totul foarte frumos,poate chiar si de calitate(chiar daca ma cam indoiesc),dar preturile sunt foarte mari….ca sa mobilezi o casa de la A la Z unde ajungi?!

    Reply
  • Mobila de Mobila pe 01 Jul 2011

    Din pacate nu este deloc o mobila la “preturi accesibile”. Probabil autorul articolului are alta grila de valori si preturi decat media societatii romanesti. Un simplu raft de fixat pe perete costa 6 milioane!? Sa fim seriosi! Un dulap simplu cu 2 usi 100 de milioane? Haida deh! Cel mult sa te uiti pe la ei si sa comanzi ceva la un particular, in speranta ca o sa iasa ceva cat de cat apropiat calitativ. Pentru ca despre calitate nu avem ce sa le reprosam.

    Reply
  • Alina pe 13 Jan 2014

    Canapea mi-as lua de la ei, dar mobila nu prea. De ce? Preturile sunt nejustificat de mari sincer. Dar na…brandul. Nu pot contesta calitatea, pentru ca stiu ca nu e cazul.

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului