Design

Filtrul care purifică aerul cu ajutorul plantelor – Andrea

scris pe 08 Iul 2011 de Dragoș Aliciu 20440 vizualizări
fea

Soluția ideală de purificare a aerului se află chiar lângă dumneavoastră, în ghiveciul pe care câteodată uitați să-l udați. Nu are nevoie decât de ajutorul unui aparat precum Andrea, costumul de supererou al filtrelor naturale.

Într-o casă obișnuită plutesc peste 30 de compuși chimici diferiți, mulți dintre aceștia toxici pentru corpul uman. Li se adaugă cele câteva mii de substanțe volatile din aerul de metropolă aglomerată, un cocktail chimic servit între pereții locului de muncă, iar ideea unui filtru de aer eficient devine nu un moft ci o necesitate reală.

Aparatul Andrea este rezultatul colaborării designerului de origine franceză Mathieu Lehanneur și profesorul de la Universitatea Harvard David Edwards, un filtru care catalizează capacitățile de purificare naturală ale plantelor, reușind să elimine mulți dintre compușii responsabili pentru probleme de sănătate. Într-un mod mai plastic de a o spune, Andrea este pentru o plantă un fel de costum al lui Iron Man, un dispozitiv care transformă orice organism vegetal într-un adevărat „supererou“ al purificării aerului. Planta se pune în ghiveciul special al aparatului și se udă prin intermediul unui sertar aflat în partea din față – nimic mai simplu!


Filtrul trage aerul din cameră pentru a-l trece printr-un sistem format din planta în sine, dar și prin pământul și apa în care aceasta stă fixată. Conform statisticilor obținute prin teste Andrea îmbunătățește filtrarea formaldehidei (compus chimic întâlnit cel mai adesea în adezivii mobilei) în comparație cu o plantă obișnuită cu 360%. Prin referirea la filtrele HEPA și cele pe bază de carbon, Andrea s-a dovedit cu 4400% mai eficientă, în timp ce viteza de procesare a crescut cu 1000%. O singură plantă este de ajuns pentru purificarea aerului într-o încăpere de 40mp, iar partea bună e că se poate folosi aproape orice organism care înfrunzește. Desigur plante precum Spathiphyllum, Dracaena marginata, Chlorophytum comosum sau Aloe vera sunt considerate mai eficiente decât altele.

Planta nu are nevoie de tratamente speciale, altul decât udarea la fiecare două zile

Inovația s-a bucurat de aprecierea oamenilor de știință, dar și a designerilor deopotrivă. În 2008, prototipul a fost expus la muzeul de artă modernă din New York primind mai târziu titlul de „invenția anului“ din partea publicației Popular Science. Prețul pentru un aparat Andrea nu trece de 157 de euro.


11 comentarii

  • dan pe 08 Jul 2011

    “îmbunătățește filtrarea formaldehidei (compus chimic întâlnit cel mai adesea în adezivii mobilei) în comparație cu o plantă obișnuită cu 360%.” – in concluzie daca ai 4 plante in camera ai eficienta mai mare si nu mai este nevoie de acest filtru “revolutionar”

    Reply
    • Lucian* pe 09 Jul 2011

      :) Corect!
      De obicei lumea are mai mult de o planta in casa.
      La 157 euro /dispozitiv cred ca poti lua 5 plante cu tot cu ghiveci, farfurioara si pamant.
      Dar e trendy! :)

      Reply
  • Alex pe 09 Jul 2011

    “viteza de procesare scade cu 1000%” ? Nu stiam ca ceva poate scadea cu mai mult de 100%.

    BAC-ul, bata-l vina…

    Reply
  • Adrian pe 09 Jul 2011

    Eu nu inteleg o chestie. Se numeste “Andrea” sau “AndreEa”.

    In rest… marketing pentru creduli. :)

    Reply
  • mac pe 10 Jul 2011

    De ce sa chinui planta aia din moment ce ar face asa ceva si stind frumos intr-un ghiveci!!?? Nu vi se pare ca parca e intr-o celula de inchisoare, in plasticul ala!?

    Reply
  • sile pe 10 Jul 2011

    Daca veti adauga scrum de tigara (o data pe luna) , zat de cafea si apa(rezultata din spalarea carnii(tot o data pe luna) veti constata ca frunzele plantelor din ghiveci sunt de peste doua ori mai mari si le merge mult mai bine. O zi buna !

    Reply
  • Habarnam pe 11 Jul 2011

    http://www.andreaair.com/

    Cu ce e mai eficienta vs plante normale:
    These data confirm that while plants alone in an interior setting are more efficient than HEPA and carbon filters at removing toxic gases from the air, they are significantly less efficient than Andrea. Even more important, the rate of gas removal by Andrea is, according to the RTP Labs data, over 1000% faster than for plants alone. That is, Andrea dramatically accelerates the efficiency of air cleaning relative to plants alone (see results).

    Reply
    • Lucian* pe 13 Jul 2011

      Permite-mi sa fiu rau :) .
      Toata gaselnita este in faptul ca ghiveciul este pus intr-o incinta cu un ventilator care forteaza aerul sa treaca printr-un filtru format din pamant.
      O sa razi, dar daca citesti un manual de supravieturie vei afla ca un filtru facut din straturi de pietre, nisip, mangal (carbune de lemn) si niste straturi de matase sau alte tesaturi textile dense, va fi de 10 ori mai bin decat decantarea apei din statiile de epurare a apei din orase.
      Investitia este minima.
      Daca iei un ghiveci de 3,5 lei cu pamant si doua straturi de bile ceramice la suprafata si la fundul ghiveciului, mai pui 5 lei, cu orice planta doresti (10 lei, maxim) si “fortezi” aerul sa treaca prin pamantul respectiv cu ajutorul unui ventilator de sursa de computer (10 lei?), vei obtine niste rezultate fantastice fara sa dai 157 de euro!
      De fapt dai 32.5 lei, adica 7 euro!
      Faza ca ventilatorul este in stare sa traga aerul prin pamant este o abureala totala!

      Produsul este doar un exercitiu de marketing care merge pe lipsa de imaginatie sau cunostinte si lenea sau snobismul oamenilor.
      Exact ca si celebrul filtru salin! Niste bete acoperite de sare peste care sufla un ventilator. Te costa maxim 30 de lei sa-ti faci unul, dar este preferabil sa platesti peste 200 de RON/bucata.

      Cunoaste si spune adevarul si acesta te va elibera – este mai mult decat un text biblic. Este o realitate.

      Reply
    • Lucian* pe 13 Jul 2011

      Fa un mic experiment si vezi cam cum poti sufla aerul prin pamantul ala!

      Ca sa fiu si mai prozaic, sistemul ala nu este altceva decat o pipa shisha care foloseste barbotarea prin apa ca sa decanteze impuritatile. Asta daca poti impinge aerul prin pamant si prin apa! Cu ventilatorul ala, nici daca te pui in cap si intonezi cele 500 de mantre ale Nepalului nu o sa misti un cm cub de aer prin chestia aia.

      Ia-ti cateva ghivece cu plantele pe care le vrei si vei fi de cateva ori mai fericit si cu mai multi bani decat cu un singur sistem din ala!

      [editat de StyleReport.ro]

      Reply
  • Me pe 20 Nov 2011

    De fapt pamantul actioneaza ca un filtru, nu planta.

    O planta de camera, fie chiar si 10 nu fac mai nimic vizavi de calitatea aerului de camera.

    Dar ca sa creeze impresia gresita in mintea cumparatorului (planta -> natural -? aer curat) – dar favorabila pentru marketing, au pus si planta aia acolo.

    Da, merge de 1000ori mai rapid pentru ca o planta de fapt nu proceseaza atata aer, dar ventilatorul ala poate trece ditamai volumul de aer prin filtru de pamant.

    Insa nu stiu cat de santoasa ar mai fi aerul trecut prin pamant daca pamantul ala e imbogatit cu niste “compost” natural din sursa biologica non-vegetala, intelegeti voi.. :) )

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului