Articole scrise de Dragoș Aliciu

Pivnița de pe fundul Oceanului

Un producător de vin american a pus la păstrare 48 de sticle de Cabernet Sauvignon în apa portului Charleston. Metoda de păstrare a băuturii devine din ce în ce mai populară printre producători după ce s-a descoperit că maturarea în apa sărată a mărilor și oceanelor schimbă în mod pozitiv gustul vinului. Poate fi apa oceanelor un înlocuitor pentru pivnițele în care se ține de obicei vinul?

+ Citiți tot articolul Comentați acum

„Dr. Mengele 2“ adjudecat cu o sumă record la o licitație Sotheby’s

Lucrarea „Dr. Mengele 2“ a pictorului Adrian Ghenie, a fost vândută cu o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată, ajungând la 140.746 euro. Rezultatul obținut la licitația organizată la Londra confirmă poziția artistului pe lista celor mai căutați 50 de artiști contemporani.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

O bucătărie…ca și cum n-ar fi existat

În nici un alt loc din casă ergonomia nu este atât de necesară ca în bucătărie. Compania italiană Valcucine a prezentat prima versiune a sistemului „Logica“ în 1996, o actualizare subtilă dar extrem de eficientă a mobilierului.17 ani mai târziu, bucătăria este cu atât mai practică cu cât reușește să dispară complet. E timpul pentru „o nouă logică“.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Maldive, Park Hyatt Hadahaa

În sudul Indiei, răspândite în apele Oceanului Indian, insulele Maldive sunt definiția de dicționar a unui paradis tropical. Park Hyatt Hadahaa nu face decât să suprapună serviciile unei stațiuni de cinci stele peste frumusețea celui mai mare și mai adânc atol din lume.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Alegerea redactorului: ceasurile deosebite ale SIHH 2013 (partea a II-a)

Orologeria devine pe zi ce trece mai spectaculoasă datorită noilor materiale și tehnici de producție. Partea a II-a a ceasurilor speciale de la SIHH cuprinde nume precum Richard Mille și Roger Dubuis, un brand Piaget spectaculos, dar și o linie superbă prezentată de Vacheron Constantin.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Poarta către Madeira – Hotel The Vine

Dacă e un lucru la care să te gândești atunci când spui Madeira, acela este vinul produs pe insula portugheză. La 1.000 de kilometri distanță de bătrânul continent, într-un oraș ridicat pe aspirații colonialiste, Madeira e în același timp și un paradis turistic. Iar „The Vine“, unul dintre hotelurile din care merită începută descoperirea.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Alegerea redactorului: ceasurile deosebite ale SIHH 2013 (partea I)

SIHH 2013 înseamnă a 23-a ediție a târgului elitist al orologeriei elvețiene. Metodic, în ordine alfabetică, am ales modelele notabile ale fiecărui producător, oscilând între Grand Complication al Lange & Soehne și Gyrotourbillon-ul Jaeger-LeCoultre ca cele mai spectaculoase modele ale salonului.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Doi studenți români la arhitectură schimbă modul în care privim spațiul interior

Life Edited este în același timp o soluție de amenajare inteligentă și un îndemn la o viață mai simplă și mai fericită. Designul redus la liniile esențiale presupune o folosire eficientă a spațiului, eliminarea elementelor inutile și montarea unor piese de mobilier cu uz multiplu. Doi arhitecți români au găsit soluția pentru a împacheta 8 camere cu funcționalitate diferită într-un spațiu de doar 32 mp.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Maurice Lacroix și hipnoza roții pătrate

Un oximoron geometric, roata pătrată e simbolul universal al unui proiect greșit încă din faza de planificare. Producătorul elvețian de ceasuri Maurice Lacroix a reușit să depășească limitările fizicii încă din 2010. Trei ani mai târziu, roata pătrată continuă să fascineze.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

7 lucruri mai puțin cunoscute despre whisky

Whiskyul și-a început drumul către titlul de cel mai apreciat distilat al planetei. Faptul că provine în special din Scoția și că este obținut prin distilarea malțului de orz este informația general cunoscută, dar care sunt lucrurile mai puțin știute despre băutura? StyleReport și Whiskypedia.ro trec în revistă câteva dintre ele.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Zim și Zou creează jungla Hermès

Hermès și-a construit renumele pe baza pielăriei de foarte bună calitate, de la pantofi și genți la numeroase accesorii. Ușor de intuit, în urmă rămâne foarte mult material nefolosit. Ce se întâmplă cu bucățile de piele pe care nu și le mai dorește nimeni? Zim & Zou, un studio de creație grafică din Franța, are o idee destul de bună despre cum pot fi folosite.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Rezistență proverbială – Crockett & Jones

O industrie înfloritoare cu doar câteva zeci de ani în urmă, manufactura britanică de pantofi aproape că s-a ofilit sub concurența acerbă venită din Italia și Franța. La 134 de ani de la fondare, brandul Crockett & Jones continuă să reziste sub pavilion britanic. Iar cu puțin ajutor din partea lui James Bond are toate șansele să o facă și în continuare.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

La poalele vulcanului, deasupra mării – Monaci delle Terre Nere

Cu un vulcan activ în imediata apropiere, Monaci delle Terre Nere sună ca un loc prea periculos pentru o vacanță liniștită. Poziționată pe un deal, în mijlocul unei livezi și cu vedere către Mărea Ionică, frumusețea casei de secol XVIII merită însă înfruntarea oricărei neliniști provocate de temperamentul aprins al vulcanului Etna.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

LEAP, modul revoluționar de a controla computerul

Controlul gestual al computerelor pare să fie următoarea evoluție tehnologică importantă. Nintendo și Microsoft au anticipat tendința de câțiva ani, dar Leap Motion e compania care promite să aducă pe calculatoare toate gesturile cu care utilizatorii s-au obișnuit deja pe ecranele tactile la același nivel de precizie.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Poșeta 2.0 – Baguera

Cu un strop de inspirație SF, marca portugheză Baguera încearcă să contureze viitorul genții feminine simbol. Compactă, alcătuită dintr-o mulțime de paralelograme, triunghiuri și romburi, „poșeta origami“ se așază perfect între statutul de accesoriu și cel de bijuterie.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

LG prezintă telecomanda TV controlabilă prin voce

Telecomanda universală „Magic“ prezentată de LG folosește patru moduri pentru a controla aparatele la care este conectată: comandă vocală, gesturi, senzori de mișcare și o rotiță asemănătoare cu scroll-wheel-ul unui mouse.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Aedle VK1 – sunet și design de înaltă fidelitate

Recent fondată în Paris, compania Aedle pleacă de la o premisă deja cunoscută în lumea hi-tech: designul de calitate vinde! VK1, primul model de căști produse sub brand, își propune să fie îmbinarea perfectă între minimalism și inovația în domeniul audio.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Scurte sfaturi de stil: jacheta de piele

Geaca de piele nu mai e de mult un simplu articol vestimentar. După zeci de ani de carieră militară, apariții în filme alături de „băieții răi“ ai Hollywood-ului piesa a devenit un icon al modei. Am pregătit câteva sfaturi: cum se poartă, cum se alege și cum se asortează jacheta?

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Tokyo declarată capitala gourmet a lumii pentru a șasea oară consecutiv

Capitala Japoniei își păstrează titlul de „cel mai gourmet oraș“ al lumii al șaselea an la rând odată cu publicarea Ghidului Michelin. Dintr-un total impresionant de 160.000 de restaurante deschise în Tokyo, 287 sunt apreciate cu stele Michelin, orașul fiind primul în lume și la numărul localurilor care dețin 3 stele.

+ Citiți tot articolul Comentați acum

Fotografia nud în absența goliciunii

Fotograful Shinichi Maruyama are o pasiune aparte pentru modul de curgere al lichidelor. Comportamentul apei ocupă un loc important în portofoliul japonezului, iar recent, prin colecția „Nude“, e surprinsă în același stil și fluiditatea hipnotizantă a corpului uman.

+ Citiți tot articolul Comentați acum
Page 4 of 20« First...23456...1020...Last »