Cultură

De ce sunt viorile Stradivarius cele mai bune din lume?

scris pe 06 Mai 2011 de Constantin Barbu 45013 vizualizări
stradivarius feat

Fabricate în secolele XVII-XVIII în orașul italian Cremona, instrumentele muzicale create de Antonio Stradivari încă nu au fost egalate de nimeni. Vândute cu milioane de dolari și folosite de cei mai importanți violoniști din lume, viorile Stradivarius par să își datoreze succesul nu neapărat măiestriei tehnice a creatorului lor, cât unui amestec chimic unic cu care este tratat lemnul.

Antonio Stradivari s-a născut în orașul italian Cremona, în anul 1644, într-una dintre cele mai vechi familii ale orașului, atestată documentar încă din 1188. Puține lucruri sunt cunoscute despre primii zece ani ai lui Antonio, dar se pare că a devenit ucenic în atelierul lutierului Nicolo Amati în jurul vârstei de 12 ani. Cea mai veche vioară confecționată de el datează din anul 1666, fiind semnată cu numele său și inscripția “Alumnus Nicolai Amati, faciebat anno 1666″. Până în anul 1680, Stradivari căpătase deja o reputație de bun lutier, iar în 1682 un bancher venețian a comandat un set complet de instrumente de la atelierul său, ca un cadou pentru regele James al II-lea al Angliei. Odată cu moartea maestrului Amati, cererea pentru instrumentele lui Stradivari a crescut semnificativ.

Perioada de început a carierei lui Antonio Stradivari, este considerată inferioară ultimei părți a vieții sale. În această perioadă, o schimbare semnificativa a început să diferențieze noile viori Stradivarius de cele din primii ani: instrumentele au căpătat o culoare mai închisă, un fapt care, conform celor mai noi cercetări, ar putea fi responsabil pentru calitatea excepțională a sunetului produs. “Perioada de aur” a instrumentelor Stradivarius a durat doar 20 de ani, până în anul 1720, an după care poate fi observată o scădere ușoară în calitatea viorilor produse. Artizanul a murit în anul 1737, iar în toată viața a produs aproximativ 700 de viori, dintre care peste 500 încă mai există.

Dincolo de măiestria artizanatului lui Stradivari, încă nu este cunoscut motivul exact pentru care viorile sale sunt atât de bune. Totuși, există mai multe teorii care încearcă să explice sunetul unic al instrumentelor Stradivarius. Prima teorie, elaborată de echipa omului de știință american Henri Grissino-Mayer, expert în dendro-cronologie, știința care studiază pattern-urile de creștere ale inelelor anuale ale arborilor, spune că lemnul folosit de Antonio Stradivari ar avea o serie de caracteristici unice, datorate perioadei numite “Mica Glaciațiune”. Între 1645 și 1715, temperaturile globale au scăzut, într-o perioadă de activitate solară mai redusă decât normalul. În această perioadă, ritmul de creștere al arborilor a încetinit, rezultând într-un set de inele de creștere mult mai dense decât cele întâlnite astăzi, explică Mayer într-un articol din revista National Geographic. Lemnul folosit de către lutierul italian provine, în cea mai mare parte, de la arbori care au crescut în această perioadă, iar natura extrem de compactă a materialului ar fi responsabilă pentru sunetul viorilor Stradivarius. Deși plauzibilă, teoria nu a putut fi confirmată până acum.

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder Voicu

O altă teorie spune că lemnul folosit pentru unele componente ale viorii ar fi paltin de munte din nordul Croației, o zonă recunoscută pentru creșterea lentă și uniformă a inelelor arborilor. Lemnul de paltin de munte din această regiune era recunoscut în acea perioadă, fiind o marfă importantă pentru negustorii venețieni și este folosit și în prezent pentru producția de instrumente muzicale.

Omul de știință de origine maghiară Joseph Nagyvary pune sunetul special pe seama tratamentelor care au fost aplicate lemnului. În zona din nordul Italiei, unde este situat și orașul Cremona, climatul umed impune metode speciale de conservare a obiectelor din lemn, care altfel ar avea o durată de viață foarte mică. Pe lângă problema umezelii, cariile de lemn sunt o altă problemă importantă. Multe dintre artefactele din lemn din perioada lui Stradivari au suferit foarte mult de pe urma acestui dăunător, dar, în mod spectaculos, instrumentele celebrului lutier nu au fost afectate deloc. În mod evident, asta indică utilizarea unui tratament insecticid artizanal pentru conservarea instrumentelor, spune Nagyvary într-un interviu publicat de revista Scientific American.

Conform cercetărilor făcute, lemnul a fost impregnat cu o substanță numită borax, care, pe lângă că este un insecticid foarte eficient, are și efectul secundar de a face lemnul și mai uniform, prin umplerea tuturor porilor. Boraxul ia naștere prin secarea prin uscare a lacurilor sărate, care sunt numite și lacuri de borax, de unde poate fi foarte usor colectat. În afară de borax, în zona Cremonei oamenii foloseau diverse materiale pentru a proteja lemnul de umiditate și de mucegai. Printre aceste materiale se numără și o substanță secretată de pomii fructiferi primăvara, bogată în zahăr și de consistența unei rășini. Atunci când se usucă, această substanță are o consistență foarte dură, dar și ușor casantă.

Ultimul ingredient chimic adăugat, conform lui Nagyvary, este o pulbere cristalină extrem de fină, obținută fie din cristale de quartz, fie din sticlă venețiană măcinată. Combinând aceste trei ingrediente, se obține un amestec care dă viorilor Stradivarius unicitatea de care se bucură. Procedeul a fost reprodus de omul de știință cu un grad destul de ridicat de acuratețe, el fiind la ora actuala unul dintre principalii producători de viori de înaltă calitate inspirate de Stradivarius.

Cel mai probabil, adevărul este undeva la mijloc. Niciuna dintre teoriile expuse mai sus nu reușesc să explice întru totul de ce viorile Stradivarius sunt unice și de ce nimeni nu a reușit întru totul să îl reporducă. Pe final, vă invităm să reascultați gândurile lui Alexandru Tomescu despre vioara pe care cântă acum, Stradivarius Elder Voicu. Puteți reciti întregul interviu aici.

11 comentarii

  • mihai pe 06 May 2011

    o sa fiu putin offtopic si o sa incerc sa rezum in cateva cuvinte experienta pe care o am cu chitara.

    In constructia instrumentelor muzicale conteaza foarte mult asa cum s-a spus si aici de unde este lemnul, cum a crescut, in ce conditii de temperatura. Teoria conform careia lemnul din care s au nascut viorile stradivarius a crescut intr o perioada mai rece este un lucru luat in seama de multi constructori de intrumente muzicale, acestia preferand copaci care cresc mult mai lent, pe la munte etc.

    un alt lucru luat in seama foarte des este tipul lipiturilor si tipul cleiului utilizat. desi pentru ascultatorul mediu diferentele nu sunt evidente, pentru cunoscatori diferentele sunt simtite. am vazut oameni care cumparau instrumente dupa ce se uitau cu oglinda de la stomatolog in interior cum sunt facute lipiturile.

    este foarte important, asa cum s-a spus si aici lacul sau tratamentul lemnului. prea multe straturi de lac, sau prea putine, pot influenta foarte mult sunetul (in fapt felul in care vibreaza lemnul si formeaza sunetul).

    este important si lemnul. se spune ca un instrument bun suna mai bine pe masura ce trece timpul. este adevarat. Daca lemnul folosit este tratat cum trebuie, instrumentul este facut cum trebuie, el va suna mai bine DACA este cantat bine. pur si simplu pe masura ce trece timpul lemnul “invata” sa vibreze si sunetul se imbunatateste. un instrument vechi nu va canta niciodata mai bine daca nu e cantat cu regularitate, daca mediul in care e pastrat nu e controlat (temperatura, umiditate)

    mai sunt multe de spus.

    Reply
  • as pe 06 May 2011

    Eu, cu riscul asumat de a fi considerat un taran in domeniu , nu cred lucrurile astea ca vezi doamne o scula din secolul “spe” e mai buna decat una de acuma, cand chimia e mai dezvoltata ca toate stiintele.Cred ca tine de mit mai mult si in special de efectul placebo al instrumentistilor, care probabil, cand le zici ca asta e o Stradivalius, canta cum nu au cantat niciodata, nestiind de fapt ca au cantat cu chitara lui Jimi Handrix, aia strisata in concert:)!

    Reply
    • EE pe 07 May 2011

      Si despre sabiile japoneze – aceeasi parere? Inseamna ca noi toti suntem mai inteligenti decat Da Vinci, pentru ca ne-am nascut in plina revolutie tehnologica. Exista diamante sintetice si perle de cultura, dar nici unele nu vor avea calitatile (si valoarea) celor naturale.
      Ideile gresite si iluziile optice sunt usor de obtinut. Defectele scrisului sunt voite, sau accidentale?

      Reply
      • anonim pe 08 May 2011

        Sabiile japoneze: exista atat cioace vechi, cat si exemplare excelente produse recent. Vechi nu e un semn al calitatii; doar un indicator. Motivul: cine ingrijeste sute de ani o lama proasta?

        Reply
        • MariaM pe 22 Mar 2012

          adevarul e ca daca ai ureche muzicala si ai un Stradivarius (” o scula”, cum o numesti tu) care iti canta pe la urechi siiigur o sa te apuce un efect placebo de ti se face pielea-gaina. Sau stai, poate e chiar de la muzica:)). E ca vinul vechi, scrie pe sticla ca e din 1700 toamna si deodata iti amorteste maxilarul de placere. Si ca sa te lamuresc, da riscul sa pari ignorant a fost atins:)

          Reply
    • Ovidiu pe 20 Mar 2012

      trebuie sa fie si putin placebo dar vreau sa-mi dau putin si eu cu parerea mai ales la “acuma, cand chimia e mai dezvoltata ca toate stiintele.”

      O fi mai avansata, dar din nefericire anumiti compusi nu au putut si sintetizati cu toata chimia din lume. Chiar daca substantele respective, culmea, au fost deja folosite cu secole in urma.

      Ca o fi facut mestrul instrumentele la nimereala, din nestiinta, ca “i-au iesit”, putem specula. Cert e ca ca am reusit dupa sute de ani sa facem ceva similar.

      Aperciez nota lui Mihai, am mai invatat cate ceva, merci! Deloc off-topic.

      Reply
  • George pe 06 May 2011

    Fiindca sunt cele mai scumpe… ? Nu stiu, oare sunt cele mai scumpe ? Sunt un pro… si nu vroiam sa zic decat ca sunt un profan in materie. Asa ca va rog sa ma iertati.

    Reply
  • ovidiu pe 07 May 2011

    la cat costa o vioara din asta, m-as apuca de crescut copaci in mediu controlat ca sa aiba lemnul ca acela care se spune ca ar fi explicatia calitatii acestor viori. Dar e clar ca nu se stie exact unde e secretul, caci altfel nu ar mai fi secret..:).

    Reply
  • De ce sunt viorile Stradivarius cele mai bune din lume? | Ziare net - Stiri din presa pe 08 May 2011

    [...] a creatorului lor, cat unui amestec chimic unic cu care este tratat lemnul. Află mai mult pe StyleReport.ro.Citeste tot articolul: [...]

    Reply
  • Nautilus pe 12 Oct 2011

    Antonio Stradivari a construit de fapt în jur de 1100 de instrumente, fiindcă a trăit 93 de ani (lucru rar într-o epocă în care bântuiau bolile, mizeria şi păduchii) şi, ca un adevărat artizan, a lucrat până în ultimele zile ale vieţii, fără să facă niciodată un compromis la calitate. Chiar dacă o vioară Stradivarius din 1737 e mai puţin ornamentată sau finisată decât una din vremea în care era în putere, sunetul care le-a făcut renumite e acelaşi.

    ~Nautilus

    Reply
  • Nistor Dan Razvan pe 11 Mar 2013

    Unicitatea si valoarea viorilor Stradivarius este data in primul rand de maestria si talentul lutierului Antonio Stradivari si este completata de talentul inegalabil al marilor artisti care folosesc aceste viori nepretuite.

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului