Design

Mobilier croșetat din rocă vulcanică – Maffam Freeform

scris pe 19 Mar 2012 de Dragoș Aliciu 9867 vizualizări
Design Maffam

Un studio de design din Letonia oferă o soluție ecologică pentru producția mobilierului de exterior. Maleabil, rezistent, ușor de prelucrat și extrem de durabil, bazaltul este materialul care le permite designerilor Maffam Freeform să creioneze mese, scaune și, orice altă formă la care se pot gândi.

Bazaltul este o rocă vulcanică și, conform Maffam Freeform, în amestec cu anumite rășini speciale, devine materialul perfect pentru crearea unor piese de mobilier de grădină. Designerul Raimonds Cirulis, creatorul Maffam, este prima persoană care a încercat să transforme resursa inepuizabilă în mobilier și, cu timpul, a dezvoltat 17 tipuri diferite de designuri. Tiparul obținut prin „croșetarea“ fibrelor de bazalt este manufacturat și, din acest motiv, fiecare piesă de mobilier este  unică.

Dincolo de maleabilitatea bună, designerul s-a bazat și pe faptul că bazaltul atrage o gamă variată de radiații, unde electromagnetice, raze X, sau ultraviolete. Raimonds Cirulis susține deci că relaxarea într-o piesă de mobilier realizată din bazalt este superioară datorită absenței bruiajului imperceptibil. În plus, odată prelucrat, materialul este mai dur și mai ușor decât fibra de carbon.

Proprietățile speciale ale bazaltului sunt exploatate de aproximativ 90 de ani. Ani la rândul armatele americană și sovietică au folosit roca vulcanică în încercarea de descoperire a materialului perfect. Raimond Cirulis și Maffam Freeform nu au făcut decât să-i dea o utilizare pașnică…și plăcută estetic.


0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului