Călătorii

On the road to Mandalay – croazieră pe Irrawaddy

scris pe 03 Apr 2012 de 6620 vizualizări
feat mandalay2

Myanmarul se confundă de secole cu fluviul Irrawaddy, care străbate țara de la nord la sud, din păduri tropicale dese, printre temple vechi de sute de ani și până la delta enormă de la întâlnirea cu Oceanul Indian. Pentru străini, regiunea a avut dintotdeauna o fascinație aparte.

Încă din perioada colonială, cursul de apă a reprezentat principalul drum pentru cei care voiau să descopere țara din sud-estul Asiei. Rudyard Kipling, unul dintre cei mai importanți scriitori ai vechiului Imperiulu Britanic, descria în versuri călătoria la bordul unui vapor cu zbaturi de la Mandalay la Rangoon, în poezia sa Mandalay. Apoi, poezia și ideea din spatele ei a fost adaptată muzical de zeci de ori, de artiști ce variază de la Lawrence Tibbett la Robbie Williams.  “Drumul spre Mandalay”  poate fi parcurs astăzi într-o croazieră de cinci stele, care trece prin aceleași locuri care l-au fascinat pe Kipling.


Povestea începe chiar la Bagan, oraşul renumit pentru cele 5.000 de temple, pentru a-şi găsi punctul terminus la Mandalay, al doilea oraş ca marime al ţării după capitala Burma. Călătoria se face cu un vas construit în 1964 pentru o croazieră pe Rin, recondiționat și adaptat la condițiile speciale de pe un fluviu tropical. Cu o capacitate de 120 de locuri pentru turişti şi alte 45 pentru membrii echipajului, nava de croaziera îşi poartă pasagerii pe apele liniştite ale Irrawaddy timp de patru zile, atât cât durează traseul.

Cele 58 de cabine ale navei îmbină stilul elegant şi tradițional birmanez cu cele mai înalte standarde internaţionale de confort. Mai mult decât atât, piscina generoasă amplasată la pupa este înconjurată de numeroase şezlonguri care oferă privitorului o panoramă deosebită asupra celor două maluri, dar şi a întregului fluviu brăzdat în permanenţă de barje sau ambarcaţiuni ale pescarilor locali.

Pasagerii pot gusta la bord din varietatea bucătăriei locale, prin mâncăruri gătite cu ingrediente proaspete și condimentate spectaculos, un lucru de așteptat într-o regiune faimoasă pentru producția de mirodenii. Prânzul este servit în aer liber pe una din cele patru terase, pentru ca cina să fie găzduită de impresionantul restaurant de la bord.

Pe lângă acestea se remarcă un Piano Bar, unde seara turiştii pot socializa în preajma unui cocktail. La bord se mai găsește un salon de înfrumuseţare, dar şi o mică bibliotecă care conține cărți despre istoria Myanmarului.

Sezonul ideal pentru a realiza “Drumul spre Mandalay” este cuprins între lunile septembrie şi februarie, imediat dupa terminarea sezonului ploios şi înainte de începutul anotimpului călduros. În lunile propice pentru croazieră, temperatura medie nu depăşeşte 28 de grade. Mai multe detalii pe orient-express.com.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului