Călătorii

Herceg Novi – vechea cetate nouă de la Adriatica

scris pe 21 Iun 2011 de Constantin Barbu 18166 vizualizări
herceg 2

Puține orașe din lume pot spune că o vechime de aproape șapte secole este un semn de noutate, dar dacă orașul este pe coasta Mediteranei, locuită de mii de ani, câteva secole nu înseamnă foarte mult. Herceg Novi, actualmente parte a Muntenegrului, este numit și în prezent în italiană Castel Nuovo, dar are o istorie mai încărcată decât multe alte locuri cu nume mult mai rezonante.

Situat într-un golf de la malul Marii Adriatice, locul ocupat de micul orășel cu 33 000 de locuitori a fost locuit până în secolul al cincilea înaintea Erei Noastre de către iliri și greci, fiind apoi integrat în Imperiul Roman. În secolul al VII-lea, triburile de sloveni care s-au așezat în zonă au preluat puterea, iar în următoarele secole zona s-a aflat succesiv sub influența mai multor popoare balcanice.

Piatra de temelie a portului a fost pusă abia în secolul al XIV-lea, când un ban bosniac a decis că zona poate fi folosită pentru a construi un port important și i-a dat primul nume, Sveti Stefan (Sfântul Ștefan, n.r.). Unul dintre cele mai noi orașe de la Adriatica, Herceg Novi a primit la puțin timp de la construirea primului fort numele de Castrum Novum sau Castel Nuovo de la negustorii italieni. În 1492, orașul a fost cucerit de către turci, care nu au reușit să țină fortăreața mai mult de 50 de ani. Otomanilor le-au urmat spaniolii, care au fost stăpânii zona timp de aproape 200 de ani, până la sfârșitul secolului al XVII-lea, când a fost cucerit de Republica Venețiană. După aceea, Herceg Novi a fost controlat succesiv de către Austro-Ungaria, Rusia, Franța și apoi din nou Austro-Ungaria, care a deținut controlul până la finalul Primului Război Mondial.

Numărul mare de cuceriri și-a lăsat amprenta asupra orașului printr-o cultură extrem de diversă, cu multe elemente rămase de la toate popoarele care au deținut puterea asupra micului port. Lipsit aproape total de plaje cu nisip fin, Herceg Novi rămâne una dintre principalele stațiuni maritime din Muntenegru, mulțumită peisajelor spectaculoase și a multelor izvoare cu proprietați terapeutice din apropiere. În plus, chiar dacă nu este cel mai potrivit pentru stat la soare, o mulțime de plaje de cea mai bună calitate sunt situate la doar câțiva kilometri distanță, pe mare sau pe șosea.

Atracțiile principale ale zonei sunt în cea mai mare parte istorice, notabilă fiind mai ales vechea fortăreață, Forte Mare, construită la fondarea orașului, în 1398. Turnul cu ceas construit în anii 1800 de austrieci, turnul Kanali, construit de turci și catedrala construită de sârbi sunt doar câteva dintre mărturiile succesiunilor de putere din regiune. Hotelurile, restaurantele și cafenelele abundă, tradiția turistică datând încă din vremea austriecilor: unul dintre primele “hanuri pentru străini”, cel al Rozei Sjora, este atestat documentar încă din 1872.

Situat în apropierea României, Herceg Novi este potrivit mai ales pentru o scurtă escapadă de weekend. Detalii complete pe site-ul orașului.

7 comentarii

  • Ionut pe 21 Jun 2011

    “Situat în apropierea României, Herceg Novi este potrivit mai ales pentru o scurtă escapadă de weekend.”
    Intre Bucuresti si Herceg Novi sunt peste 1000 km…

    Reply
  • Sandra pe 21 Jun 2011

    Wow, asta da viteza! Nu ma asteptam.
    Ma bucur ca v-a placut ideea! :-)

    Reply
  • Stancu Tipisca Mariana pe 22 Jun 2011

    Am fost in Herceg Novi. Frumos. Frumos si in Petrovac, Budva.

    Reply
  • SORIN IVAN pe 05 Jul 2011

    Am venit de 3 zile din herceg novi si este un oras extraordinar de frumos dar nu pt weekend trebuie sa stai cel putin 7 zile sa te simti cu adevarat de 10 ori mai bine decat la noi la constanta,este o tara calda cu oameni primitori si calmi,va recomand si un restaurant unde poti sa mananci foarte bine si esti cu adevarat tratat ca la carte, tri lipe se numeste si este langa cetate pe faleza.
    Am fost pe toata coasta lor de la petrovac pana la dubrovnic in croatia,dar sa nu ratati golful kotor care este cu adevarat ceva de vis.
    Da,este destul de departe de la bucuresti, sunt 1300 km si trebuie neaparat sa vedeti canionul tara care este unic in Europa.

    Reply

Lasați un comentariu

* necesar
* necesar (confidential)
. Prin completarea acestui formular, sunteți de acord cu termenii și condițiile site-ului