Călătorii

Laguna Albastră de la Cercul Polar

scris pe 14 Iun 2011 de Constantin Barbu 23930 vizualizări
laguna 2

La doar două grade latitudine de Cercul Polar de Nord, Laguna Albastră, sau Bláa lónið, este una dinte cele mai frumoase atracții ale Islandei. Cu ape termale încălzite de lavă ce își mențin temperatura constantă tot timpul anului și o culoare spectaculoasă, laguna este unul dintre locurile ideale de unde puteți admira în această lună soarele de la miezul nopții din vara boreală.

Situată la întrepătrunderea a două plăci tectonice, una corespunzătoare Europei și una Americii de Nord, Laguna Albastră s-a format extrem de recent, în anii ’70, când în apropiere, la Svartsengi, a fost construită o centrală electrică geotermală. Centrala exploatează apa supraîncălzită venită din pământ pentru a învârti o turbină care generează energie electrică în unul dintre cele mai ecologice moduri posibile.

Apa rămasă în urma acestui proces este apoi recirculată printr-un sistem care asigură încălzirea unui oraș din apropiere și apoi deversată în locul care astăzi a devenit Laguna Albastră. Toți cei șase milioane de litri de apă sărată ai lagunei sunt reîmprospătați complet o dată la două zile, iar apa folosită se întoarce în ocean.

Bogăția de minerale a apei termale a atras primii turiști imediat după formarea lagunei, mai ales după ce analize științifice au confirmat că băile ajută persoanele care suferă de afecțiuni ale pielii. În timp, în zonă s-a ridicat și un centru SPA și o clinică specializată în dermatologie. Complexul este construit pe baza unui design tipic nordic, care îmbină materialele locale, lemnul și rocile vulcanice, cu tehnologiile cele mai noi pentru conservarea și utilizarea eficientă a energiei de orice fel. Istoria geologică a locului, marcată de mii de ani de șuvoaie de lavă care s-au scurs spre ocean, poate fi explorată în întregul complex: la intrarea din parcarea SPA-ului, călătorul parcurge un traseu de două sute de metri printre vechile canale săpate de roca topită, iar laguna în sine este mărginită de pereți naturali, săpați tot de râurile de foc.

Pe lângă centrul SPA, Laguna Albastră oferă și un restaurant, Lava, o cafenea și două baruri, plus un hotel de mici dimensiuni pentru cei care doresc o experiență mai îndelungată. Mai multe detalii pe BlueLagoon.com.

3 comentarii

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului