Cultură

Viitorul pe acorduri de violoncel

scris pe 26 Sep 2017 de Constantin Bacheș 3634 vizualizări
Valentin_Radutiu_Stylereport

La numai 31 de ani, violoncelistul Valentin Răduțiu vorbește despre branduri, lifestyle și mașini cu aceeași pasiune cu care transformă în emoție cele mai complicate partituri compuse de George Enescu.

Indiferent de orice altă realizare profesională cu care mă pot mândri până la acest moment, continui să mă refer mereu la cei opt ani de școală de muzică în care am studiat vioara și pianul. A fost inițial curiozitate, apoi pasiune și îmi amintesc că, mai târziu, a fost insistența părinților de a-mi urma un dar înnăscut. Într-un final, la momentul la care ar fi trebuit să dau la conservator, comoditatea mea a învins și am trecut la un liceu teoretic cu profil matematică-fizică. Doar că nu am uitat niciodată senzația de a naște emoție prin muzică cum nu am uitat nici ce înseamnă efortul din spatele a ceea ce pare mai mult o joacă privită din afară.

Acum că sunt la Ateneul Român, în fața lui Valentin Răduțiu, mă simt năpădit de amintiri. Dintre toate, în pauza de superficialitate și social-media în care mă aflu, redescopăr că muzica clasică chiar are un mesaj mai intens decât orice alt stil de muzică. Și da, această emoție care vine din urmă cu sute de ani are acele calități care mă fac să uit de orice. Sau oare sunt eu altfel pentru că, la un moment dat, am avut parte de o educație de profil? Răspunsul vine clar și sigur din partea unui tânăr care are privilegiul de a-și traduce existența prin muzică. „Cred că sunt două energii de bază. Pe de o parte cred în ceva universal și sunt convins că și fără o știință sau fără o informație mai profundă, într-un concert, oricât ar fi de complicată muzica, sunt anumite elemente care se comunică la nivel uman în așa fel încât orice suflet poate să simtă, să descopere și să înțeleagă foarte mult. Se vede clar la un copil. Îi pui muzică de Mozart și îți spune că e frumos, instinctiv. Auzim deja din burta mamei muzica și învățăm să reacționăm la ea. În același timp, muzica este și o limbă și sunt anumite limbi pe care trebuie să le înveți. Ca și în oricare lucru din viață, sunt convins că cu cât știm mai mult, cu cât am aprofundat mai mult, cu atât avem și o plăcere mai rafinată cu foarte multe straturi și foarte multe nuanțe. Cred că aceste două lumi se întâlnesc dar pot exista și separate una de alta.”

Valentin vorbește foarte frumos limba română deși, teoretic, este un cetățean german autentic. Părinții, originari din Cluj, au emigrat la Munchen în perioada comunismului, iar tatăl, profesor de violoncel, i-a călăuzit primii pași în lumea muzicii. Apoi au urmat studii la Salzburg, Viena și Berlin. Legătura cu festivalul George Enescu a început în 2011, an în care a fost laureat al festivalul interpretând o partitură semnată George Enescu. În 2013, a marcat istoria internațională a violoncelului prin lansarea unei integrale discografice a lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu. La acest CV se adaugă colaborarea cu Filarmonica din Berlin, orașul în care locuiește acum, și turnee în toată lumea. În mod clar, cariera sa muzicală este într-o continuă ascensiune, dar asta nu îl face un „geniu nebun”. Ci dimpotrivă. Urmărindu-l mai devreme, în timpul concertului, am remarcat că este de departe cel mai armonios îmbrăcat artist de pe scenă. „Solistul poate de fapt să se îmbrace cum vrea el. Desigur, în anumite criterii. Eu însă rămân mai clasic. Mi-am tot pus întrebarea care ar fi stilul corect pentru că toate costumele pe manechine sunt prinse strâns. Vezi multe detalii care nu sunt în stilul clasic deși ca vocație vin din perspectiva unui bărbat care are se preocupă de cum arată. Know the rules, brake the rules! Este ca la cântat. Stilul când interpretezi muzica clasică este la fel de important. Un Mozart nu poate să sune ca un Shostakovich. La fel și la îmbrăcăminte.”

Preocuparea pentru stil trece mai departe de cerințele scenei și mă încântă să regăsesc un bărbat tânăr care are grijă ca lungimea pantalonilor să fie una armonioasă și ca alegerea materialelor pentru haină și cămașă să urmărească o imagine impecabilă dar și un grad de confort necesar efortului din timpul cântatului. Oricum ai privi, invitatul meu este foarte conștient de valoarea sa chiar dacă naturalețea cu care se comportă îți dă clar de înțeles că modestia devine o condiție absolută a marilor personalități. „Trebuie să ai și alte calități în afara celor instrumentale. Cariera solistică presupune și un noroc dar și anumite competențe sociale. Apoi trebuie să și poți să fi fericit cu viața ta și cu ce compromisuri faci și nu faci. Există acei interpreți care înainte să intre pe scenă trimit și un selfie pe Instagram. Este o chestiune despre cât de multă energie vrei să pui în asta. Poți să acumulezi foarte mulți followeri și multe labeluri mari încep să se uite la numărul de view-uri și de likes. Sunt unii care pe un fanpage încep să arată ce au mâncat și unde au fost. Este o chestiune de gust, de stil. Vrei să mergi cu un Ferrari roșu sau nu? Pentru mine understatementul este un lucru important. Un subînțeles.”

Cred că deja am uitat ce se mai întâmplă în lumea mea de adult și îmi revin în palme senzații din perioada în care exersam la vioară și mă visam pe scene din toată lumea. Valentin trăiește acest vis și demonstrează, zi de zi, că muzica clasică este, pe lângă orice altceva, o lecție de viață. „Avem o viață cu un anumit tempo, cu o anumită viteză, care poate mărește nivelul de superficialitate. Cred, totuși, că fiecare om, la un anumit moment al vieții, poate mai devreme, poate mai târziu, are nevoie de ceva mai mult. Și se întreabă ce mi-a rămas? Ce s-a întâmplat în 30, 50 sau poate 70 de ani de viață? Care sunt oamenii care au rămas alături de mine? Care sunt amintirile? Și cred că muzica clasică are o dimensiune emoțională, intelectuală, o legătură cu ceea ce înseamnă să fi om care îi dă amploarea și greutatea și puterea de a-ți rămâne prieten pentru o viață întreagă. Adică asta nu înseamnă că trebuie să asculți doar muzică clasică. Adică ascult și eu cu plăcere muzică ușoară, jazz și știu, destul de bine, și hip-hop. Dar, cu tot respectul pentru Jay-Z, nu știu dacă muzica lui îmi va mai trezi aceleași emoții și peste 50 de ani…”

Aproape că rămân șocat să fiu martorul asocierii dintre un interpret de muzică clasică și cântăreții care îmi invadează mașina de fiecare dată când deschid radioul. Doar că, pentru interlocutorul meu, prezentul nu este deloc o necunoscută. Atunci când nu își dedică timpul violoncelului, Valentin vorbește despre branduri din toate domeniile pe care, e adevărat, le trece prin prisma legăturii profunde cu muzica clasică. „Compozitorii sunt branduri și, în lumea muzicii clasice, doar anumite branduri se vând bine. Este ca și cum spui Apple și lumea are, imediat, anumită atitudine. Lumea a crescut aceste branduri dar a devenit și victima lor. Lumea mănâncă același lucru și consumă același lucru. Ascultăm același cântec și la 15000 km depărtare. Din acest motiv, brandurile trebuie și balansate cu ceva nou și cu ceva cu substanță, nu doar branduri. Degeaba cânți Chopin dacă îl cânți prost.”

Exact când cred că ne întoarcem la tema principală a serii, apare sclipirea pasiunii pentru mașini. Așa că, la primul moment în care mă simt și eu în stare să emit o părere avizată, primesc în schimb o cantitate de emoție la fel de intensă ca mai devreme în timpul concertului: „Pentru mine un instrument rămâne un instrument și o mașină rămâne o mașină. Nu reușesc să fac o asociere directă și mă și bucur. Pentru că trebuie să am și anumite contraste în viață. Mie îmi plac mașinile, îmi plac ca unelte, indiferent de problemele despre care se discută. Și o mașină este un obiect de artă în felul în care e. Și inginerie și design!” Continui, pentru că îmi doresc să aflu care ar fi marca germană preferată, și primesc un răspuns în germană din care nu reușesc decât să îmi confirm că violonceliștii născuți la Munchen iubesc BMW. „Pentru generația de succes care a urmat în Germania, după anii 1990, existau două mărci, Mercedes-Benz și BMW. Istoria mea este, teoretic, mai puternică cu Mercedes-Benz pentru că, pentru noi, veniți din România, însemna mașina supremă. În 1990, când s-au deschis granițele, tatăl meu i-a adus fratelui lui, în România, un Mercedes. Dar acum, la pensie, pentru că s-a mutat cu mama mai în natură, l-am sfătuit să își cumpere un BMW. Și este foarte mulțumit. Motivul a fost că acum merge mai mult și și-a dorit un diesel puternic și rafinat. Iar BMW are un astfel de motor extraordinar!”

Este deja mai târziu decât m-aș fi așteptat și lecția de viată semnată de Valentin stă să se încheie. Am ascultat idei care încă îmi vibrează în minte cu intensitatea cu care i-am ascultat violoncelul răspândind magie alături de Filarmonica din Cehia sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru. Dacă cineva se mai întreabă despre viitorul muzicii clasice, atunci o să am plăcerea să povestesc despre experiența mea de la Ateneul Român. Și nu pentru că partiturile clasice vor fi interpretate ireproșabil și peste zeci sau sute de ani. Dar pentru că pasiunea lui Valentin are toate argumentele să existe pentru totdeauna.

Participarea la festivalul George Enescu și interviul cu Valentin Răduțiu au fost realizate cu sprijinul BMW România.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului