Călătorii

Santo Stefano di Sessanio – călătorie în secolul al XI-lea

scris pe 19 Aug 2011 de Constantin Barbu 21200 vizualizări
castel

Santo Stefano di Sessanio este un mic orășel fortificat din centrul Italiei, în inima munților Apenini. Până nu demult, așezarea era părăsită aproape în întregime, dar astăzi a renăscut ca destinație pentru cei care doresc să trăiască o experiență medievală autentică.

Atestat istoric din perioada romană, micul burg a devenit un punct de oarecare însemnătate abia în secolele XI-XIII, când locuitorii au început fortificarea clădirilor existente. Inițial, Santo Stefano era cunoscut mai ales pentru producția de lână, unul dintre cele mai importante produse comerciale ale perioadei pre-industriale, dar și pentru legăturile sale cu familia Medici, care a construit una dintre cele mai recognoscibile structuri ale orașului, un turn de observație care domina împrejurimile. Din păcate, turnul a fost distrus în timpul unui cutremur în urmă cu doi ani, iar acum este în curs de reconstrucție, alături de catedrala locală.

În centrul orașului, mai multe clădiri au fost transformate în case de oaspeți și restaurate la o formă cât mai asemănătoare celei originale. Un grup de arhitecți, etnografi și specialiști în reabilitatea clădirilor medievale au studiat arhivele și colecțiile etnogragfice și istorice locale pentru a putea da un aspect cât mai aproape de adevărul istoric al perioadei medievale, dar fără compromisuri în ceea ce privește confortul. Elementele moderne sunt mascate peste tot în interiorul și exteriorul camerelor de oaspeți: podelele au fost modificate pentru a funcționa ca un sistem de încălzire, a fost adăugat un sistem de canalizare ultra-modern, plus sisteme de comunicații cu și fără fir.

Dar dincolo de aceste modificări, totul a fost păstrat sau reconstruit în forma inițială. Mobilierul, decorațiunile, chiar și meniul restaurantului, au fost alese pentru a respecta tradițiile și cultura regiunii, iar rezultatul este încântător. Deși bucătăria medievală nu este renumită pentru diversitate, chef-ul Niko Romito, premiat cu două stele Michelin, a reinterpretat rețetele locale în moduri noi și spectaculoase, demne de un restaurant de primă clasă. Procesele culinare tradiționale au fost păstrate, la fel ca și ingredientele, dar modul în care sunt combinate și prezentate este la fel de departe de Evul Mediu ca telefonia mobilă sau curentul electric.

Prețurile pentru o noapte de cazare încep de la 200 de euro, iar mai multe detalii sunt disponibile pe sextantio.it.

3 comentarii

  • unknownforever pe 20 Aug 2011

    Oare de ce nu suntem si noi in stare de a face sau de ce nu suntem lasati sau de ce nu ni se inlesnesc, in afara oricarei imixtiuni de sorginte politico-pecuniara, aceste investitii inteligente ?!

    ipse dixit

    Reply
  • knownforever pe 21 Aug 2011

    avem si noi destule, care ar vrea sa te “intoarca” si mai mult in timp: numesc doar restaurantele Burebista din Bucuresti sau Sura Dacilor si Coliba Haiducilor din Poiana BV. La scara mai mica, puzderia de pensiuni

    dar…. problema e ca la noi ies kitschuri sau ceva nu merge cum ar trebui…
    Sa nu idealizam nici pe italieni, sunt tare buni si la reclame, dar e posibil sa aiba hibe ascunse.

    Pentru genul asta de experiente as da acest pret, 1-2 zile ce-i drept, dar nu as da nici 30 de dolari pe o saptamana la Burj al Arab sau alte stabilimente de lux de inspiratie manelistica.

    Reply
  • Bogdan pe 23 Aug 2011

    Oricat ne-am imbatosa noi, e mult mai sonora o locatie cu rezonanta legata de Casa de Medici decat Sura Dacilor sau cine stie ce alta destinatie turistica de genul acesteia…
    Decat sa cautam hibele ascunse ale altora mai bine ar fi sa cautam sa punem noi cat mai bine in valoare ceea ce avem, iar nu ceea ce gandim la modul ideal ca am avea…

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului