Călătorii

O piscină cât un ocean – San Alfonso del Mar

scris pe 25 Mar 2013 de Dragoș Aliciu 12422 vizualizări
Calatorii - san Alfonso

Ideea unei piscine de 250 de milioane de litri construită chiar în buza Pacificului poate părea cel puțin redundantă. Proiectul există însă din 2006, iar până acum nici o altă construcție nu a reușit să-i depășească titlul din Cartea Recordurilor – „cea mai mare piscină din lume“.

O suprafață de 8 hectare, un kilometru lungime și un volum total uriaș de 250 de milioane de litri de apă. Amplasată în Algarrobo, o stațiune turistică de pe coasta centrală a Chile, laguna artificială San Alfonso del Mar a fost proiectatăt ca o alternativă la apele reci și agitate ale Pacificului, mult prea periculoase pentru înotători.

Cum opțiunea unei piscine obișnuite de asemenea dimensiuni nu a putut intra în discuție din motive legate de costuri și impact ecologic, constructorul Crystal Lagoons a optat pentru o soluție intermediară. Laguna artificială este alimentată permanent cu apă preluată din Oceanul Pacific, filtrată, desalinată parțial și încălzită. După folosire, același sistem brevetat de către constructor curăță apa de impurități și substanțe chimice înainte de a o vărsa înapoi în ocean.

San Alfonso del Mar este atât de mare încât permite turiștilor să se bucure de toate activitățile pe care le-ar putea practica și în largul oceanului. Piscina are o adâncime maximă de 35 de metri și există școli de scufundări și înot, cursuri pentru cei care vor să practice navigația sau să se plimbe cu kayakul. Stațiunea pune la dispoziția turiștilor și spa-uri exterioare, un acvariu cu specii de pești exotici precum și plaje acoperite în care temperatura poate fi controlată.

0 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului