Călătorii

Tibet – trei lucruri de văzut pe tărâmul zeilor

scris pe 11 Iun 2011 de Constantin Barbu 23039 vizualizări
lhasa

În timp ce europenii construiau, la câmpie cel mai adesea, turnurile înalte ale catedralelor gotice, la multe mii de kilometri spre est, în cea mai înaltă regiune a globului, tibetanii ridicau o clădire care avea să fie un etalon pentru arhitectura masivă timp de sute de ani: Palatul Potala. Nu doar un turn, ci o clădire monumentală, cu o înălțime de aproape 120 de metri și o suprafață de 130 000 de metri pătrați, cam jumătate cât Casa Poporului, palatul lui Dalai Lama tronează în vârful unui munte, la o înălțime de 3700 de metri.

Dalai Lama, într-o traducere aproximativă “ocean de înțelepciune”, este considerat de ramura tibetană a budismului drept reîncarnarea unui lung șir de bodhisattva ai compasiunii, oameni care au atins cel mai înalt rang posibil al existenței în filosofia budistă, dar au renunțat la Nirvana pentru a-i lumina pe oamenii de rând.  Primul Dalai Lama a trăit în Tibet în urmă cu șase secole, iar actualul lider spiritual este cea de-a 14-a reîncarnare a sa.

Camera lui Dalai Lama în Palatul Potala – Foto: Luca Galuzzi

Palatul Potala a fost construit în forma sa modernă din dorința celui de-al cincilea Dalai Lama, începând cu anul 1645 și este structurat pe 13 nivele, cu peste 1000 de camere, 10 000 de altare și aproximativ 200 000 de statui religioase. Format din unirea a două palate, Palatul Alb și Palatul Roșu, Potala a fost reședința liderului tibetan până în anii ’50, când China a anexat provincia și Dalai Lama a plecat în exil în India, la Dharamsala. O clădire mai mult decât impresionantă, Palatul Potala a fost una dintre cele mai mari structuri din lume până la apariția arhitecturii moderne.

Palatul liderului spiritual al tibetanilor este doar unul dintre multele lucruri care fac Tibetul o destinație extrem de spectaculoasă. Întreaga regiune este presărată cu mănăstiri budiste, așezări temporare ale păstorilor de yaci și cu lacuri de o nuanță care îți taie respirația. În cultura locală, rugăciunile ajung la zei duse de vânt, iar majoritatea drumurilor au de-a lungul lor catarge enorme de care sunt agățate mii de fâșii colorate de pânză cu rugăciuni scrise în alfabetul tradițional tibetan.

Dincolo de Dalai Lama, cea de-a doua figură a autorității religioase tibetane, Panchen Lama, își are reședința în orașul Shigatse. Cândva unul dintre cele mai puternice orașe din Tibet, astăzi Shigatse rămâne remarcabil mai ales prin mănăstirea Tashilhunpo, dar până în 1961, așezarea găzduia o versiune mai mică a palatului Potala, numită Samdrubtse Dzong. În timpul Revoluției Culturale Chineze, în 1961, Gărzile Roșii locale au decis că palatul trebuie distrus, iar în urma lor nu a mai rămas nimic. O copie modernă a vechiului Samdrubtse Dzong a fost reconstruită în anul 2007, dar originalul, cu toate artefactele pe care le conținea, rămâne pierdut pentru totdeauna.

Samdrubtse Dzong în 1938. Foto: Bundesarchiv

Tibetul nu se remarcă doar prin scara grandioasă a monumentelor budiste, ci și prin superlativele geografice. Situat în vecinătatea munților Himalaya, în apropiere de Lhasa și de Shigatse se găsește și lacul Namtso, în traducere din limba tibetană “Lacul Raiului”. Cu o suprafață de aproape 2000 de kilometri pătrați, Namtso este unul dintre cele mai înalte lacuri sărate din lume. Un loc sfânt al budismului tibetan, această veritabilă “mare interioară” a Tibetului are o adâncime de peste o sută de metri și este înconjurată în fiecare an de mii de pelerini în căutarea luminii spirituale. Durata unui ocol complet, pe jos, în atmosfera rarefiată de la 4700 de metri deasupra nivelului mării poate dura mai mult de zece zile.

La o distanță mare de capitala chineză, Tibetul este accesibil cu trenul sau cu avionul. Un călător înțelept va alege trenul, care, deși face mai bine de două zile de la Beijing sau Shanghai, permite o aclimatizare treptată cu condițiile celui mai înalt platou din lume. Din păcate, în ultimii ani autoritățile chineze au introdus obligativitatea unui permis de călătorie pentru Tibet, deci șansele unei explorări individuale, în afara unui tur organizat, sunt destul de mici. Chiar și așa, o vizită pe Acoperișul Lumii rămâne o experiență care va rămâne în mintea călătorului pentru totdeauna.

9 comentarii

  • Sile pe 12 Jun 2011

    Cam saracut articolul. Sa zicem de nivelul clasei a V-a. Poporul tibetan ar trebui tratat cu mai mult respect de carte jurnalisti, chiar daca nu vor sa-i supere pe chinezi.O recadere in real politics nu ar fi benefica nimanui. O zi buna !

    Reply
  • gogu pe 12 Jun 2011

    Tibet – taramul zeilor??? Am auzit-o si pe asta.

    Reply
  • florinbad pe 12 Jun 2011

    Pentru Constantin Barbu: de ce scrieti “autor”? Ati fost acolo?
    Articolul este o simpla compilatie…
    Ar fi fost extraordinar daca ati fi fost acolo si ne-ati fi descris ceea ce ati trait in Potala.

    Reply
    • Constantin Barbu pe 12 Jun 2011

      Ar fi intr-adevar extraordinar, dar textul nu va minte. Eu l-am compilat, e o destinatie care ma fascineaza si pe care sper sa o vizitez in curand, dar nu am spus nicaieri ca as fi fost acolo. In curand speram sa puteti citi si materiale despre destinatii pe care le-am vizitat si noi, dar, pentru moment, luati articolul ca pe o sugestie de itinerariu in Tibet :)

      Reply
  • Loa pe 12 Jun 2011

    Draga Sile,
    doar nu ai fi vrut ca in cateva randuri sa fie pusa toata istoria Tibetului?
    Un asemenea articol este scris pentru informare si, eventual, pentru a-ti stimula dorinta de a te documenta in adevaratul sens al cuvantului. De exemplu poti sa cauti Ion Buzatu, Istoria Tibetului, Editura Capitel, Istoria culturala a Tibetului a lui SNELLGROVE DAVID etc.
    Succes, draga Sile!

    Reply
  • Nyk pe 12 Jun 2011

    Ea am avut sansa de a vedea Lhasa si Tibetul rural (din tren doar, ce-i drept).

    Primul lucru care este neobisnuit pentru multi, mai ales pentru cine vine cu avionul de la joasa altitudine si nu a luat medicamente preventive, sunt anumite simptome specifice raului de altitudine: dureri de cap, senzatia de aer insuficient. Depinde insa de persoana, eu am avut probleme mai mari decat altii, care nu au avut aproape nimic.

    Mai nimeni nu stie engleza acolo. Doar ghizii. Eu am fost pana la spitalul local sa-mi dea ceva pentru altitudine, insa nu m-am putut intelege cu ei si am renuntat. Nu vad bine pe cine are intr-adevar o urgenta acolo si nu stie chineza.

    Alt lucru neobisnuit: soldatii. Exista trupe inarmate de soldati care patruleaza cu mitraliera pe strada. Cand ghidul nostru s-a oprit sa ne ofere explicatii in piata din fata templului Jokhang, imediat a venit un politist nu prea incantat sa-l intrebe care e motivul adunarii. Am avut nu o data senzatia ca localnicii sunt discriminati, iar anumiti soldati din gara din Lhasa nu au avut un comportament respectuos nici chiar fata de turisti. Totusi, nu cred ca insa ca poporul tibetan ar fi mai prosper independent de China. Cred ca, cu timpul, isi vor redobandi drepturile. Comportamentul actual al chinezilor fata de cultura tibetana este incomparabil mai bun decat cel de pe vremea lui Mao.

    Circulatia masinilor in Lhasa este extrem de haotica. Semafoarele exista, insa au doar caracter informativ.

    Palatul Potala este poate cea mai impresionanta cladire ‘regala’ pe care am vazut-o (atat din exterior, cat mai ales interiorul — care nu poate fi filmat sau fotografiat). Este ceva ce nu poate fi vazut altundeva in lume.

    Trenul de la Lhasa inspre restul Chinei (care ajunge la 5200 m) ofera posibilitatea admirarii peisajului specific platoului tibetan. Partenerilor de excursie li s-a parut extraordinar, insa eu, dupa ce am cutreierat Alpii, nu am ramas prea impresionat. Desi am vazut si niste ghetari, e totusi vorba de un relief de podis, nu de munti si vai spectaculoase.

    Ca nivel de dezvoltare, Lhasa este inca un oras destul de sarac, dar ghidul ne-a zis ca lucrurile s-au schimbat mult in bine odata cu construirea caii ferate in 2006. Exista un supermarket relativ modern (dar in care nu se gasesc decat produse si mancaruri chinezesti), un fast-food la care se poate manca occidental si indestulator, dar per ansamblu sa nu va asteptati sa existe gama de produse si servicii din Romania. In Lhasa (ca si in majoritatea Chinei, cu exceptia Shanghai+Beijing), totul este dramuit, de la mancarea servita la pranz la hotel pana la hartia igienica din baia camerei de hotel.

    Reply
  • Imperator pe 04 Aug 2011

    Exista niste mici probleme cu povestea dzong-ului din Shigatse. Acesta a fost distrus de nepalezi prin secolul XVII sau XVIII si nu a fost niciodata resedinta lui Panchen Lama, ci a regilor de Shigatse si ulterior a guvernatorului Tibetului de Vest. In momentul ocupatiei chineze, nu era locuit si nu avea prea multe lucruri in interior.

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului