Design

Exorcizarea trecutului prin arhitectură – noua față a Georgiei

scris pe 28 Noi 2011 de Dragoș Aliciu 13469 vizualizări
Design - Tbilisi2

Conflictul recent Rusia-Georgia a lăsat despre cea din urmă impresia unei țări slabe și relativ subdezvoltate. Fără a intra în discuții geopolitice, din punctul de vedere al designului, lucrurile sunt complet diferite. Statul de pe coasta estică a Mării Negre are una dintre cele mai îndrăznețe arhitecturi din zonă. Exemplele, deja construite sau aflate în curs de ridicare, pot confirma acest lucru.

Am mai scris despre Georgia și sediile reconstruite ale poliției locale, referindu-ne la ele ca la exemple de arhitectură pe care Stalin, fostul lider al URSS, nu le-ar fi agreat prea mult. Ei bine, continuând exemplul sectiilor de politie, Georgia post-comunistă are mai multe motive de a-l înfuria pe dictator. Birouri locale sau firme internaționale propun rezolvări Science-fiction pentru proiectele arhitecturale ale statului. Iată câteva dintre ele.

Sediul unduitor al graniței cu Turcia

Proiectul clădirii de lângă vama Sarpi trebuia să ilustreze politica progresistă a Georgiei. Satul Sarpi în sine este un punct de atracție turistică pentru călătorii de business, iar arhitectura turnului unduitor a completat nevoia unui simbol al localității. Construcția include o cafenea, camere pentru angajați, o sală de conferințe plus numeroase puncte de belvedere către Marea Neagră, în fiecare dintre liniile sale curgătoare. Proiectul este rezultatul muncii firmei de arhitectură Mayer H. Architects și a fost dat în folosință în noiembrie 2011.

Acvariul Batumi

Logica din spatele noului acvariului al localității Batumi este extrem de ușor de observat, fără nevoia unor explicații suplimentare. Cele patru clădiri care compun complexul au forma unor pietre de mare așezate una peste cealaltă. Fiecare dintre ele găzduiește câte o expoziție despre biotipul și viața subacvatică din mările Egee, Mediteraneană, Roșie, Oceanul Indian și, bineînțeles, Marea Neagră. Toate spațiile comunică într-o sală mare comună, plasată în mijlocul „pietrelor“. Dincolo de bazinele unde pot fi admirați pești în habitatul lor natural, complexul funcționează și ca muzeu sau expoziție interactivă. Mai mult, înăuntru se găsesc magazine, locuri de joacă și de repaus. Proiectul firmei daneze Henning Larsen va înlocui clădirea demodată și improprie a vechiului acvariu georgian și va fi dat în folosință conform programului, în câțiva ani de la desenul aprobat în 2010.

Centrul vechi Mizra Shafi al Tbilisi

Capitala Georgiei este înțesată de clădiri a căror vechime depășește în unele cazuri 800 de ani. Pentru o porțiune de 37.000 mp amplasată deasupra orașului, pe un deal din apropierea Tbilisi, proiectul presupune însă un alt fel de inspirație, mai mult ancorată în prezent și viitor. În centrul grădinii botanice tbilisiene, cu o vedere către castelul din secolul al XII-lea, palatul prezidențial și râul Mt’k'vari, proiectul aprobat al biroului de arhitectură Spparc își propune să devină „inima nouă a centrului vechi“. Va fi o zonă aproape exclusiv turistică, demarcată de boutique-hoteluri, numeroase magazine, muzee, clădiri de apartamente și sedii ale artiștilor locali. Proiectul se află într-o evoluție continuă, mai ales că identitatea veche a orașului trebuie să fie într-o potrivire perfectă cu noile clădiri. Chiar și așa, forma construcțiilor, culoarele suspendate și folosirea spațiului în mijlocul naturii anunță o dezvoltare spectaculoasă a centrului vechi din Tbilisi.

Podul păcii

Deasupra râului Mt’k'vari, o structură din metal și sticlă leagă centrul vechi al orașului Tbilisi de unul dintre districtele construite recent. Opera arhitectului italian Michel De Lucchi și a artistului specializat în proiecte de iluminare Philippe Martinaud, podul supranumit „al păcii“ are la bază dorința de a transmite un mesaj universal, ușor de înțeles indiferent de limbă sau trecut cultural. Forma construcției a fost asemănată cu o creatură marină unduitoare și este răspunsul celor doi specialiști la dorința primăriei locale de a crea un punct de atracție unic.

Podul pedestru măsoară 150m în lungime și găzduiește peste 30.000 de beculețe LED și 240 de de senzori care au rolul de a crea un spectacol de lumini în funcție de poziția prin care trec pietonii. Construcția este cu atât mai interesantă cu cât ansmablul de sticlă și metal nu a fost ridicat în locul în care se află astăzi ci montat ca atare prin alunecarea picioarelor pe două barje și respectiv două șine până în poziția potrivită.

6 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului