Design

Designul între pictură și inginerie – Mihai Popescu

scris pe 27 Noi 2012 de Constantin Bacheș 15269 vizualizări
Design - Mihai Popescu

Mihai Popescu este un designer care crează ca un artist, dar gândește ca un inginer. Fiecare dintre proiectele sale ar putea lua oricând locul unui platou de filmare. Doar că în locul personajelor, actorii sunt chiar clienții restaurantelor, barurilor și cafenelelor pe care le-a imaginat.

„Nu o să propun niciodată unui client un design pe care nu pot să îl execut eu însumi în atelier. Poate părea în detrimentul evoluției pentru că te raportezi mereu la aceleași tehnologii. Dar se poate evolua. Nu ar mai fi existat bucătăria organică dacă lumea ar fi considerat că totul a fost deja inventat…” Așa sună filosofia de creație a lui Mihai Popescu. Este în primul rând un designer practic, care se simte la fel de confortabil în fața planșetei de desen ca și în atelierul de producție, în apropierea unui strung. 90% dintre obiectele pe care le imaginează și care ajung în componența proiectelor sale sunt producție proprie. Dacă ceva nu se încadrează ca în proiect tot el, împreună cu o echipă de producție, are capacitatea de a remedia problema. Locul lui de joacă, probe și încercări este o cunoscută rețea de cluburi și cafenele pe al căror stil și-a pus semnătura.

A terminat secția Design din cadrul Facultății de Arhitectură. După absolvire, într-o piață de publicitate încă imatură, Mihai Popescu debuta ca designer alături de mama lui, pentru diferite evenimente speciale. La începutul anilor 2000 multe dintre lansările de produse, decorurile și spațiile neconvenționale erau creația lui.„Mi-am dat seama că îmi place atmosfera acestor realități trecătoare pentru că se întâmplă în spații pe care trebuie să le regândești pentru o perioadă dată. Am lucrat pentru tot felul de mărci importante. Mi s-a cerut să creez stări noi inclusiv în interiorul Casei Poporului. Agenția îmi spunea povestea, iar eu trebuia să transform vizual evenimentul în realitate. Totul se desfășura într-un ritm foarte alert în care luam foarte multe dintre decizii bazându-mă pe instinct.“

Perioada petrecută ca scenograf l-a influențat la fel de mult. Timp de trei ani a contribuit la decorurile complicate din reclamele filmate de agențiile străine în România. „Acum 10 ani, dacă voiai să închizi Calea Victoriei, nu aveai nici o problemă.“ Pentru costuri mult mai mici, în România se putea pune în practică aproape orice idee, la fel cum se întâmplă încă pentru filmele de cinema. Cu toate că a fost atras de film, apogeul scenografiei, și-a dat seama că nu are răbdarea de a petrece mai multe luni sau poate chiar un an implicat într-un singur proiect. „La reclame, totul este dinamic, interactiv. Ai o lună să desenezi, să proiectezi și să execuți, iar filmarea efectiv durează cel mult 3 zile.” La filmarea unei reclame în platou, regizorul și-a dorit să aibă în fundalul scenei un tramvai de epocă în mișcare. Atunci când i-a auzit ideea, Mihai Popescu a izbucnit în râs. Gândul că o mașinărie de câteva zeci de tone, dezafectată de cel puțin 50 de ani, i se părea ireal pentru o acțiune de câteva secunde. Cu ajutorul unei macarale și a unui sistem improvizat de tractare, reclama a inclus tramvaiul dorit de regizor. În alte cazuri i s-a cerut să recreeze atmosfera din al Doilea Război Mondial și a luptelor aeriene. A rezolvat problema imaginând o scenă în care avioane telecomandate vopsite în culorile Germaniei naziste traversau platoul pentru a da senzația de atac. O parte din viziunea sa la scară mare s-a mutat atunci când a venit timpul și în interiorul amenajărilor de cluburi și cafenele.

Studios

Fratelli Lounge & Club

„Am lucrat și proiecte rezidențiale, dar mi-am dat seama că nu mă regăsesc în ele. Produsul trebuie să exprime dorința clientului și nu viziunea arhitectului, a designerului. Oricât ai vrea să îl împingi spre tine, trebuie să ții cont permanent de necesitățile celui care locuiește acolo. Și de părerile lui. De cele mai multe ori, rezidențialul se transformă într-o chestie impersonală care pentru mine nu are sens. Să traduc în desene o casă în care eu personal nu cred. Mi-e foarte greu…” După primele sale proiecte de club, Cuando, Cabaret, Office sau Krystal, Mihai Popescu a început să se gândească împreună cu fratele lui geamăn la propriul lor bar, un loc în care să aibă putere de decizie totală.

Așa a început povestea Fratelli. „Espresso Bar“, primul experiment propriu, a fost tratat și amenajat exact ca o casă. Alături de soția sa Nadia a conturat o identitate vizuală și un concept care le aparținea 100% . Tema amenajării a fost un loc pentru ei și prietenii lor care veneau acolo ca într-o vizită. Avea un bar care era bucătăria, un pat pe post de dormitor, un living-room și o terasă. Totul a devenit și mai interesant pentru el odată cu multiplicarea conceptului. Senzația de familiaritate a interiorului trebuia reprodusă și în alte locuri și spații, trebuia „să te ducă în aceeași direcție“.

Terasa Casa di David

Studio 80

Pentru Mihai Popescu designul îmbină întotdeauna o parte artistică cu „inginerul din tine”. Vede obiectele în primul rând funcțional și fiecare proiect este pentru el o combinație dintre pictură și arhitectură, desen și inginerie. Atelierul lui este conceput să transforme în realitate aproape orice gând, fie el din lemn, sticlă sau metal. În primă fază, înainte de a fi montat într-un club, pub sau cafenea, designul prinde miros și se acoperă de praf și rumeguș. Alături de o echipă mare, de aproape 40 de oameni, Mihai urmărește de fiecare dată cum desenul prinde viață și adaptează permanent produsul final până aproape de perfecțiunea pe care o caută. Dincolo de „scenografie“ și proiect, tocmai abordarea practică a decorurilor îi face pe clienți să creadă cu adevărat în povestea în care se află.

Ultima sa realizare, pub-ul Biutiful din Centrul Vechi al Bucureștiului, este în același timp un exercițiu de imaginație, dar și de execuție prin resurse proprii. Biutiful a presupus un efort de creație care e prezent în toate obiectele, de la indicatoarele false de presiune montate pe țevi până la barul sau mesele care imită cazanele de bere. Atmosfera dinăuntru depășește limitele unui pub obișnuit. Prin aglomerarea de povești pe care le introduce, Biutiful e greu de încadrat într-o categorie anume. E în același timp o fabrică de bere, cafenea new-yorkeză, distilerie de whiskey și un bistro pentru luat prânzul sau cina. În funcție de locul în care te așezi, filmul în care participi se schimbă. „Biutiful a avut succes din prima zi. Nu a fost nevoie de o perioadă de tranziție, iar asta demonstrează că atunci când deschizi o afacere de acest gen nu la design trebuie făcut economie. Profitabilitatea se discută ulterior prin modul în care gestionezi locația. De acolo vine câștigul și nu de la rabatul din detalii și finisări.”

Biutiful

Le Bistro

Mihai Popescu are o poziție privilegiată. Din 2005, ca proprietar a ceea ce urma să devină o rețea de cluburi, a căpătat experiență și dincolo de viziunea artistică a designerului. A avut ocazia să-și construiască proiectele fără restricții de buget și să experimenteze fără grija unui beneficiar nemulțumit. Și totuși, exact acea experiență ancorată foarte mult în evoluția practică a unei afaceri îl ajută astăzi să fie un designer mai bun. Stilul conturat în cadrul rețelei Fratelli a devenit un curent, cel puțin la nivelul Bucureștiului. Designerul Mihai Popescu și-a pus între timp semnătura și pe câteva restaurante, terase și chiar un wine-bar. Ar fi meseria pe care ar alege-o întotdeauna în fața afacerii cu cluburi chiar dacă „în România, designul nu este considerat o componentă de bază în societate pentru că toți au impresia că știu să proiecteze singuri. Dar dacă mă pui să aleg între a deține câteva locații cu succes sau a fi un designer de succes, atunci aleg ceea ce cred…adică design.“

Citiți și:

Discreția ca stil arhitectural – Bogdan Babici

Experimentalismul, un alt mod de a vedea designul în România

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului